Linkuri accesibilitate

Tratatul de unificare a celor două Germanii


Poarta Brandenburg la Berlin (Foto: William Totok)

Poarta Brandenburg la Berlin (Foto: William Totok)

Festivitate cu prilejul semnării Tratatului în urmă cu 20 de ani.


„Tratatul privind refacerea unităţii germane”, semnat pe data de 31 august 1990, cuprindea 1000 de pagini. Într-o declaraţie, făcută atunci în faţa Bundestag-ului (Parlamentul federal) de către fostul cancelar Helmut Kohl, acesta a calificat semnarea tratatului drept un act istoric. În opinia lui Kohl, ziua semnării acordului de către înalţi reprezentanţi ai Republicii Federale Germania şi Republicii Democrate Germane constituia „o zi de bucurie pentru toţi germanii”.

Opinia lui Kohl este împărtăşită şi de cancelara creştin-democrată, Angela Merkel. Cu prilejul jubileului festiv, dedicat semnării tratatului, ea a subliniat importanţa actului de acum 20 de ani şi i-a omagiat pe cei care au contribuit activ la reunificare.

La festivitatea ce s-a desfăşurat în cursul după amiezii la Berlin au participat primul-ministru de atunci al RDG-ului, creştin-democratul, Lothar de Maizière, creştin-democratul vest-german, Wolfgang Schäuble, în 1990 ministrul de interne al RFG, şi creştin-democratul Wolfgang Krause, care în urmă cu 20 de ani fusese secretar de stat în ultimul guvern al RDG-ului. Krause şi Schäuble fuseseră, de fapt, cei doi reprezentanţi ai celor două state germane care au negociat tratatul de unificare şi care l-au semnat în 1990, stabilind ca aderarea RDG-ului la RFG să aibă loc pe data de 3 octombrie, în conformitate cu articolul 23 al Constituţiei vest-germane (care prevedea reunificarea).

Atunci şi astăzi au existat numeroase voci critice care susţineau că unificarea s-a produs într-un mod precipitat. În loc să se fi pregătit o Constituţie comună, RDG-ul fusese integrat RFG-ului. Fostul activist civc şi opozant est-german, Werner Schulz, astăzi deputat ecologist în Parlamentul European, a afirmat într-un interviu acordat postului de radio „Deutschlandfunk”, că tratatul de atunci fusese doar „cea de-a doua cale pentru realizarea unităţii Germaniei”.

Documentul s-a redactat sub presiunea timpului, extinzîndu-se doar Constituţia RFG-ului asupra RDG-ului. Atunci trebuia să se investească mai mult timp în negocieri, pentru a cerceta ce s-ar fi putut prelua din ambele părţi ale Germaniei, ce ar fi trebuit să fie modernizat. În ansamblul ei însă, spune Schulz astăzi, unificarea trebuie considerată drept un succes istoric.
XS
SM
MD
LG