Linkuri accesibilitate

Circumscripții de vot formale: fără funcționari electorali


Promo-Lex critică guvernul pentru că nu a făcut nimic ca să asigure exercitarea dreptului de vot al moldovenilor din Transnistria.

În prima sa conferinţă de presă privind organizarea referendumului, organizaţia neguvernametală Promo-Lex a fost destul de critică: la adresa modului în care se face campanie şi la adresa organizării. În opinia organizaţiei, calendarul aprobat de CEC este greu de respectat, ceea ce ar putea da naştere la un val de proteste si contestatii. Promo-Lex a ţinut de asemenea să atragă atenţia că „cetăţenii din stânga Nistrului vor fi din nou discriminaţi”.

Concluzia celor de la Promo-Lex, după prima etapă de monitorizare, e că autorităţile moldovene şi organele electorale n-au făcut nimic ca să asigure exercitarea dreptului de vot a celor aproximativ 200 000 de cetăţeni moldoveni care locuiesc în stînga Nistrului. Chiar dacă CEC a decis să fie constituite două circumscripţii pe teritoriul controlat de autorităţile de la Tiraspol, Ion Manole, preşedintele asociaţiei care se ocupă de monitorizarea campaniei pentru referendum, spune că după ultimele scrutine de anul trecut, situaţia pentru alegătorii din regiunea transnistreană de fapt nu s-a schimbat. Iată de ce.

Ion Manole
Ion Manole: ”Au fost create conform legii, doar formal, aceste circumscripţii. Mă refer la circumscripţia Bender şi la circumscripţia pentru localităţile din stînga Nistrului. Însă aceste circumscripţii nu au funcţionari electorali. Nu funcţionează. Practic ele sînt doar pe hîrtie, ceea ce este o problemă foarte gravă”.

Ca şi în ceilalţi ani, cetăţenii moldoveni cu drept de vot din regiunea transnistreană vor putea vota în localităţile vecine care nu sînt controlate de autorităţile de la Tiraspol. Pentru aceasta, CEC a deschis 11 secţii mixte de votare. Ceea ce înseamnă că alegătorii care se vor prezenta la urne în aceste secţii vor fi trecuţi pe liste suplimentare şi îşi vor introduce buletinele în urne speciale, iar rezultatele numărătorii voturilor vor fi consemnate într-un proces-verbal separat. Lucruri care, la părerea juriştilor de la Promo-lex, îi discriminează pe cetăţenii moldoveni din stînga Nistrului.

Juriştii de la Promo-Lex reclamă şi proasta informare a alegătorilor din regiunea transnistreană şi avertizează că participarea cetăţenilor moldoveni din stînga Nistrului la referendum ar putea fi sub aşteptări. În lipsa unei campanii de informare organizate, populaţia din Transnistria se informează din sursele locale, care, la părerea apărătorilor drepturilor omului, sunt confuze şi chiar tendenţioase. Pretextul pe care l-au invocat autorităţile de la Chişinău la celelalte scrutine este că nu deţin controlul în regiune. Fapt care, la părerea lui Ion Manole, nu le scuteşte pe acestea de obligaţiile pe care le au faţă de cetăţenii moldoveni.

Ion Manole: ”Nu am văzut eforturi la nivel internaţional pentru a insista asupra dreptului de a informa şi de a le respecta drepturile acestor cetăţeni. Deci nu am văzut eforturi consistente şi insistente din partea autorităţilor. De 20 de ani nimeni nu întreprinde nimic doar argumentînd că nu deţinem controlul. Or informaţia poate fi distribuită prin diverse mijloace, prin intermediul mass-mediei, a diverselor organizaţii, cetăţeni”.

Autorităţile electorale din Tiraspol au declarat recent că nu vor permite deschiderea secţiilor de votare pentru referendum pe teritoriul pe care îl controlează, dar că nici nu-i vor împiedica pe cetăţenii moldoveni să meargă să voteze în localităţile subordonate Chişinăului. Declaraţia a fost făcută de reprezentantul CEC-ului transnistrean Petru Denisenco, care nu a pomenit însă de secţia de votare din Corjova, localitate din stînga Nistrului care de jure se subordonează autorităţilor constituţionale de la Chişinău, dar asupra căreia şi Tiraspolul pretinde controlul. Motiv pentru care miliţia transnistreană blochează mai tot timpul votarea în această localitate.

La ultimele scrutine, la secţiile deschise pe malul Nistrului au votat aproximativ 8000 de moldoveni din Transnistria.
Previous Next

XS
SM
MD
LG