Linkuri accesibilitate

58% dintre turci au votat în favoarea modificărilor constituționale propuse prin referendum de guvernul Erdogan


In Turcia, în cadrul unui referendum constituțional, alegătorii turci au votat în majoritate în favoarea reformei sistemului judecătoresc şi reducerea puterilor armatei. Premierul Recep Tayyip Erdogan a spus că, potrivit datelor preliminare, 58 % dintre turci au susținut amendamentele constituţionale la referendumul de duminică, descris drept un „punct de cotitură” pentru democraţia turcă. Participarea la referendum a fost de aproximativ 78 %.
Guvernul spune că reforma va permite crearea unei democraţii moderne şi depăşirea moştenirii lăsate de dictatura militară. Dar partidele opoziţiei spun că premierul Erdogan şi partidul său de origine islamică AK ar încerca să-şi asigure viitorul la putere şi să renunţe la statul secular.
XS
SM
MD
LG