Linkuri accesibilitate

Mulţi nu înţeleg că dacă ar exista două limbi de stat, în mod obligatoriu cei ce nu le vor cunoaşte pe ambele, nu vor putea lucra în administraţie.


Pentru multi est-europeni care au crescut intr-o cultura ce se voia omogena e greu de acceptat ca minoritatile traiesc cu identitatea si limba lor proprii si ca menirea lor nu este citusi de putin de a se asimila. Cu toate astea, din punctul de vedere al drepturilor minoritatilor, democratia nu e intotdeauna acolo unde este asteptata.

Astfel, Romania, Bulgaria, Macedonia, tari sarace din marginea Europei, si-au cooptat principalele minoritati in guvern, ceea ce a dus la diminuarea unor importante tensiuni. Grecia, in schimb, sau Franta, nici nu recunosc existenta minoritatilor. Franta si Grecia nici nu au ratificat macar Carta Europeana a limbilor regionale si minoritarea Consiliului Europei.

Aceasta carta garanteaza un prag minim dincolo de care minoritatile statelor care au ratificat documentul au dreptul sa isi foloseasca limba nu numai in public, dar chiar si in administratie si invatamant. Lucru care poate parea surprinzator, doar 15 state din cele 27 ale Uniunii Europene au ratificat Carta. Belgia nici macar nu a semnat-o, iar recent Consiliul Europei chiar a anchetat in Belgia, tara care adaposteste principalele institutii europene, dar in care minoritatea francofona din Flandra intampina probleme juridice si administrative in folosirea limbii franceze.

Vecinii Moldovei, atat Ucraina, cit si Romania au ratificat carta. Romania este tara care teoretic protejeaza cel mai mare numar de limbi. Ratificarea Cartei nu inseamna insa ca in mod automat tara respectiva este gata sa ii aplice prevederile. Nu exista modalitate de constrangere in caz de nerespectare a Cartei. Astfel, Slovacia a interzis prin lege folosirea limbii maghiare in administratie. Aceeasi lege cere ca limba slovaca sa fie folosita in prioritate in toate spatiile publice. Cei care nu respecta legea pot primi o amenda de pana la 5.000 de euro. Legea slovaca a dus la tensiuni diplomatice intre Ungaria vecina si Slovacia. Franta a semnat carta dar nu a ratificat-o. In afara de Belgia, trei alte tari membre ale Uniunii Europene au refuzat sa semneze Carta. Este vorba de Irlanda, Portugalia si Grecia, un caz aparte, in masura in care, spuneam, Grecia nici macar nu recunoaste existenta minoritatilor nationale.

----------------------------------------

Tranformarea limbii ruse din „limbă de comunicare interetnică”, aşa cum îi este stabilit statutul în legea privind funcţionarea limbilor din anul 1989, în a doua limbă de stat a moldovenilor era, la momentul venirii la putere în anul 2001, un vis doctrinar al comuniştilor moldoveni. Elanul lor iniţial legat de acest subiect s-a pierdut însă în timp, inclusiv în urma protestelor opoziţiei parlamentare susţinute de o parte însemnată a populaţiei băştinaşe. În februarie 2002, încercarea guvernului comunist de a intruduce limba rusă ca obiect de studiu obligatoriu în şcoli a scos pentru mai multe luni consecutive fracţiunea parlamentară creştin democrată de atunci la proteste stradale soldate într-un sfîrşit cu anunţarea unui moratoriu pe termen nelimitat asupra problemei. Un moratoriu la care guvernarea comunistă nu a mai revenit, nici chiar în campania electorală din 2005, ca şi la problema conferirii statutului de a doua limbă stat limbii ruse.

Spre deosebire de alte partide, politicieni sau organizaţii cu simpatii proruse care nu au încetat să readucă în discuţie subiectul ori de cîte ori o credeau necesar. Cel mai des a făcut-o mişcarea Ravnopravie fără reprezentare parlamentară condusă de Valerii Klimenko. Dar şi Mihail Formuzal, başcanul Găgăuziei - autonomie din sudul Moldovei vorbitoare de limbă rusă -, sau, mai nou, ex-directorul SIS lansat recent în politică pe un vector prorus, Valeriu Pasat, au optat în discursuri publice pentru un statut oficial al limbii ruse drept a doua limbă de stat.

Mai poate fi considerat acesta un subiect de campanie, care ar putea asigura succes electoral vreunei formaţiuni politice ce ar vrea să-l exploateze în Moldova, unde se estimează că rusa este limba maternă a 11 la sută din cele aproape 4 milioane de locuitori, dar este vorbită în mod curent de 16 la sută din populaţie. Am încercat să aflu acest lucru de la analistul politic Vitalii Andrievski.

Vitalii Andrievski: „Eu aş sugera partidelor serioase să nu apeleze la o astfel de temă de campanie. Din trei motive. Unul ar fi că nici limba de stat nu are o poziţie prea sigură deocamdată, iar minorităţile nu au înţeles încă pe deplin nevoia de a o cunoaşte. Al doilea ar fi că mulţi nu înţeleg că dacă ar exista două limbi de stat, în mod obligatoriu cei ce nu le vor cunoaşte pe ambele nu vor putea lucra în administraţie, servicii etc. Şi al treilea, noi trebuie să mergem în alegeri cu teme care unesc populaţia, nu o divizează şi mai mult. Noi şi aşa suntem pe baricade, aşa că deocamdată partidele ar trebui să evite subiecte atît de delicate”.

Dar iată ce crede politicianul Victor Stepaniuc, desprins din partidul oarecum „protector” al limbii ruse – cel al comuniştilor – după alegerile din 2009:

„În situaţia de astăzi, folosirea acestui subiect în campanie ar putea avea din nou succes atîta timp cît unele formaţiuni politice au vorbit foarte mult în ultimul an despre unionism, despre relaţii bune cu România, dar asta în situaţia în care formaţiunile care vor apela la el nu-l vor considera prioritar, dar vor pune accent totuşi mai mult pe aspectul social-economic.”

Mai mulţi analişti notează că pe măsură ce intră în viaţa activă tinerii educaţi după destrămarea URSS limba rusă îşi pierde inevitabil statutul privilegiat şi se se incadrează treptat în statutul – ofensator altă dată – de limbă a unei minorităţi etnice.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG