Linkuri accesibilitate

Avion militar iranian se prăbușește în apropierea centralei nucleare de la Bushehr


Agenţia semioficială de ştiri iraniană Mehr relatează că un avion militar de tip F4 s-a prăbuşit lângă o centrală nucleară din sudul ţării – iar cei doi piloţi sunt răniţi. Un oficial local a spus că incidentul s-a produs la şase kilometri nord de Bushehr, unde se află prima centrală nucleară iraniană, care ar urma să intre în funcţiune sâmbătă, 21 august.

Potrivit aceleiaşi surse, piloţii avionului au reuşit să se autocatapulteze şi se află în prezent în spital. N-au fost făcute publice detalii despre gravitatea rănilor piloţilor.
XS
SM
MD
LG