Linkuri accesibilitate

Amînarea extrădării „comerciantului morţii”, rusul Viktor Bout


Viktor Bout
Viktor Bout

„Moscow Times”: Traficatul de arme a fost cu siguranță ajutat în afaceri de statul rus.

Premierul Tailandei a semnalat că ţara sa nu-l va extrăda de îndată în Statele Unite pe unul din cei mai activi comercianţi de arme din lume, un rus arestat în urmă cu doi ani şi jumătate la Bangkok. Extrădarea lui Viktor Bout a fost decisă deja de un tribunal tailandez vinerea trecută, dar astăzi premierul Abhisit Vejjajiva a spus „mai trebuie îndeplinite câteva proceduri juridice”.

Presa l-a numit „Comerciantul morţii”, scriind că aproape nu există conflict armat în lumea de astăzi din care Viktor Bout să nu fi făcut bani, vânzând tot ce poate fi folosit pentru a ucide, de multe ori ambelor părţi.

În 2005, Viktor Bout a fost sursa declarată de inspiraţie a filmului american „Stăpânul Războaielor”, în care rolul comerciantului de arme, numit fictiv Iuri Orlov, a fost jucat de Nicholas Cage.

În vârstă de 43 de ani, Viktor Bout a fost în prima tinereţe ofiţer al aviaţiei militare sovietice. Apoi, în calitate de şef al unui serviciu lucrativ de transport aerian, a furnizat arme războaielor civile din America de Sud, Orientul Mijlociu şi Africa. Printre clienţii lui s-au numărat liberianul Charles Taylor, judecat acum în afacerea „diamantelor însângerate” şi liderul libian Moammar Gadaffi.

Arestarea lui Bout într-un hotel de lux din Bangkok în martie 2008 a fost parte dintr-o operaţiune pusă la cale de FBI în care agenţii americani pozau în militanţi ai Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia, aflate pe lista de organizaţii teroriste a Departamentului de Stat.

Viktor Bout a fost învinuit apoi în contumacie în Statele Unite de patru capete de acuzare legate de terorism, inclusiv de „conspiraţie în vederea uciderii de americani”. „Abia aşteptăm să-l vedem (pe Bout) în faţa unui tribunal american”, a spus ieri la Washington purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Philip Crowley.

În patria lui Bout, însă, comerciantul este privit cu alţi ochi. Săptămâna trecută, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a spus că decizia tailandeză privind extrădarea lui Bout este „ilegală şi politică”.

Soţia suspectului, Alla Bout, are aceeaşi opinie. Vorbind vineri, imediat după anunţul că Viktor Bout va fi extrădat de tailandezi, Alla Bout a spus că „americanii nu şi-au ascuns intenţia de a face presiuni asupra părţii tailandeze” pentru a-i extrăda soţul în Statele Unite.

AP scrie că întârzierea extrădării, semnalată astăzi de guvernul de la Bangkok, a fost provocată într-un fel de Statele Unite. Înaintea deciziei de vineri a tribunalului tailandez, Washingtonul a adăugat în dosarul Bout acuzaţii suplimentare, pentru a-i da greutate mai mare şi a forţa extrădarea, dar acum fiecare din aceste noi învinuiri trebuie probată în instanţa tailandeză.

Faptul că dosarul Bout este politic nu este doar opinia ministrului rus de externe Serghei Lavrov. Unii comentatori din presa de la Moscova spun acelaşi lucru, doar că au argumente diferite. În „Moscow Times” de astăzi, Iulia Latynina scrie că Bout a fost cu siguranţă ajutat în afaceri de statul rus, inclusiv din spirit de răzbunare faţă de americani. Comentatoarea aminteşte că în anii 80 ai secolului trecut Statele Unite furnizau mujahedinilor afgani, aflaţi în război cu sovieticii, arme similare cu cele pe care Bout ar fi vrut să le vândă gherilelor columbiene, când a fost prins la Bangkok, adică rachete antiaeriene.

„Bout este răspunsul asimetric dat de Moscova afurisiţilor de yankei” – scrie Latinina, adăugînd că o cuprinde groaza gândindu-se ce ar putea dezvălui comerciantul în tribunalul american despre politica externă a Kremlinului.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG