La ora redactării acestei rubrici săptămînale, israelienii sînt îndoliați după un alt atac terorist al radicalilor palestinieni în relație cu organizația Hamas, din seria celor care au însîngerat periodic Israelul în ajunul fiecărei tentative majore de reluare a negocierilor de pace. Este puțin probabil că atacul va reuși să deturneze convorbirile de pace de la Washington, dar cu siguranță, va apăsa asupra lor și a protagoniștilor. Recursul la violență nu este o formă acceptabilă de protest.
Iar în Israel, protestul democratic este posibil, cum o demonstrează dezbaterile din ultimele zile, declanșate de luări de poziție a mai multor categorii de artiști, care condamnă politica inflexibilă a actualului cabinet Netanyahu în chestiunea dezvoltării așezărilor israeliene în teritoriile ocupate.
Vinerea trecută, o scrisoare dată publicității și semnată de numeroși artiști din lumea teatrului, muzicii și a dansului, făcea cunoscut că semnatarii ei nu își vor da concursul la deschiderea unui centru cultural, în localitatea Ariel, aflată dincolo de așa-numita Linie verde. Dezbaterea s-a încins, cu declarații diametral opuse.
Coreograful Noa Dar, director al companiei de dans ce îi poartă numele (Noa Dar Dance Group) era citat de cotidianul Haaretz cu declarația fermă: „Nu voi dansa în teritorii și nu voi accepta invitația de a o face. Nu vreau să întind o mână la ceva căruia îi sînt opus - ocupația și așezările care, pentru mine, sînt ilegale. Ele crează stări de fapt pe un teritoriu pe care va trebui să-l înapoiem, și care fac dificilă ajungerea la un acord cu palestinienii.”
Un alt coreograf cunoscut, Avshalom Pollack aprecia că scrisoarea artiștilor trebuie înțeleasă la valoarea ei reală, anume ca protest împotriva unui soi de hibernări politice: „în esență, semnatarii spun că pînă la găsirea unei soluții politice, ei iau o poziție, refuzînd să fie parte a acestei orbiri care crează realități în teren”. Pollack amintea o atitudine asemănătoare, din partea artiștilor palestinieni, care i-au refuzat propunerea de a participa și a da lecții la Festivalul de Dans Contemporan de la Ramallah. „Am înțeles situația și originea ei și nu m-am gîndit că ar fi vorba de un boicot”, adăuga coreograful israelian.
Dezbaterea în societatea israeliană este în firea lucrurilor, nota un al comentator: „Societatea israeliană a decis că este una pluralistă și că sprijină cultura. Aceste două decizii obligă, pe de o parte, la acordarea libertății artistice artiștilor iar pe de alta, să ofere o platformă liberă de exprimare oricui, fără excluderea cuiva”.
Concluzia ar putea fi găsită în formula coreografului Sahar Azimi, și el citat de presa israeliană: „discuția care a început asupra legăturii dintre artă și politică este extrem de importantă; arta și politica merg împreună, iar artiștii au un rol important în societate, la nivel social-politic. Acesta nu este exercitat suficient fiindcă sîntem o societate escapistă și folosim cultura și arta pentru a ieși din această situație. Am uitat că rolul teatrului este de a se exprima critic...”
