Linkuri accesibilitate


Întocmai cum, în timp, tragedia se (poate oricând) întoarce în farsă, inspirata spusă a lui André Malraux – „Secolul XXI ori va fi religios, ori nu va fi deloc!” – îşi arată faţa ascunsă, nici măcar printre rânduri (era să scriu: „printre riduri”, chit că-i o faţă foarte tânără), ci sus şi tare, purtând numele de fanatism religios. Şi asta, într-o lume „în care Dumnezeu a murit”, dacă nu cumva împotriva acesteia.

Intrarea brutală în acest secol XXI „religios” (atenţie la ghilimelele de rigoare!) are loc pe 11 septembrie 2001, la fel cum secolul XX începe pe 28 iunie 1914 – când naţionalistul bosniac Gavrilo Princip îl asasinează, la Sarajevo, pe arhiducele Austro-Ungariei, Franz-Ferdinand de Habsburg, declanşând astfel Primul Război Mondial. Secolul „naţiunilor” (iarăşi între ghilimele) avea să fie martor al destrămării marilor imperii coloniale, în urma unor războaie nimicitoare – adevărate hecatombe! –, de cele mai multe ori fără să fi dus la propăşirea naţiunilor emancipate. În plus, de unde comunismul (ce se întemeiază pe internaţionalismul proletar; vă mai amintiţi: „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”) combătuse naţional-socialismul, în anii ’80-’90 ai veacului trecut va sfârşi prin a genera varii forme de naţionalisme, dintre care naţional-comunismul (lui Miloşevici, bunăoară) preluă de la fascismul de altădată metodele de luptă: purificarea etnică & lagărele de exterminare. Iar pe post de „duşmanul interior” apăru, în locul evreului, musulmanul.

(Acum chiar că e cazul să deschid o paranteză ceva mai mare, amintind că cele trei mari religii – iudaismul, creştinismul şi islamul – sunt tustrele religii ale Cărţii, ce comunică între ele prin numeroase legături de rudenie, recunoscându-şi reciproc prorocii şi sfinţii, sigur fiecare din unghiul său de vedere. Altfel spus, Tora, Biblia şi Coranul sunt tot atâtea feţe ale unui Dumnezeu revelat prin cuvânt, fie că e vorba de Decalogul dat lui Moise, de versetele Evangheliilor sau de surele Coranului.)

Vestea că, pe 11 septembrie 2010, un pastor protestant din Florida vrea să ardă în public 200 de exemplare ale Coranului m-a aruncat în urmă cu circa un mileniu, în epoca cruciadelor, mai puţin glorioasă decât s-ar crede (celor interesaţi le recomand studiul lui Jean Flori, Război sfânt, jihad, cruciadă. Violenţă şi religie în creştinismul şi islam, Cartier, 2004). Dacă s-ar fi ostenit să citească cel puţin câteva sure, pastorul i-ar fi regăsit – sub nume puţin arabizate – pe Fecioara Maria şi Isus Hristos, dar şi pe Moise, David şi toată genealogia Mântuitorului. Printr-un efort de memorie, şi-ar fi amintit cât datorează creştinătatea europeană, y compris Părinţii Bisericii, traducerilor arabe din gânditorii Antichităţii… Doar că militanţii, de orice natură, au memorie scurtă şi braţ (armat, de cele mai multe ori) lung.

Şi încă – înţelepciunea spune: „teme-te de omul unei singure cărţi!” Mai cu seamă de „omul lui Dumnezeu” (pentru a treia oară, atenţie la ghilimele!)…

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG