Linkuri accesibilitate

Consultări post referendum în cadrul alianței de guvernare


Serafim Urechean
Serafim Urechean

Serafim Urechean: „Liderii AIE au decis ca președintele Mihai Ghimpu să se adreseze Curții Constituționale la capitolul dizolvarea Parlamentului”.


Serafim Urechean: „Am decis să semnăm un acord de neagresivitate, în caz de alegeri anticipate. Şi am decis ca domnul Ghimpu să se adreseze Curţii Constituţionale pentru consultaţii la capitolul dizolvarea Parlamentului, în caz de alegeri anticipate. Data dizolvării Parlamentului şi data viitoarelor alegeri anticipate va fi luată la o decizie mai târziu.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, atât preşedintele interimar Mihai Ghimpu a dat asigurări atăzi că va dizolva cât mai curând Parlamentul, pentru a fi organizate anticipate în acest an. Şi domnul Filat, preşedintele PLDM, premierul a declarat, că aceste alegeri anticipate, acest scrutin parlamentar anticipat, ar putea avea loc pe 14 noiembrie.

Serafim Urechean: „Bine, fiecare din noi are dreptul la părerea sa, venind cu propriile argumente. Dar va fi o decizie comună, a tuturor patru partide politice, constituante ale Alianţei pentru Integrare Europeană. Bineînţeles, după ce va fi luată această decizie, este necesar de consultat Curtea Constituţională. Noi vom anunţa publicul larg despre această decizie.”

Europa Liberă: Domnule Urechean, dar astăzi şi delegaţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a îndemnat Chişinăul să organizeze, totuşi, aceste alegeri anticipate până la finele anului.

Serafim Urechean: „Deci, nimeni nu neagă acest lucru, dar sunt nişte recomandări. Noi avem o situaţie reală. Ne vom conduce de legislaţia în vigoare, Constituţia Republicii Moldova. Eu nu exclud că alegerile parlamentare vor fi organizate anticipate în acest an. Dar avem şi o altă lege, care prevede organizarea alegerilor anticipate după un an de zile de la ultima dizolvare a Parlamentului „în termeni rezonabili”. Şi vom verifica, dacă termenii în luna noiembrie, decembrie, eu mai ştiu când, este „termenul rezonabil”. Atunci va fi luată o decizie în acest sens.”

Europa Liberă: Nu mai rămâneţi pe poziţia Dumneavoastră fermă că alegerile ar putea să se desfăşoare anul viitor, sau mai încolo?

Serafim Urechean: „Eu, în calitate de preşedinte al Alianţei Moldova Noastră, pledez pentru alegeri anticipate în anul viitor. Alegerile parlamentare să fie concomitent cu alegerile locale, în iunie 2011. Dar vom discuta cu partenerii de coaliţie şi vom lua o decizie comună.”

Europa Liberă: Liderul comuniştilor spunea că e gata PCRM să vină în Parlament şi să simplifice în Legislativ procedura de alegere a preşedintelui.

Serafim Urechean: „ N-am fost pe larg informat, cam ce ar dori domnul Voronin. Credibilitatea în el este destul de redusă. Dar o să vină, o să discutăm, dar credibilitatea este sub zero.”

Europa Liberă: Când urmează să se convoace Parlamentul în primă şedinţă după referendum?


Serafim Urechean: „Probabil după ce vom avea verdictul Curţii Constituţionale vis-a-vis de legalitatea dizolvării Parlamentului”

Europa Liberă: Alianţa rămâne consolidată?

Serafim Urechean: „Până când rămâne consolidată.”

Europa Liberă: Până când, până unde?

Serafim Urechean: „Nu ştiu, dar Alianţa Moldova Noastră pledează pentru consolidarea Alianţei pentru Integrare Europeană şi, bineînţeles, îndeplinirea obligaţiunilor asumate de noi în faţa alegătorilor noştri şi partenerilor noştri europeni.”
XS
SM
MD
LG