Linkuri accesibilitate

Declaraţia de independenţă a R. Moldova a venit în contextul unei încercări disperate, dar eşuate, a unor forţe de la centru de a opri reformele lui Gorbaciov.


Acum nouăsprezece ani în urmă, prin concursul unor evenimente lansate la Moscova, dar şi a unor evoluţii interne, Republica Moldova devenea independentă, sinestătoare de Rusia în primul rând. Puciul din capitala imperiului roşu, din noapte de 18 spre 19 august 1991 a grăbit fără îndoială acest proces numit peiorativ de către ruşi paradă a independenţei.
Igor Cașu


Cel puţin straniu această formulă pentru că în ultimii ani ai puterii sovietice, intelectuali de marcă din Rusia, dar şi funcţionari sau popor din cel mai oropsit, se credeau nedreptăţiţi în ceea ce priveşte o prezumtivă exploatare a matuşcăi-patrii de către republicile unionale, între care des era invocată Moldova. Cu alte cuvinte, reviste precum Drujba narodov, spre exemplu, deplângeau pe de o parte statutul inegal al Rusiei în cadrul URSS, dar pe de altă parte încercau să explice comportamentul ruşilor sau rusolingvilor din alte republici federale împotriva emancipării naţiunilor neruse prin faptul că Rusia nu ar fi o noţiune geografică, ci una spirituală, adică fără limite clar definite teritorial.

Acelaşi lucru l-a evocat acum câteva zile, în august 2010, cu referire la Moldova, chiar patriarhul Rusiei Kiril, în dezacord pe anumite chestiuni cu Putin, dar la unison cu cele esenţiale şi nu numai ecleziastice, probleme.

Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova vine deci în acest context, al unei încercări disperate, dar eşuate, a unor forţe de la centru de a opri reformele lui Gorbaciov. Snegur, desemnat de partidul comunist muribund dar încă relativ viguros, drept unic candidat la funcţia supremă în stat, cea de preşedinte al Sovietului Suprem, încă în mijlocul verii lui 1989, nu confirmă clasa de lider care să conducă masele, îi lipsea o experienţă alta decât cea în domeniul agronomic, iliterat în cam toate celelalte şi nepregătit pentru o asemenea înaltă onoare, aşa cum precizează profetic un Grigore Eremei sau un Andrei Sangheli – din interese meschine însă – într-o şedinţă memorabilă a Politburo-ului de la Chişinău.

Primul lider al Frontului Popular, atunci vice preşedinte al Parlamentului, Ion Hadârcă, este cel care îndrăzneşte primul dintre conducătorii moldoveni de atunci să condamne puciul de la Moscova ca unul ilegal, în amiaza zilei de 19 august, când lucrurile erau încă destul de tulburi la centru. Câteva ore mai târziu totul părea foarte clar, mai ales că unii generali sovietici trimişi să reprezinte puterea GKCP la Chişinău sunt foarte preocupaţi de latura legală a intervenţiei şi cer legislativului moldovean să anuleze anumite legi care împiedică instaurarea dictaturii. Era probabil mai degrabă vorba de un pretext de a nu îndeplini ordinele, dar verbalizarea acestei motivaţii nu este mai puţin relevantă.

Declaraţia de independenţă în sine, adoptată la 27 august 1991, vine cam târziu dacă ne amintim de cea ucraineană, anunţată trei zile mai devreme, trimite volens nolens la o experienţă similară din anii 1917-1918. Nu toţi, ca şi în alte republici, Ucraina fiind un exemplu clasic, susţin scenariul independenţei în acele zile de răscruce.

Alţii însă, ca Valeriu Matei sau Vasile Nedelciuc, îndeobşte consideraţi părinţi ai Declaraţiei de independenţă, vor să spună independenţă faţă de Moscova în primul rând, dar visează la repetarea parcursului de la sfârşitul primului război mondial. La aproape două decenii de la acele evenimente, se vede cât de dezastruos este să faci paralele istorice în contexte geopolitice diferite, când nu numai Rusia, dar şi Germania, Franţa, Anglia sau America, nu văd nici un interes să susţină acest demers oarecum firav în interior, de a proceda la refacerea lui status quo ante, 1940 de data aceasta.

Mai mult, nici românii de rând dintr-o parte şi alta a Prutului, ca să nu mai vorbim de elita neocomunistă de la Bucureşti şi Chişinău, nu sunt foarte entuziasmaţi de perspectiva unei Uniri, aşa cum reiese dintr-o analiză secretă a PCM cu privire la starea de spirit a populaţiei sub impactul Podului de Flori organizat de partid un an mai devreme, în mai 1990.
XS
SM
MD
LG