Linkuri accesibilitate

Rusia trebuie să facă parte din utopia europeană (Observer)


Statele Unite şi Uniunea Europeană „nu au fost în stare pînă astăzi să formuleze o strategie comună şi coerentă în raport cu Rusia şi Europa de est”.


Nici Uniunea Europeană, nici Statele Unite nu par să fi realizat că scurtul război dintre Rusia şi Georgia din 2008 a marcat un moment crucial pentru definirea relaţiilor cu Rusia şi ţările de la est de graniţele Uniunii – este de părere cotidianul The Observer, în analiza intitulată „Rusia trebuie să facă parte din utopia europeană”. Ileana Giurchescu a rezumat articolul.


Constanze Stelzenmuller, expertă în relaţii transatlantice la Fundaţia Marshall din Berlin, este foarte critică la adresa Statelor Unite şi Uniunii Europene, afirmând că „nici până astăzi, ...nu au fost în stare să formuleze o strategie comună şi coerentă în raport cu Rusia şi Europa de est”.

Statele Unite, sub noua administraţiei Obama, s-au concentrat pe relansarea relaţiilor cu Rusia, alegând să ignore Europa de est. Până ce protestele esticilor au obligat-o pe secretara de stat, Hillary Clinton să declare, fără echivoc, că Statele Unite continuă să sprijine aspiraţiile democratice ale Europei de est şi dreptul acestor ţări de a-şi alege liber alianţele. Cu toate acestea, conchide autoarea analizei din The Observer „America are o politică şovăielnică, se implică selectiv”.

Rusia, al doilea element important în această ecuaţie strategică, îşi defineşte politica faţă de Statele Unite şi Uniunea Europeană în raport cu noile ei priorităţi, impuse de criza economică să căderea preţului la petrol: iar acestea sunt modernizarea şi diversificarea economiei, fără o liberalizare politică. Cât priveşte atitudinea Rusiei faţă de vecinii est-europeni , ea „rămâne ancorată în secolul al XIX-lea”.

Uniunea Europeană, în acest timp, este preocupată „să digere tratatul de la Lisabona”. Are un parteneriat de „modernizare” cu Rusia şi un parteneriat privilegiat cu 6 ţări fost sovietice, semiparalizat şi subfinanţat, se apreciază în The Obsever.

Total insuficient, mai ales pentru Uniunea Europeană, care nu-şi poate permite o politică selectivă în această zonă. Iar Constanze Stelzenmuller pledează pentru o politică mai eficientă, care să respecte cinci principii: să fie echilibrată, coordonată, viguroasă, curajoasă şi răbdătoare.

Chiar dacă pare complicat, Uniunea Europenă, cel puţin, nu are alternativă pentru că „forţa utopiei europene se trage din faptul că este un model ce poate şi este exportat. Dacă Europa nu mai exportă prosperitate, democraţie şi o bună guvernare, Europa încetează să existe”, conchide Constanze Stelzenmuller în The Obsever.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG