Linkuri accesibilitate

Un volum instrument necesar și util de lucru într-un domeniu puțin cercetat cum este cel al raporturilor dintre cultură și politică.



Atît în România cît și în Moldova numărul volumelor de documente istorice referitoare la viața culturală și personalitățile din sfera muzicii se numără, după 20 de ani de libertate, pe degetele unei mîini, iar faptul are printre consecințe imposibilitatea scrierii unor sinteze istorice de real interes despre această parte a vieții culturale românești.

La Ploiești a apărut, sub îngrijirea și cu adnotările lui Al.I. Bădulescu și Nicolae Dumitrescu, o ediție de documente ce merită din acest punct de vedere semnalată. Ea se intitulează „Paul Constantinescu. Corespondență și alte documente [aflate în colecțiile Muzeului memorial din Ploiești]” și a fost publicată sub egida Editurii Karta-Graphic. Cu relativă modestie autorii semnalează că ediția nu ar fi o noutate editorială exclusivă și că a apărut ca parte a manifestărilor prilejuite de aniversarea centenarului compozitorului Paul Constantinescu, ploieștean de origine, născut la 30 iunie 1909. Exclusiv sau nu, volumul este un instrument necesar și util de lucru într-un domeniu puțin cercetat cum este cel al raporturilor dintre cultură și politică.

Iar autorul atîtor partituri valoroase, între care Oratoriul Bizantin de Crăciun, opera comică O noapte furtunoasă, poemul coreografic Nuntă în Carpați, un triplu concert pentru vioară, violoncel și pian etc. este și un posibil caz de studiu al relației dintre destinul muzical, uman și politic al unor personalități trăind sub regimuri dictatoriale.

Numit în 1936 Bibliotecar muzical la Societatea Română de Radiodifuziune, compozitorul era avansat, din octombrie 1937 în funcția de Controlor Muzical la Direcția Programelor, Serviciul Controlului General al Emisiunii. Intr-o ambianță politică, marcată de excesele rasiste și antisemite ale legionarismului, administrația Radioului îi cerea să-și dovedească originea de creștin ortodox, inclusiv a părinților și bunicilor, iar după rebeliunea fascistă din ianuarie 1941 era demis din Radio ca un element de neîncredere.

Cum semnala un studiu apărut nu de mult ale muzicologului Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, evenimentul avea să marcheze viața ulterioară a compozitorului timp de peste 20 de ani, suspectat un moment chiar de regimul antonescian de a fi colaborat cu legionarii, ba chiar de a fi participat la rebeliune. Volumul de documente recent publicat la Ploiești, nu aduce, din păcate, documente suplimentare la acest caz.

În schimb documentează bine activitatea de profesor și compozitor în perioada războiului, cînd lucrează, între altele la Oficiul Național Cinematografic în calitate de consilier muzical. In noiembrie 1941, Corul și Orchestra Simfonică a secției de propagandă, înființată de Marele Stat Major al Armatei, îi interpretau în turneu la Timișoara lucrarea „Cîntarea Basarabiei”, după o cronică de epocă „poem simfonic inspirat din tragedia și dezrobirea Basarabiei”. In acea ambianță era decorat de regele Mihai cu Ordinul Coroana României în grad de Ofițer și cu Meritul Cultural, Cavaler Cl. I, „pentru servicii aduse pentru artă”.

După război, la 30 mai 1945, Paul Constantinescu demisiona din funcția de Secretar-General adjunct și membru al Comitetului Societății Compozitorilor Români, începînd un alt suiș și alte peripeții sub supravegherea strînsă, din anii 50, a Securității.

*Paul Constantinescu. Corespondență și alte documente. Ediție îngrijită, adnotată și comentată, studiu introductiv de Al. I. Bădulescu și Nicolae Dumitrescu. Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2009. 438 p. + ill.
XS
SM
MD
LG