Linkuri accesibilitate

Să fii musulman şi american nu sunt lucruri incompatibile


Totuși 50 la sută dintre americani nu au opinii favorabile faţă de Islam.


Au trecut aproape nouă ani de când teroriştii din Al-Qaida au ucis aproape 3 mii de oameni în Statele Unite, atacând cu avioane de pasageri turnurile gemene de la New York şi Pentagonul, un al patrulea avion fiind detonat deasupra statului Pensylvania. O serie de întâmplări recente au făcut să renască suspiciunile şi neîncrederea faţă de americanii musulmani răbufnite după 11 septembrie 2001 şi au provocat dezbateri publice la nivel naţional.

Cu nouă ani în urmă, mulţi americani musulmani s-au pomenit în situaţia de a încerca să le demonstreze vecinilor, colegilor şi prietenilor de alte confesiuni că Islamul este o religie paşnică şi că nu au nimic în comun cu teroriştii din Al-Qaida. Multe progrese au fost făcute de atunci – nu numai pentru înţelegerea islamului de către public, ci şi pentru recunoaşterea faptului că să fii musulman şi american nu sunt lucruri incompatibile.

Dar aceste progrese, relatează corespondenta noastră Heather Maher, au fost periclitate recent când o organizaţie numită Iniţiativa Cordoba a anunţat că planifică să construiască un centru cultural islamic şi o moschee la câteva blocuri depărtare de Ground Zero, locul unde se înălţau cele două turnuri gemene de la New York. Oponenţii furioşi au organizat proteste. Ei spun că proiectata construcţie va fi o manifestare a dispreţului faţă de miile de oameni ucişi în atacurile de pe 11 septembrie 2001 şi un simbol al victoriei teroriştilor musulmani.

Proiectul a fost aprobat de autorităţile locale de la New York şi sprijinit personal de primarul Michael Bloomberg care a spus că ilustrează angajamentul Americii faţă de libertatea confesională. Dar aceasta nu i-a oprit pe cei care cred altfel. Când mesajele lor au răbufnit în presa naţională, au urmat câteva incidente neplăcute: la New York un şofer de taxi musulman a fost înjunghiat de un pasager cu vederi anti-islamice; într-o moschee din California a fost adus un porc de plastic; în Tennessee, a fost incendiat locul unde urma să fie construită o moschee; iar în ultimul incident care a captat cea mai mare atenţie preotul unei minuscule biserici din Florida şi-a anunţat planurile să dea foc Coranului pe 11 septembrie.

Asemenea manifestări nu sunt numeroase, dar sondajele arată că aproape 50 la sută dintre americani au opinii nefavorabile faţă de Islam, o cotă depăşită numai de cea din perioada imediat următoare atacurilor de acum 9 ani.

Ceremoniile de comemorare coincid cu sfârşitul Ramadanului, considerată cea mai fericită perioadă a anului pentru musulmani. Ca reacţie la ultimele incidente, multe moschei îşi temperează planurile de sărbătoare.

Cea mai mare moschee din Statele Unite, Centrul Islamic American Dearborn în statul Michigan planifică să ţină în această seară o rugăciune comună cu zece organizaţii religioase locale, inclusiv creştine şi evreieşti. Pe 11 septembrie, la moschee vor fi aprinse lumânări în memoria victimelor din 2001.

Administratorul centrului, Kassem Allie spune că musulmanii din Deabron, unde locuieşte cea mai numeroasă comunitate islamică din Statele Unite sunt conştienţi că orice incident nou întăreşte tensiunile. Dar el spune că musulmanii nu simt schimbări înspre rău în viaţa de zi cu zi şi speră că mesajele de toleranţă şi pace transmise de moschee ca reacţie la asemenea incidente îşi vor face efectul.

Un mesaj similar are Abbas Koroma, directorul bibliotecii de la Centru Islamic din Washington: „Trebuie să fim toleranţi, spune el în faţa credincioşilor, să acţionăm şi să trăim corect. Nu putem fi aroganţi, agresivi sau combativi. Trebuie să urmăm calea Islamului propovăduită de profetul Mahomed”.

Ceea ce contează, accentuează Abbas Koroma în faţa credincioşilor adunaţi la Centru, este că musulmanii îşi pot practica religia în Statele Unite aşa după cum doresc. Ceea ce îi sfătuieşte el pe ceilalţi musulmani din America este să-şi trăiască viaţa cum îi învaţă Coranul, chiar şi atunci când concetăţenii lor ameninţă să dea foc cărţii sfinte a Islamului.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG