Linkuri accesibilitate

Agenţiile de presă au remarcat prezenţa unui singur deputat rus din Duma de Stat la ceremoniile de astăzi.


Tancuri, militari, discursuri şi oaspeţi din străinătate – aşa au marcat astăzi autorităţile transnistrene 20 de ani de la proclamarea independenţei faţă de Republica Moldova, sau a regimului anticonstituţional cum este numit la Chişinău. Printre oaspeţii din străinătate – reprezentanţi ai administraţiei locale de la Comrat şi deputaţi ai Dumei de Stat a Rusiei. Ambasadorul rus în Moldova s-a abţinut să participe la festivităţile de astăzi la Tiraspol, dar i-a felicitat pe transnistreni în ajun. Relatează Lucia Diaconu:

Tiraspolul a sărbătorit noua aniversare în stilul devenit déjà tradiţional. În parada de pe piaţa centrală au fost antrenate peste 100 de unităţi de tehnică militară şi un număr impresionant de ostaşi şi ofiţeri ai diferitor genuri de armată şi din trupe speciale. Agenţiile de ştiri din regiune relatează că la depunerile de flori care au precedat parada au participat delegaţii din Rusia, Ucraina, Irlanda şi din regiunile secesioniste Osetia de Sud, Abhazia şi Nagorno-Karabach, fără însă să dea nume.
Defilarea forțelor militare separatiste


Un canal de televiziune de la Chişinău a surprins într-o imagine o maşină cu numere de înmatriculare din seria ce aparţine unităţilor de transport din dotarea Parlamentului de la Chişinău, precizînd că ar fi vorba de un automobil care ar aparţine Adunării Populare a Găgăuziei. Autorii reportajului nu au aflat care dintre demnitari a ajuns la Tiraspol folosind acea maşină.

În ajunul festivităţilor cotidianul Nezavisimaia Gazeta considerat a fi porta-voce a Kremlinului a anunţat anterior că la manifestări vor participa oficiali de la Moscova şi Kremlin. În cele din agenţiile de presă au remarcat prezenţa unui singur deputat din Duma de Stat. Ambasadorul rus în Moldova n-a mers azi la Tiraspol, dar s-a adresat ieri într-un cadru festiv cu un mesaj transnistrenilor, în care a reafirmat poziţia Moscovei cu privire la reglementarea conflictului transnistrean, soluţionare care ar putea fi posibilă „în condiţiile dialogului bazat pe egalitatea părţilor”, „prin fortificarea constituţională a neutralităţii” şi acordarea unui statut temeinic garantat regiunii transnistrene.

Ieri guvernul de Chişinău a difuzat o declaraţie prin care a dezaprobat manifestările de la Tiraspol şi eventual participare la festivităţi a unor reprezentanţi oficiali din Rusia. Europa Liberă a solicitat vicepremierului Osipov, responsabil pentru reintegrarea ţării, să comenteze mesajul ambasadorului rus la Chişinău: „Este un mesaj care se înscrie în obiectivele procesului de reglementare. Este reluarea unor mesaje mai vechi, nu reprezintă ceva nou şi, în ceea ce ţine de neutralitate, ea este fixată déjà în Constituţia Republicii Moldova. Dar instrumente de garantare a acesteia, care ar aduce atingere suveranităţii Republicii Moldova sînt inacceptabile. Iar în ceea ce priveşte egalitatea părţilor, ea este déjà realizată la masa de negocieri, unde toţi participanţii formatului 5+2 au aceleaşi posibilităţi de a-şi exprima poziţiile şi de a le negocia. Însă, dacă vorbim de Moldova ca subiect al dreptului internaţional, atunci, în raport cu ea, administraţia de la Tiraspol e o administraţie de facto, nerecunoscută de jure. La masa de negocieri egalitatea este déjà asigurată. Totuşi, faptul că dumnealui a participat la asemenea evenimente nu pot spune că ne bucură”.

Într-o scrisoare pe care preşedintele interimar Mihai Ghimpu i-a adresat-o astăzi liderului de la Kremlin Dmitri Medvedev, exact în ziua în care Transnistria îşi sărbătoreşte independenţa, şeful statului moldovenesc se declară convins că Rusia poate să contribuie la găsirea unei „soluţii corecte” pentru conflictul transnistrean şi aminteşte că soluţia trebuie să se bazeze pe principiile integrităţii teritoriale şi suveranităţii R. Moldova. Deloc întîmplătoare li se pare această coincidenţă, experţilor de la Chişinău, care consideră că prin această scrisoare autorităţile de la Chişinău dau de înţeles Rusiei că trebuie să susţină prin fapte concrete tradiţionalele asigurări de respectare a integrităţii şi suveranităţii R. Moldova.
XS
SM
MD
LG