Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: Italienii sînt dezordonați, adică italieni


Traian Ungureanu
Traian Ungureanu

Italienii trăiesc într-o lume ca o scenă, croită pentru soliști, nu pentru echipaje înhămate la același atelaj.


Pînă la urmă, prejudecățile nu sînt judecăți fără rost. Iată, de pildă, observația după care italienii și alte nemuri ale Sudului european - dar în primul rînd italienii - sînt absolut incapabili să se organizeze. Cu timpul, acest gen de observație a fost așezată între prejudecăți sau, mai rău, a devenit tabu.

Și totuși, experiența cea mai banală și contactul minim cu italienii spun că lucrurile stau exact așa. Oriunde se adună mai mult de trei italieni și oriunde un al patrulea trebuie să le dea bilete, să îi servească la cafenea sau să le adune cererile, balamucul e asigurat. Incapacitatea italienilor de a se ajuta prin bună organizare e uluitoare. Cozile sînt înlocuite imediat după naștere de îmbulzeală. Vocea care are ceva de adus la cunoștință e acoperită de toate vocile din jur. Avioanele, trenurile, vapoarele, iubitul, iubita și alți aliați aparenți întîrzie cu cea mai mare încredere.

Italienii nu se prefac. Pur și simplu nu pot urma o singură linie și nu cred că se pot bizui pe cumințenia celorlalți. O fac în modul cel mai natural cu putință. Probabil pentru că trăiesc într-o lume ca o scenă, o lume croită pentru soliști, nu pentru echipaje înhămate la același atelaj. Dezordinea italiană e o realitate explicabilă. Cine n-o înțelege va ajunge repede la exasperare. Cine o neagă elimină o prejudeată prin altă prejudecată.
XS
SM
MD
LG