Linkuri accesibilitate

Iubirea de moşie e o condiţia necesară, nu şi suficientă; moşia mai trebuie şi gospodărită bine, apărată de lotri.


Trăim vremuri grele, nemulţumirea ameninţă să rupă zăgazurile răbdării. Preşedintele Traian Băsescu ştie că românii nu trăiesc bine, cum le-a urat în campania electorală şi a ieşit să-i încurajeze. Deşi ştie că suntem o ţară de mâna a doua, deoarece imprumutăm bani pentru pensii, el se simte, totuşi, bine în ţara lui. Şi a adăugat: „Când toţi o să fim îndrăgostiţi de ţara noastră, vom fi o ţară care are şanse de progres. Cât timp o să ne înjurăm ţara în fiecare zi o să avem o problemă”. Deci asta era, nu progresăm pentru ca nu toţi ne iubim ţara! Mai grav, o şi înjurăm! Dar daca condiţia progresului este doar iubirea de moşie, ce ne impiedică sa punem de un congres sau de un referendum în care să dăm cu subsemnatul că ne iubim ţara. Dar mă îndoiesc că progresul va răspunde prezent.

Sigur, pentru progres, iubirea de moşie e o condiţia necesară, nu şi suficientă. Moşia mai trebuie şi gospodărită bine, apărată de lotri. Şi aici avem probleme. Dacă preşedintele crede că ţara nu progresează pentru ca nu e iubită, s-ar putea să fie rău informat. Sau a vrut să zică ceea ce alt politician, tot preşedinte, a formulat mai exact: „Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, întrebă ce poţi face tu pentru ea”. Şi mulţi n-o prea fac. Dar sunt îndreptăţiţi să-i întrebe pe cei aleşi ce fac ei pentru progresul ţării.

Altfel, n-am auzit mulţi români înjurîndu-şi ţara ca atare. Nici în momente de mare emotivitate, cum a fost nenorocirea de la spitalul Giuleşti. Puţini au înjurat ţara. Unii au întrebat însă ce ţara e asta în care prunci au sunt lăsaţi pradă focului. La capătul mâniei nu era înjurătura, ci intrebările legitime ale celor care plătesc impozite pentru ca astfel de nenorociri să nu se întâmple.

Recent un ministru care şi-a rupt maşina pe şosea şi a fost ispitit să înjure, nu ţara, ci pe ministrul transportului. Dar şi-a amintit că chiar el era ministrul transportului. Ar avea ocazia să ne spună pe ce s-au risipit miliarde de euro fără ca ţara să aibă şoselele. Eventual, să indice şi buzunarele în care s-au scurs.
A denunţa corupţia clasei politice, incuria administraţiei, hoţia, justiţia nu doar legată la ochi, ci surdă şi oarbă, nu înseamnă că-ţi înjuri ţara. Este doar constatarea unei exasperante realităţi şi semnalul de alarmă că ceva trebuie făcut până nu ne prăbuşim cu totul. Pentru asta semnalul ar trebui şi auzit.

A confunda criticarea unor stări de lucruri cu înjurătura la adresa ţării e totuna cu a pune la adăpost iresponsabilii, incompetenţii, pe toţi cei care se înfruptă din banul public, dar se bat în piept cu cărămida dragostei de ţară. Nu credem că asta îşi doreşte preşedintele Băsescu.

E grozav ca acum românii pot pleca şi munci, oriunde în lume. Ingrijorează plecarea în masă a tinerilor şi a unor categorii profesionale, medici, de pildă, de care avem nevoie. Vom rămâne doar cu patrioţii, dar o să-i deosebim greu de patriohoţi.
XS
SM
MD
LG