Linkuri accesibilitate

Comuniștii din Zberoaia dezinformează opinia publică


PCRM-iștii o țin una și bună că prin referendum „li se pune sîrmă în bot și sînt obligați să adere la NATO”


Anunţul, făcut de cei doi comunişti din satul Zberoaia, raionul Nisporeni, că vor boicota referendumul constituţional, iniţiat de actualele autorităţi pentru data de 5 septembrie, i-a nemulţumit pe ceilalţi nouă aleşi locali. Maria Dodon, consiliera pe listele AMN, a sunat astăzi la biroul Europei Libere de la Chişinău.

Maria Dodon: „Primesc telefoane de la oamenii din sat şi mă întreabă: ce se întâmplă? Voi, consilierii, care ne-aţi susţinut permanent, ce faceţi? Cum spuneţi că Zberoaia nu participă, cetăţenii? Că noi vrem să participăm şi participăm, şi vom participa activ. Şi iată, a parvenit, vă zic, din partea celor doi consilieri comunişti, care au mai strâns nişte informaţii de la nişte bătrâni din sat şi a transmis-o la Centru Nisporeni şi de acolo au dat informaţia la televiziunea NIT. Este o minciună. Că adică nu sunt toţi de părerea, sau marea majoritate sunt de părerea că o să vină, o să participe. Şi ei nu acceptă informaţia că Zberoaia o să boicoteze referendumul. Dacă este părerea a doi consilieri comunişti, asta nu înseamnă că e părerea întregului Consiliu local. Şi noi suntem indignaţi şi zicem cu tărie că satul, cetăţenii vor participa. Căci fiecare are dreptul să participe şi să-şi spuie cuvântul.”

Europa Liberă a căutat să afle de la Mihai Profire, dacă consilierii comunişti din Zberoaia cheamă populaţia satului să refuze participarea la referendum doar la îndemnul lor.

Mihai Profire: „Patru consilieri comunişti suntem, noi acolo aşa am şi scris. Poate acolo a fost o greşeală, eu ştiu? Un grup de consilieri şi 170 de cetăţeni ne-am iscălit – chemăm populaţia să boicoteze.”

Europa Liberă: De ce?

Mihai Profire: „În primul rând, e o farsă, pentru că e o treime din populaţie. Cum în Parlament se modifică Constituţia cu două treimi, dar vocea poporului trebuie să fie cu o treime? De ce? Ce, aşa e de ieftin poporul ista? Ca preşedintele să fie ales de popor – eu votez cu două mîini, dar să fie forma de guvernare prezidenţială. Toate deciziile se iau prin majoritate, da aici na, ne-a buhnit-o cu o treime. Da două treimi ce să facă? Să-mi pună sârma în bot şi să mă ducă şi în NATO, să mă ducă şi în unirea cu Patria mamă şi tot să zică – asta e dorinţa. Iaca, toţi vreau în Europa, eu tot vreau în Europa, că nu vreau înspre Saddam Hussein, acolo înspre altă parte. Tot vreau, dacă suntem europeni. Dar de ce nu respectă Legea fundamentală a ţării? Toate ţările trăiesc şi activează după Constituţie. Aşa-i? Da ai noştri ba nu le place limba moldovenească. Treaba lor, dacă nu le place, dar azi în Constituţie limba moldovenească e limba de stat.”

Nadia Darie, primarul satului Zberoaia, spune că aleşii locali pe lista PCRM încearcă din răsputeri să manipuleze localnicii.

Nadia Darie: „Nici n-am crezut că ziua de astăzi o să-mi aducă atâtea probleme. Fiindcă disdedimineaţă am fost telefonată de consilierii locali profund revoltaţi, de locuitorii satului, oameni simpli, care mi-au zis că aseară într-o emisiune de la NIT au auzit informaţia, precum că satul Zberoaia va boicota referendumul din 5 septembrie. Cunoscând situaţia în localitate, am rămas şi eu revoltată. Fiindcă nu am auzit la ultima şedinţă a Consiliului. Toţi consilierii absolut, 11, toţi au votat „pentru”. S-a ales Biroul electoral, s-au propus candidaturile. Nimeni nu a ieşit cu iniţiativa că va boicota petrecerea referendumului, inclusiv şi consilierii de la comunişti. Şi nici o informaţie de la dumnealor nu am avut, precum că ei ar iniţia în localitate o acţiune de felul ista – să strângă semnături sau altceva. Faptul ăsta pe noi ne-a descurajat foarte mult. Fiindcă locuitorii satului Zberoaia vor participa activ la referendumul din 5 septembrie.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG