Linkuri accesibilitate

Cîntăreaţa, Yulduz Usmanova, pledează pentru toleranţă, expunîndu-se atacurilor fundamentalist-naţionaliste.


„De ce s-a vărsat sîngele? Nu mai ai conştiinţă? Vai, kîrgîzul meu, de ce te-ai vîndut atît de ieftin.” Versurile citate sunt dintr-o baladă care în aceste zile stau la baza unei controverse care divizează populaţia din Kîrgîstan. Autoarea textului este o cîntăreaţă populară, în vîrstă de 46 de ani, care se numeşte Yulduz Usmanova, şi care este o vedetă a genului etno-pop, cunoscută în întreaga zonă central-asiatică.

Balada emoţională semnată de Yulduz Usmanova se numeşte „Cuvîntare către Allah” şi constituie pentru fundamentaliştii islamişti şi naţionalişti o adevărată provocare. Usmanova a îndrăznit să pună sub semnul îndoielii un tabu şi anume să vorbească deschis despre recentele pogromuri contra minorităţii uzbecilor. Aceştia constituie 14,5 la sută din populaţia Kîrgîzstanului, ţară multi-naţională, post-sovietică, cu 5,2 milioane de locuitori (69 % kîrgîzi, 9 % ruşi, 1,9% tătari, 1,1% uiguri, 1,1% tadjici, 0,7% kazahi și 0,5% ucrainieni).

Cu sprijinul forţelor de ordine, mii de kîrghîzi au incendiat şi au jefuit cartierele unor oraşe în care locuiau uzbeci. Potrivit ştirilor difuzate în iunie peste 100 000 de persoane s-au refugiat în ţara vecină, Uzbekistan. Din relatările presei internaţionale rezultă că explozia violenţelor avea o coloratură ultra-naţionalistă. Peste 2000 de uzbeci şi-au pierdut viaţa.

Într-un reportaj, publicat de ziarul berlinez „Tageszeitung” sunt descrise reacţiile de respingere a baladei provocatoare. Autoarea, însă, nu se lasă intimidată. Cîntecul a fost postat pe internet cu scopul de a-i trezi la normalitate pe naţionaliştii înfierbîntaţi. O versiune a cîntecului postată pe Youtube [http://www.youtube.com/watch?v=lXmNvFDtwso] a fost accesată de aproape 90 000 de ori.

„Dacă ucizi o naţiune, cine va mai rămîne cu kîrgîzii”, cîntă Usmanova, cerînd kîrghîzilor, în acelaşi timp, să-şi ceară iertare pentru brutalităţile săvîrşite. Ministrul culturii, relatează ziarul „Tageszeitung”, a condamnat balada, boicotată şi de posturile de radio şi de magazine din care CD-urile cîntăreţei au fost îndepărtate.
XS
SM
MD
LG