Linkuri accesibilitate

Același sondaj scoate în evidență că schimbarea promisă de AIE nu este sesizată de populație.


Un sondaj al Institutului de Marketing şi Sondaje-INC Chişinău sugerează că referendumul din septembrie se va încununa cu succes, iar partidul politic care se bucură de cea mai mare încredere din partea populaţiei ar fi PLDM-ul premierului Vlad Filat. În cadrul sondajului au fost estimate şi ratingurile partidelor şi liderilor politici, precum şi intenţiile de vot, dar, aşa cum anunţa astăzi dimineaţă directorul IMAS, Doru Petruţi, într-un interviu la Europa Liberă, instituţia a refuzat să le prezinte publicului în semn de protest faţă de ceea ce a numit
presiuni” venite din partea lumii politice pentru intervenirea în cifrele obţinute în cadrul cercetării.

Sondajul realizat de IMAS pe un eşantion de 2 mii de persoane din o sută de localităţi şi care ar avea o marjă de eroare de 2 %, arată că referendumul din 5 septembrie este în general văzut cu ochi buni de majoritatea absolută a populaţiei – 73 % dintre respondenţi s-au declarat gata să participe, iar nouă din zece votanţi ar spune da alegerii preşedintelui prin vot direct.

Veştile bune pentru alianţa de la guvernare, cea care a iniţiat de fapt referendumul constituţional, se sfârşesc însă aici. Raspunzind la traditionala intrebare „dacă sunt mulţumiţi de direcţia în care merge Republica Moldova”, mai mult de jumătate dintre respondenţi o dezaprobă, tot atîţia fiind de părere că în general economia moldovenească ar fi pe picior greşit. Dar cel mai prost în sondaj apare situaţia economică a cetăţenilor intervievaţi, mai bine de 80 % dintre ei fiind de părere că familiile lor o duc mai prost decît anterior. O concluzie importantă a sondajului este, potrivit autorilor, că schimbarea promisă de noua guvernare nu este sesizata de către populaţie.

Managerul general al IMAS, Doru Petruţi: „Din punctul nostru de vedere, testul guvernului a fost trecut cu succes doar la capitorul măsuri întreprinse în zonele afectate de inundaţii, unde ponderea răspunsurilor pozitive o întrece pe cea a răspunsurilor negative. În rest, nemulţumirile sunt foarte mari – depăşesc două treimi din eşantion”.

Este vorba despre părerile referitoare la drumuri, locuri de muncă, lupta cu corupţia, educaţie sau chiar politică externă, păreri care nu concid nici pe departe cu optimismul din discursurile autorităţilor, concluzionează autorii cercetării.

Rezultatele sondajului mai arată că neînţelegerile din Alianţa pentru Integrare Europeană sunt tot mai deranjante pentru populaţie. Partidul premierului Filat ar fi totuşi formaţiunea percepută drept cea mai de încredere de către respondenţii sondajului, după care ar urma comuniştii şi democraţii, cu aproape aceiaşi doză de încredere din partea cetăţenilor, şi abia mai apoi liberalii lui Mihai Ghimpu şi AMN-iştii lui Serafim Urechean. Acestea sunt însă singurele date referitoare la partide şi lideri politici făcute publice de IMAS.

Doru Petruți
Directorul IMAS, Doru Petruţi a explicat astfel decizia instituţiei sale de a nu face publice cifrele referitoare la ratingul partidelor şi liderilor politici, precum şi cele despre intenţiile de vot: „Am primit ameninţări la adresa mea personală şi la adresa companiei, telefoane de intimidare, operatorii noştri au fost contactaţi, probabil din partea partidelor politice, cu scopul de a falsifica declaraţiile respondenţilor, primim constant solicitări de a modifica datele sondajelor în dreptul unor partide. Vrem să anunţăm toate partidele, toate organizaţiile – IMAS nu este tipul de companie care să dea cifre încurajatoare pentru un partid sau altul. IMAS nu este instrumentul niciunui partid şi vă asigur de transparenţa noastră”.

Doru Petruţi a refuzat să indice sursele concrete ale presiunilor, dar a lansat o constatare deloc măgulitoare pentru forţele politice, care, asa cum a spus directorul IMAS, fac uz de rezultatele sondajelor atunci cînd le convin şi, dimpotrivă, ponegresc autorii cercetarilor atunci cind nu sunt mulţumiţi de ceea ce văd în sondaje.
XS
SM
MD
LG