În anul de învăţământ 2010-2011 statul este dispus să cheltuiască doar 5 000 de lei pentru educaţia fiecărui elev. Sumă care nu acoperă nici pe departe necesităţile, susţin experţii în domeniu. Ca orice sistem de învăţământ, şi cel moldovenesc are carenţele lui, dar el poate fi îmbunătăţit. Cum?
*
Şi în Moldova unii dintre politicieni îndeamnă părinţii să-şi trimită copiii la şcoală. Şi spun, că aceasta este una de calitate, însă ei preferă să-i trimită pe ai lor să studieze în străinătate. De fapt, acolo unde se presupune, că ar munci o jumătate de milion de moldoveni, mulţi dintre ei adunând bani pentru a-şi ajuta copii să ajungă oameni cu carte. Iată ce îmi povesteau recent câteva dintre mamele, care se aflau la muncă în Israel:
- „Am venit pentru copii noştri. Pentru ca să le dăm un viitor mai bun, un sprijin. Am fată de 20 de ani, am fată de 18 ani. Toţi banii îi trimit acasă, la copii, la universitate. Cea mare învaţă şase ani, cea mică învaţă cinci ani. Contractul plătim câte 700 de dolari pe an. Foarte greu.”
- „Eu trebuia să lucrez, să fac ceva ca să vând de acasă, pasăre, ceva să vând, ca să strâng bani să dau fiicei să poată să înveţe mai departe.”
- „Acuma tot se plăteşte:”
Europa Liberă: Păi se plăteşte de atâta, că şi moldoveanul acceptă să plătească.
- „Dar dacă altceva nu-i de făcut?”
Europa Liberă: Viitorul copiilor Dumneavoastră îl vedeţi în Moldova?
- „Nu. Nu se vede nimic bun în Moldova.”
- „Aista, viitorul, care învaţă bine, e deştept şi vrea să rămână acasă, el o să spună: păi ce, Lenuţa iaca a terminat universitatea şi ea a plecat la Israel. Pentru ce eu să învăţ? Şi iată aşa, unul de la altul şi nu vor să înveţe.”
- „Cred, că o să fie un viitor la copii, dar când vezi că nu au de lucru şi cam învaţă degeaba, parcă te gândeşti: măi, de ce ai pus banii ăştea? Pentru ce? Că el termină învăţătura, dar nu are unde să lucreze. Şi de asta şi lumea se duce din Moldova. La ce să stai? Mai ales tineretul.”
- „Copii noştri învaţă, dar pentru ce învaţă?”
Europa Liberă: Dar în grija cui aţi lăsat copii?
- „Singuri-singurei. De la 12 ani copiii mei stau singurei.”
- „Fiica a învăţat la universitate şi eu de nevoie am venit, să ajut fiica.”
*
Olga Moraru este o mamă, care are o şedere de câţiva ani la Paris. Acolo, unde trebuie să termine liceul feciorul său, Sebastian.
Olga Moraru: „Dascălii francezi sunt foarte buni specialişti în ceea ce ţine de materia de studiu. Adică, sunt foarte buni matematicieni, sunt foarte buni profesori de limbă, sau de istorie. Mai puţin pedagogi.”
Europa Liberă: Costă mult să faci studii în Franţa?
Olga Moraru: „Până la ciclul universitar nu se plăteşte absolut nimic – nici manualele, nimic-nimic-nimic. Plătiţi doar cantina, dacă copilul merge să ia masa la cantină.”
Europa Liberă: O notă poate fi plătită?
Europa Liberă: O şedinţă cu părinţii cum decurge la Paris, la şcoală?
Olga Moraru: „Sunt individuale. Se fac două şedinţe pe an. Veniţi, vă fixaţi ora pentru fiecare profesor, faceţi coadă.”
Europa Liberă: Nu vin toţi părinţii elevilor dintr-o clasă?
Olga Moraru: „Nu. Veniţi şi discutaţi individual doar despre rezultatele, lacunele copilului Dumneavoastră.”
Europa Liberă: E bine?
Olga Moraru: „E bine, pentru că oricum aveţi tabloul clasei: nota maximă în clasă, nota minimă şi nota copilului Dumneavoastră. Şi vedeţi imediat unde se situează – este primul, al zecelea, al 12-lea. Deci, aveţi imediat un tablou. Dar discutaţi la concret doar despre copilul Dumneavoastră. N-aveţi de ce să mergeţi să pierdeţi trei ore, că timpul costă bani acolo. E o metodă foarte bună.”
Europa Liberă: Vă consideraţi o mămică fericită, de moment ce feciorul studiează la Paris?
Olga Moraru: „Contează rezultatele lui. Satisfacţia pe care o are el personal.”
Europa Liberă: Aşa sau altfel, Franţa este ţara preferată de mai mulţi părinţi şi copii, datorită tradiţiei în domeniu limbii, taxelor considerate totuşi acceptabile, dar şi apropierii geografice.
Olga Moraru: „Probabil şi apropierii latinităţii. Este mult mai uşor de a studia în franceză, decât în germană.”
Europa Liberă: Sunt mulţi moldoveni la studii în Franţa?
Olga Moraru: „Sunt.”
Europa Liberă: Ce fac ei? Fac studii acolo şi rămân? Revin în Moldova?
Olga Moraru: „Cei care cunosc, rămân, de obicei. Sau merg mai departe, dacă fac licenţa.”
Europa Liberă: La masterat.
Olga Moraru: „Da. La Paris. Merg să facă masteratul în Statele Unite, trec Atlanticul. Cunosc mai puţine cazuri, copii, care odată ce şi-au terminat studiile acolo, să revină în ţară. Ar reveni, probabil, dacă li s-ar oferi un loc de muncă, remunerat pe măsura efortului depus şi a studiilor pe care le-au făcut.”
Europa Liberă: Liceul nu se plăteşte, studiile pentru liceu?
Olga Moraru: „Nu.”
Europa Liberă: Mai departe?
Olga Moraru: „Taxa universitară, care este mult mai mică decât în Republica Moldova.”
Europa Liberă: Ce înseamnă?
Olga Moraru: „Taxa anuală ar fi de 200-300 de euro. Vorbim de universităţi, nu vorbim de şcolile superioare, care sunt altceva. Instituţiile de prestigiu, unde sunt selectaţi cei mai buni copii, care ies de pe băncile liceului şi este un altfel sistem de pregătire. Deci, nu aveţi acces direct de pe băncile liceului la instituţia respectivă. Există doi ani de pregătire, ceea ce numesc francezii „classe préparatoire”. Dacă aveţi 60-70 de mii de euro, vă trimiteţi copilul cu încredere, cu condiţia că ia examenul de admitere, după doi ani de pregătire.”
*
L-am invitat la microfonul Europei Libere pe Valeriu Ticu, aflat şi el de mai mulţi ani în străinătate, în Portugalia, acolo unde s-a stabilit cu întreaga familie, rugându-l să facă o comparaţie între două realităţi, pe care le cunoaşte. I-am propus să compare cunoştinţele, aşa cum le percepe el în Portugalia cu cele din Republica Moldova.
Valeriu Ticu: „Primul băiat, deja are 20 de ani, a terminat primul an la Universitatea din capitala Portugaliei, inginerie mecanică. O facultate foarte grea. Este universitate de stat, nu este particulară. Pentru intrare trebuie să plătim în jur la o mie de euro. Atât. Pe parcurs plătim doar cărţile, dar sunt cărţi scumpe. Poate să ajungă la 60-70-80-120 de euro. Şi vă daţi seama, că te pun la cheltuieli. Dar pe parcursul anului nu plătim un bănuţ nimănui. Dacă ajunge să dea examen, ferească Dumnezeu să bagi un ban profesorului. Te dă în judecată, fiindcă i-ai întins bani. Nu se acceptă lucrul ăsta. Tot ce se face acolo, cine capătă o notă de 15, 18, 20 e o notă bine meritată şi nu cu bani cumpărată. Am al doilea fecior, care este în clasa a 10-cea şi vrea să urmeze arhitectura.”
Europa Liberă: Şcoala aţi plătit-o până acum?
Valeriu Ticu: „Doamne fereşte. Nu am plătit un bănuţ. Numai rechizitele şcolare. În rest, nu se plăteşte nimic.”
Europa Liberă: Pentru ăsta care e clasa a 10-a?
Valeriu Ticu: „Pentru clasa a 10-cea nici un bănuţ. De când a venit în Portugalia are deja şapte ani, până acuma nu am plătit un bănuţ nici unui profesor. Am plătit doar pentru rechizitele şcolare. Nu am plătit pentru reparaţia şcolii sau a clasei, nu am plătit pentru transport, nu am plătit pentru mâncare. Nimic absolut. Totul are grijă statul, fiindcă este şcoală de stat şi nu se plăteşte. Copilul, dacă nu are o bună reuşită la un obiect, trebuie să ia un profesor adăugător. Atunci aceste lecţii se plătesc şi el îţi spune: uite, o oră costă atât. Dar nici mai mult nici mai puţin nu sunt.”
Europa Liberă: Dar sunteţi ca părinte mulţumit de calitatea învăţământului?
Valeriu Ticu: „Desigur. Cine ajunge să facă o specialitate aici în Portugalia, se simte că e puternic, e democratic, e civilizat. În primul rând, această diplomă este recunoscută de toată Europa şi într-adevăr se fac studii.”
Europa Liberă: Băieţii vor să chiulăngească? Să nu meargă la ore, ca după asta să ştie, că va suna tata profesoarei şi s-a înţeles şi nu e o pedeapsă. Cum e? Au mers cu tragere de inimă copii la carte?
Valeriu Ticu: „În această privinţă nu am avut vreo problemă. Nici primul băiat, nici al doilea. În aceşti şapte ani, cât ei se află în Portugalia, s-au integrat foarte bine, au o simpatie faţă de profesori. Mai mult ca atât: s-a ajuns la o daunare părintescă şi să-ţi spună preşedintele sfatului părinţilor, portughez, că să nu vă faceţi probleme, copilul Dumneavoastră are cele mai bune note.”
Europa Liberă: Deci, o reuşită bună.
Valeriu Ticu: „O reuşită bună. Nu că te bucuri – îţi dă sănătate.”
Europa Liberă: Credeţi, că e mare diferenţă dintre sistemul educaţional din Moldova şi cel din Portugalia?
Valeriu Ticu: „Da. În Moldova se face carte în clasele primare. În Portugalia şchiopătează până în clasa a noua. Dar din clasa a noua deja copilul îşi alege ramura, unde vrea să plece şi începând de aici se face carte.”
Europa Liberă: În Moldova ce, banul e la putere?
Europa Liberă: Cum vă explicaţi faptul, că Dumneavoastră, cei care munciţi în străinătate, o bună parte din câştigul pe care îl aveţi acolo peste hotare îl investiţi, chipurile, în învăţătura copiilor. Marea majoritate a moldovenilor, zic că merg peste hotare să achite contractul, să dea şpagă învăţătorilor. Ce părere aveţi despre părinţii, care trimit banii doar pentru învăţătura odraslelor lor aici în Moldova?
Valeriu Ticu: „Doamnă Valentina, ar fi bine să plăteşti pentru un pictor, pentru nu ştiu cine. Dar vă daţi seama, ce înseamnă să plăteşti studiile unui medic, la care să ajungi peste ani să-ţi pună o diagnostică greşită, să rămâi calic pe viaţă. Iată unde este marea tragedie. Fiindcă un pictor dacă desenează un om şi coloana vertebrală este puţin strâmbă, nimeni nu are de suferit, dar un medic nu poate să dea greş. În Portugalia dacă la medicină este media cea mai înaltă – 18, trece acel care are 18. Nu poţi să-i cumperi cu bani. Şi când ajunge un medic, da, este medic. Cunoştinţele le are. Le are sută la sută. Dacă un arhitect îţi face o analiză, sau calculele corecte să construiească o punte, această punte nu cade, nu se preăbuşeşte. Ea stă acolo, fiindcă el ştie, că matematica superioară pe care a studiat-o el, cu cunoştinţele lui, n-a fost cumpărată. Aici nu poţi da greş.
Vă spun sincer, mă doare chestia aceasta, fiindcă ştiu că şi eu mîine pot să ajung pe masa de operaţie a unui medic, sau la altă consultaţie juridică, unde poate să nu-ţi spună care sunt drepturile tale. Şi atunci are de suferit cine? Noi, întreaga societate. Răspunsul este unul: cine este de vină: sistemul. Trebuieşte schimbat sistemul învăţământului. De pus în capul mesei cunoştinţele copilului. Dar asta trebuie să vină, în mentalitate să intre. Ca profesorul să nu ia bani, iar părintele să nu-i dea.”
*
Despre şcoala noastră cea de toate zilele vorbim cu invitata Europei Libere, deputata liberală Ana Guţu, prim-vicerector ULIM, pe care, mai întâi, o întreb dacă este considerată educaţia o prioritate suficient de urgentă în Republica Moldova?
De aceea, fără aceşti bani, pe care părinţii îi plătesc pentru studiile copiilor lor, instituţiile publice pur şi simplu nu ar supravieţui. Şi eu am temerea, că această situaţie va fi de durată. Altceva e, că dacă am începe noi acum să implementăm nişte reforme, de altfel foarte benefice şi am încercat s-o facem prin intermediul noului proiect cod al educaţiei. Să ştiţi, că programăm nişte reforme foarte serioase.”
Europa Liberă: Când vor fi benefice?
Ana Guţu: „Să ştiţi, că vor fi foarte dureroase, fiindcă vă dau doar un singur exemplu: anual se acordă şapte mii de burse. Deci, avem câte şapte mii de bursieri de stat la diverse specialităţi. Cu preponderenţă specialităţi pedagogice, dar şi altfel de specialităţi, de care, să zicem, piaţa Republicii Moldova nu chiar are nevoie. Fiindcă sunt studii bugetare, finanţate de stat şi la designer vestimentar, şi designer de interior, sau alte specialităţi mai exotice. Pe când în statele europene acest lucru este foarte bine echilibrat – burse de stat au doar cei mai buni studenţi, care într-adevăr denotă un adevărat talent şi perseverenţă în ceea ce-şi propun să facă, să studieze, să urmeze o carieră.
Iată, când noi ne vom debarasa de această mentalitate socialistă-comunistă: statul trebuie să-şi asume toată responsabilitatea pentru educaţia tinerilor, atunci o să putem să construim un alt sistem. Fiindcă în Franţa, de exemplu, sau în ţările scandinave, studiile sunt gratuite, dar de fapt absolut fiecare student plăteşte o anumită taxă, achită o taxă pentru tratarea dosarului, atunci când i să dă carnetul de student. Şi această taxă ajunge de la 300 până la 400 de euro anual şi studiile sunt gratuite. Acuma eu mă întreb: este gata la ziua de astăzi cetăţeanul Republicii Moldova, toţi, să plătească pentru copii săi, cel puţin câte 50 de euro anual la facultăţi? Şi noi să declarăm şi noi că sistemul nostru este gratuit. Se percepe doar o taxă pentru tratarea dosarului. Nu să plătescă unul 10 mii de lei, dar altul să nu plătească nimic. Eu, de exemplu, pledez pentru o echilibrare a acestor taxe şi să oferim burse doar celor mai buni dintre cei mai buni şi numărul acestor burse să fie de câteva sute, sau lasă să fie o mie doar pe an, dar să fie într-adevăr burse de stat pentru cei mai buni dintre cei mai buni.”
Europa Liberă: Au mai rămas zile numărate până la începere unui nou an de studii. Haideţi să vedem, pentru că s-a vorbit foarte mult, Guvernul a majorat, pare-se, cu 17 % salariul angajaţilor bugetari din domeniul învăţământului. Totuşi, pe cât de justificat în prezent găsiţi salariul unui profesor?
Ana Guţu: „Avem restanţe la acest capitol. Dacă noi dorim să avem o tagmă de profesori bine instruiţi, dedicaţi, cei care îşi iubesc profesia pe care au ales-o, care au cu adevărat vocaţie, noi trebuie să investim inclusiv şi în salariile lor. Fiindcă am pledat pentru micşorarea sarcinii didactice a profesorului şi la momentul de faţă nu ne-a reuşit. Fiindcă am rămas la acelaşi număr foarte mare de ore. Noi trebuie să ne întoarcem cu faţa spre profesori, spre sistemul educaţional şi trebuie să fie pus la punct sistemul de evaluare a profesorilor. Fiindcă, din păcate, nu doar în învăţământul preuniversitar, dar şi în cel universitar lipseşte veriga medie de vârstă. Adică, fie avem profesori foarte tineri, care vin doar pentru un an doi în instituţie şi pleacă, fiindcă nu sunt mulţumiţi de salarii, se retrag. Fie profesori foarte bătrâni, care sunt la pensie şi nu se încumetă să meargă la odihnă, fiindcă nu are cine preda.”
Europa Liberă: Exact. Tocmai vorbeaţi despre această supra-sarcină pentru profesori. Dar această supra-sarcină e şi din motivul, că există multe locuri vacante, pentru că am atestat acest exod al cadrelor didactice. Problema e cu multe semne de întrebare.
Ana Guţu: „Oricât ar fi de paradoxal, să ştiţi, că există şi o altă situaţie, când profesorii, care sunt în vârstă şi au atins vârsta de pensionare, nu cedează locul de muncă. Şi există cadre tinere, cu studii superioare, care doresc să lucreze şi nu sunt angajaţi în şcoli, fiindcă directorul este în această funcţie de zeci de ani, s-a înconjurat de oameni, care-i sunt loiali lui şi nu doreşte să schimbe ceva în această instituţie de învăţământ. Dar noi ştim foarte bine din studiile sociologice: o persoană, care se află la funcţie managerială ar fi bine o dată la 6-7 ani să fie schimbată. Fiindcă vine altă persoană cu iniţiative noi, cu potenţial nou şi este foarte benefic pentru orice instituţie, de orice gen, fără să mai vorbim de instituţiile de învăţământ.”
Europa Liberă: În concluzie, doamna Ana Guţu, cum e şcoala azi, aşa va fi Moldova de mîine.
Ana Guţu: „Prestaţia sistemului educaţional de astăzi, cu siguranţă influenţează ceea ce vom avea noi mîine-poimîine. Inclusiv şi viitoarea clasă politică, şi gestionarea din sistemul economic. Inclusiv totul ce ţine de calitatea vieţii. Noi cu toţii ne dorim să intrăm în Uniunea Europeană. A fi în Uniunea Europeană înseamnă nu doar aplicarea automată a standardelor şi a legislaţiei europene. Dar înseamnă şi educaţia întregii societăţi.”
