Linkuri accesibilitate

Cine sau ce stau în spatele cazului Plahotniuc ?


Fostul consilier prezidențial Sergiu Mocanu

Fostul consilier prezidențial Sergiu Mocanu

Sergiu Mocanu: „Voronin demult trebuia tras la răspundere pentru gravele abateri de la normele democraţiei şi ale statului de drept”.


Premierul Vlad Filat a spus astăzi portalului
privesc.eu că nu doreşte să intervină în scandalul Plahotniuc – omul de afaceri acuzat de Sergiu Mocanu, fostul consilier al preşedintelui Voronin că ar controla ramuri ale puterii ca Procuratura Generală. Filat a spus că justiţia trebuie să descâlcească aceste acuzaţii. Dar în scandalul mediatic a intervenit astăzi procurorul general, Valeriu Zubco. El a difuzat o versiune nouă despre motivaţiile pe care le-ar avea Mocanu să atace structurile de drept. Lucia Diaconu rezumă ambele puncte de vedere:

Potrivit lui Valeriu Zubco nu lupta cu mafia l-a determinat pe ex-consilierul preşedintelui comunist Voronin să pornească campania în presă în jurul omului de afaceri Plahotniuc, campanie în care au fost vizaţi mai mulţi oameni şi structuri de stat. Procurorul general susţine că Sergiu Mocanu de fapt ar urmări altceva şi anume să obţină, prin „şantaj public”, după cum s-a exprimat Zubco, o hotărîre favorabilă în dosarul deschis pe numele fiilor săi. Omul legii îşi sprijină supoziţia pe o afirmaţie făcută de Sergiu Mocanu în cabinetul procurorului în luna februarie.
Procurorul Valeriu Zubco


Valeriu Zubco: „În cea de-a doua audienţă, Mocanu declară că, în cazul în care cauza penală pornită în privinţa fiilor Roman şi Adrian Mocanu nu va fi încetată, el va folosi alte metode de a influenţa adoptarea unei hotărîri favorabile în cauza penală menţionată”.

Pe de altă parte, procurorul general spune că campania pornită de Mocanu ar avea legătură şi cu unele cauze penale investigate de instituţia pe care o conduce. Dosarele ar viza foşti demnitari de stat şi reprezentanţi ai PCRM, sugerînd astfel că fostul consilier al lui Voronin ar face jocul comuniştilor şi al unor persoane influente cărora, după spusele lui Valeriu Zubco, nu le-ar conveni activitatea Procuraturii.

Valeriu Zubco: „S-au făcut multe lucruri concrete pentru schimbarea imaginii acestei instituţii pe parcursul a 9 luni de zile. Şi nu vom permite nimănui prin aceste acţiuni ca să facă asemenea declaraţii în adresa procuraturii şi procurorului general”.

Fostul consilier al lui Voronin neagă însă o asemenea versiune. Sergiu Mocanu a spus pentru Europa Liberă că declaraţiile procurorului nu ar avea temei logic: „Nu au nimic cu fondul problemei declaraţiile pe care le-a făcut el. Este stranie această declaraţie a lui că eu aş vrea să influenţez procuratura în cazul fiilor mei, atîta timp cît dumnealui nu este persoana procesuală în cazul copiilor mei. Or, dosarul copiilor mei stă de doi ani de zile în Procuratura Generală şi n-a fost trimis pînă acum în judecată, fondul problemei fiind învinuirile grave pe care le-am adus nu numai eu, dar şi un grup de oameni de afaceri. Şi nu sînt ultimii oameni de afaceri care au venit să declare acest lucru. Atîta timp cît o instituţie e învinuită în chestiuni atît de grave, dumnealui să vină cu un lucru absolut pueril care nu are nimic cu fondul problemei?”.

Europa Liberă: „D-le Mocanu, tot Valeriu Zubco spunea azi că d-voastră aţi ieşit în faţa presei numai după ce au fost pornite nişte urmăriri penale împotriva comuniştilor…”

Sergiu Mocanu: „Iarăşi este o aberaţie. Nu am nimic. Să instrumenteze oricît de multe dosare vor împotriva lui Voronin, pentru că Voronin demult trebuia tras la răspundere pentru gravele abateri de la normele democraţiei şi ale statului de drept. Atît el, cît şi feciorul lui. Or, noi acum ne confruntăm cu moştenirea pe care ne-a lăsat-o Voronin care este Vlad Plahotniuc”.

Sergiu Mocanu l-a învinuit recent pe procurorul general, dar şi pe directorul CCCEC, că ar face parte dintr-o „reţea mafiotă” condusă de omul de afaceri Plahotniuc. Viorel Chetraru, directorul CCCEC, l-a atacat în judecată pe Mocanu pentru calomnie. Astăzi a anunţat că va cere ca Mocanu să fie tras la răspundere pentru acelaşi lucru şi ministrul tehnologiilor informaţionale Oleinic.

Primul însă care a apelat la justiţie a fost omul de afaceri Vlad Plahotniuc, ţinta atacurilor lansate de fostul consilier, care pretinde că întreaga Alianţă pentru Integrare Europeană ar fi la cheremul cunoscutului businessman, prin Marian Lupu. Preşedintele PD a respins însă că ar proteja interesele lui Plahotniuc şi a spus, săptămîna trecută, că în spatele scandalului declanşat de Sergiu Mocanu ar sta premierul Vlad Filat, considerat oponentul numărul unu al democratului la prezidenţialele din toamnă. Marian Lupu nu a exclus însă ca scandalul să fie dirijat şi de comunişti. Aşa ori altfel, scandalul compromite întreaga alianţă de guvernare, consideră analişti importanţi de la Chişinău.
XS
SM
MD
LG