Linkuri accesibilitate

„O clipă destinul a şovăit, nemaiştiind cum să se poarte cu el”

„Ce Dumnezeu feroce îngrămădeşte de-o parte aurul şi de cealaltă poftele?”, aceasta-i întrebarea din care creşte, ca pe drojdii, romanul lui Julien Green, Leviathan, Art, 2007. Suntem într-un orăşel de provincie, în care orice nou-venit este luat la ochi, şi unde toată lumea pare să-şi dispute, nu fără succes, favorurile frumoasei Angèle. Ultimul pe listă este domnul Guéret, sosit de curând în Lorges, şi prins imediat în mrejele tinerei fete, chit că-şi dă seama de tot penibilul situaţiei: „Ce poate fi mai ridicol decât să-i faci curte, ca un îndrăgostit, unei fete care nu râvnea, probabil, decât la bani”. La rându-i, Angèle se lasă curtată şi „fusese decepţionată că nu i-a oferit nimic, decepţionată, dar surprinsă, şi-n cele din urmă curiozitatea s-a dovedit mai puternică decât decepţia”. (Ba chiar decât sentimentul de autoconservare, adaug între paranteze.)

Estimp, tocmai cei care-i spală oscioarele ar fi în stare să-şi scoată ochii unul altuia – pentru ea: „În orice caz, fata asta se poate lăuda că a stârnit destulă zâzanie la masa noastră…” Or, naivitatea noului sosit („– Spune-mi, fata asta a fost cu toată lumea?”) stârneşte râsul general: „– Cu toată lumea de aici? Sigur că da (…), e mai dată dracului decât oricare damă din Chanteilles”, dar şi explicaţiile de rigoare: „Te duci la doamna Londe şi-o rogi să te înscrie pe listă pentru o duminică oarecare”. Este momentul de cotitură al naraţiunii, când Guéret o vede pe Angèle în visele lui „oferindu-şi pieptul spre crimă sau iubire”, în timp ce „toată fiinţa lui era numai violenţă şi lăcomie”. Intrat în pielea personajului, naratorul lasă să-i scape, din senin: „acuma, când ştia că a fost a tuturor şi nu i se refuza decât lui”, iar deznodământul nu va întârzia să se producă: „Spectacolul spaimei îl făcu pe Guéret să-şi iasă din fire. Întâi o pălmui, apoi, slobozindu-i mâna, o înşfăcă de păr şi o izbi de câteva ori cu capul de pământ”.

Închei aici, la jumătatea naraţiunii, nu a înainte de a cita cea mai frumoasă frază din carte: „O clipă destinul a şovăit, nemaiştiind cum să se poarte cu el, abandonându-l voinţei sale oarbe, apoi drumul s-a căscat din nou în faţa acestui om”.
XS
SM
MD
LG