Linkuri accesibilitate

Nu, Mircea Dinescu nu e Dinu Patriciu. Dimpotrivă.


Cine nu-l cunoaşte pe poetul Mircea Dinescu? Pe cel care, în 22 decembrie ’89, a apărut la televizor, transfigurat de emoţie, strigîndu-ne: „Dictatorul a fugit?” Pe omul fermecător, de o sinceritate şi de o francheţe cuceritoare, chiar dacă uneori cam impulsiv, dar care ne încîntă la emisiunile televizate de vineri seara? Pe bărbatul parcă mereu tînăr, deşi cam încărunţit, care recită poezii cu aceeaşi vibraţie juvenilă? Pe Mircea Dinescu, aşadar, care nu face parte din niciun partid politic, dar care nu ezită să spună verde în faţă ce gîndeşte despre oricine, de la Ion Iliescu la Emil Constantinescu şi de la Emil Boc la Traian Băsescu?

Din fericire, numai proştii şi nemernicii se supără pe Dinescu. Dar cîte nu s-au spus despre el! Ba că a făcut afaceri, ba că a furat ca-n codru, ba că e putred de bogat, ba că e mare moşier, cu conace, herghelii, caleşti, valeţi şi bodyguarzi. Ce bine pentru el dacă ar fi aşa! Dar, vai, lucrurile stau cam pe dos. Îl cunosc prea bine ca să nu ştiu care e adevărul. Nu, Mircea Dinescu nu e Dinu Patriciu. Dimpotrivă.

E înglodat în datorii; a făcut afaceri, însă a investit, cu bună credinţă, în proiecte ce păreau utile şi profitabile pentru toată lumea, dar a fost învins de birocraţie şi de impostorii care i s-au băgat sub piele; nu a furat, ci a fost jecmănit de tot felul de indivizi soioşi care se dădeau drept cei mai devotaţi amici ai lui; n-are gardă de corp, îşi face tîrguielile în Piaţa Matache şi îşi cumpără ziare de la chioşcul din colţ; nu are valeţi, nu servitoare cu şorţuleţe scrobite, nu herghelii (ba da, tot e ceva la mijloc: are doi măgari şi cîteva capre), nu caleşti ci două tărăboanţe şi patru cîini aciuaţi pe lîngă casă. Dar, ehei, aici e buba!

Păi ce mai casă are moşierul miliardar pe malul Dunării, lîngă Calafat! Cogeamitea conacul, cu etaj, cu camere mobilate pentru oaspeţi, cu o sufragerie mare cît să întorci în ea carul cu boi, cu pian, cu masă lungă şi nu ştiu cîte scaune cu spătar, iar în salon (că nu e sufragerie, e salon) are superbe sculpturi în lemn, datorate unor artişti români renumiţi, cît bănet trebuie să fi dat pe ele! Da. Aşa e. Cu unele mici amendamente.

Conacul, care astăzi arată minunat, era înainte de a fi pus ochii pe el hrăpăreţul Dinescu o ruină jalnică, se mai ţineau în picioare cîteva ziduri, între ele moloz şi găinaţ. Oaspeţi – da, fericitul proprietar n-are a se plînge, doar că musafirii sînt sculptori, muzicieni, actori, scriitori, iar Dinescu nu numai că nu-i pune să plătească pentru cazare, dar le mai dă şi de mîncare. Mîncare foarte bună, preparată de poetul însuşi, care e un maestru bucătar emerit. În schimb, hapsînul de moşier le cere sculptorilor, de pildă, să-i lase operele lucrate aici, în perioada cît au dormit şi au mîncat pe gratis, în aşa fel încît să aibă în conac şi în jur o expoziţie permanentă de artă.

Şi ştiţi ce idei i-au mai venit zănaticului? Să organizeze festivaluri de literatură, manifestări artistice diverse, simpozioane, să invite poeţi din străinătate şi din ţară, să facă degustări de vinuri, şi toate astea pe banii lui, dar şi, e adevărat, cu sprijinul financiar al unor instituţii compromise, cum ar fi Institutul Cultural Român, condus de trădătorul de ţară Patapievici, Colegiul Noua Europă, în fruntea căruia s-a înfipt omul cu conturi în Elveţia Andrei Pleşu, şi tot aşa, că podoabe din astea încă mai avem în ţară.

Şi mai ştiţi una? Păi săptămîna asta, la Cetate, aşa se cheamă locul unde Dinescu îşi are faimosul conac şi unde a înfiinţat o fundaţie culturală, tocmai are loc un festival cinematografic cu participarea unor mari cineaşti din ţările balcanice, din Albania pînă în Grecia şi din Muntenegru pînă în Turcia, combinat cu – aţi ghicit - un festival aşa-zis gastronomic, cu Dinescu cocoţat la oale şi la crătiţi, îmbiindu-i pe oaspeţi – vreo două sute, plus ce se mai adună de prin zonă – cu grozăvenii precum cîrnaţi de capră, iahnie de fasole, sărmăluţe fierte în nu ştiu ce vin borşit şi alte alea. Şi, culmea, filmele sînt grozave, se proiectează şi în aer liber şi într-o sală improvizată într-o şură părăsită, se mănîncă pe rupte, e mare veselie şi toţi îl felicită şi îl pupă pe Dinescu.

Ba s-a mai zvonit, grozăvie, că pe la Cetate ar fi intenţionat să treacă şi Elena Udrea, blonda de la Cotroceni! Bine că, pare-se s-a răzgîndit. Dar nu cumva să-i vină ideea asta locatarului vremelnic de la Cotroceni, lui Băse, şi să tragă o fugă la Cetate, cu doamna lui, şi să mai şi danseze un soi de tango (că atîta ştie) pe muzica ţiganilor din formaţia Mambo Siria! Ar fi culmea! Se sparie gîndul! Curaj, Mircea! Îţi ţin pumnii! Sper să ne revedem sănătoşi. Eu ca eu, sînt bine mersi, dar de tine mi-e grijă! Doamne ajută! Pe curînd!
XS
SM
MD
LG