Linkuri accesibilitate

Europa Liberă și Valentina Ursu la sfîrșit de săptămînă: dialoguri despre rolul artiștilor în societate și implicarea lor în politică.


Lupta electorală scoate la iveală aptitudinile artistice ale oamenilor politici. Când discursurile electorale se epuizează, unii dintre politicieni scot armele secrete – se cântă, se dansează, se dirijează şi, din când în când, se mai recită şi câte o poezie. Nimic nu este prea ridicol, când în joc sunt voturile unei mari armate de electori. Pentru că se pierde încrederea în clasa politică şi pentru a aduna un public mai numeros la întâlnirile cu alegătorii, partidele, politicienii vin însoţiţi de artişti. Artiştii recunosc, că au primit invitaţii din partea unor formaţiuni politice să participe la campaniile lor electorale. E bine? E rău?

*

Discutăm la acest sfârşit de săptămână despre cultură, rolul artiştilor în societate, implicarea lor în politică şi situaţia, în care s-au pomenit oamenii de artă. Pentru că cetăţenii au pierdut încrederea în politicieni, aceştea din urmă vin la întâlnirile lor electorale însoţiţi, în cele mai dese cazuri, de oamenii de cultură. E bine? Sau dimpotrivă? Europa Liberă a căutat răspuns la oamenii, întâlniţi ocazional în stradă.

- „Dumnezeu ştie, nu pot să spun.”
- „La timpul de faţă casa de cultură nu lucrează nicăieri, dacă spune că cineva vine artiştii, cu mare plăcere se duc şi vor să asculte.”
- „N-ar trebui să atragă artistul în politică. Îi folosesc.”
- „Asta este o atragere a voturilor. Clar, că e o momeală.”
- „Asta e amăgeală „nastaiaşciaia.”
- „Artiştii întotdeauna au fost persoane slabe de caracter, care nu pot lupta pentru binele propriu. Persoanele astea au nevoie întotdeauna de un sprijin, sprijin de persoane puternice. Persoanele puternice la noi automat se manifestă prin două trăsături de caracter – cu bani şi cu puterea politică.”
- „Şi artiştii, şi preoţii amu s-au vârât în politică. Toţi, care şi cum.”
- „Cajetsea cito iscustvo daljno bîti otdeleno ot politiki. Ăto osobaia stezea. Liudi im vereat i esli oşibutsea v svoi prognozî to mnoghie liudi razociruiutsea i v iscustve, v ţelom. Cac ţercovi doljna bîti otdeleno ot gosudarstvo, tac je i iscustvo doljno bîti otdeleno ot politichi. Ono doljno bîti v ne politiki. Na to ono i iscustvo. Inace ono angajirovano. Ili ătot deateli iscustvo dumaet, cito on polucit cacoie to vâgodu, esli evo partia vîidet v liderî. On budet imeti, mojet bîti, ne po talantu, a v sledstvie tovo, cito on otdal svoi golos i poviol za saboi liudei.”
- „Poate şi îs plătiţi pentru chestia asta, pentru anume partide, pentru anume candidat. Şi la dânşii salariul e mic. Tot timpul ei se jeluie, că au salariul mic, greu se discurcă. La teatrul puţină lume se duce.”
- „Tineretul doar iubeşte distracţia. Iubeşte şi când aud muzica: cine a venit? Aha, iaca acela ne-a adus muzică, ne-a adus artişti, concerte. Dacă vine cu Botgros, desigur, că aşa adună mai mulţi oameni.”
- „ Cât mai multe voturi strâng.”
- „Aşa-s moldovenii. La un colţ de masă plâng, la altul cântă. Adică, oamenii primesc aproape pe oricare artişti, pentru că-s aproape de suflet. Eu spun, că moldovanul nostru atât e de trecut prin foc şi prin ciur, sau cum se mai spune, că foarte bine îşi dau seama unde e politicianul şi unde e artistul. El, venind să asculte un artist, el nu înseamnă că va vota politicianul, care a adus artistul. Deci, oamenii sunt destul de deştepţi, cel puţin marea parte. Să nu mai asculte minciunile. Oamenii noştri nu mai sunt atât de creduli.”
- „Oamenii, oricum, o să se ducă şi o să-şi spună părerea. Ori să se ducă la concert, ori să nu se ducă, oricum el se duce şi-şi spune părerea lui.”

Opinii ale trecătorilor, întâlniţi întâmplător în stradă.

*

Artistul Ştefan Petrache e de părere, că oamenii de cultură se impică în campaniile electorale, pentru că au probleme de ordin material.

Ştefan
Petrache: „Este o posibilitate de a mai câştiga un bănuţ şi, mă rog, de-a mai fi mângâiat pe cap de cineva, în caz de necesitate. Eventual, la o necesitate, să mai aibă o uşă să mai facă cioc-cioc, uite am o problemă. Sau ştiu eu? Dar altceva? Principii, ideologie, etc., asta e de domeniul fantasticului.”

Europa Liberă: De ce îşi ia politicianul artistul? Pentru că nu are public? Pentru că nu vine omul la întâlnire cu politicianul? Pentru că îşi pierde lumea încrederea în clasa politică?


Ștefan Petrache
Ştefan
Petrache: „Bineînţeles. Este şi asta o momeală. Ca la pescuit. Cu cât artistul este mai renumit, că are un renume cu cât mai înalt... Sigur, că vine şi alde gură cască. Adică vine să-l vadă pe viu pe artistul respectiv. Dacă îl iubeşte poate mai mult, să-l mai pipăie, să-i mai propună un pahar de vin. Pe urmă să povestească la mahala că uite, el a stat de vorbă sau a dat mîna, etc. Sigur, că este elementul ăsta, bineînţeles.”

Europa Liberă: De ce toţi artiştii, toţi oamenii de cultură împreună nu merg la politicieni să le ceară un cadru juridic, un cadru legal perfect pentru a dezvolta cultura?


Ştefan Petrache: „În cazul de faţă este lipsă de solidaritate.”

Europa Liberă: Cum explicaţi?


Ştefan
Petrache: „Ei, să mă duc eu cu hurta şi să fac pentru toţi? Stai, că eu fac pentru mine. Eu prietenesc cu cutare şi fac boc-boc la uşă, şi îmi rezolv problema, dar Gheorghe lasă să şi-o rezolve el de unul singur. Artiştii această solidaritate practic n-au avut-o niciodată. Şi nici cred că o s-o aibă vreo dată. Altă treabă, că-s lăsaţi de izbelişte. Altă treabă că-s flămânzi, îs dezbrăcaţi, îs săraci. Dar solidaritatea, de felul care aţi vorbit Dumneavoastră n-a fost niciodată. Şi cred, că nici n-o să fie şi nici nu trebuie, la urma urmei. Cu cât îs mai departe unul de altul, cu atât concurenţa e mai mare. Dar este şi nesănătoasă. Unul care are unde bate la uşă o duce mai bine. Altul, sărmanul, care nu are la care uşă să bată, o duce mai rău.”

Europa Liberă: Până la urmă, ce sfat aveţi? Să-şi ia politicianul artistul în campania electorală? Să meargă artistul cu politicianul mînă în mînă în alegeri?


Ştefan Petrache: „Treaba lor.”

Europa Liberă: Aţi mers vreo dată? Aţi avut oferte?


Ştefan Petrache: „Oferte, da. Dar de mers niciodată n-am mers.”

Europa Liberă: De ce aţi renunţat?


Ştefan Petrache: „M-am dezgustat de clasa politică, în general. Şi de tertipul ăsta, în special. Am analizat, m-am uitat. Îs în relaţii destul de bune cu mulţi politicieni din cele mai diverse tabere. Adică, de la extrema stângă, la extrema dreaptă. Pentru că eu mă uit la om, ca la om numai. Nu mă mai interesează politica. Gata. Pentru mine asta este o zonă moartă, unde mă strădui să nu intru.”

Europa Liberă: De ce? De ce atât de mare dezgustul faţă de politică?

Ştefan Petrache: „Pentru că este hâdă. Pentru că este imprevizibilă. Dar eu taur fiind, dacă nu înţeleg, încep să urăsc. Dacă încep să urăsc, încep să distrug. Şi eu nu înţeleg politica noastră şi politicienii noştri. Eu am cu totul altă viziune asupra problemei Transnistriei. Câte ministere şi miniştri o să fie ai integrării, niciodată n-o să vedeţi Transnistria, cum nu vedeţi ceafa fără oglindă.”

Europa Liberă: Dar alte probleme ale societăţii, totuşi, cu care se confruntă moldoveanul şi deocamdată nu se vede limanul? Cum ajunge la mal?


Ştefan
Petrache: „Păi pentru că nici nici nu pot, nici nu vor.”

Europa Liberă: Cine?

Ştefan Petrache: „Marea politică. Să rezolve anumite probleme ale anumitui cetăţean. Pentru că la noi, vedeţi, nu ştiu câţi oameni ştiu care-i diferenţa, de fapt, dintre social şi social-democraţi? Între liberali şi liberali-democraţi? Nimeni nu vede diferenţa asta, e foarte fină. În politică trebuie să vină oameni rafinaţi, oameni culţi. Şi încă un moment, din cauza căruia mă dezgustă politica – nimeni nu vrea să se ocupe de chestiile astea – să vorbească şi cu rusul într-o limbă normală, să-i explice, să-i aducă aminte, cum mânca la borş toată presa din Rusia în 92, că aici îi taie şi-i spânzură pe ruşi. Cine a atins un rus la noi atunci? Sau până acuma – care drepturi le sunt lezate? De ce nu înţeleg ruşii, că noi sortiţi suntem să locuim, să conveţuim aici, pe bucăţica asta de pământ? Şi trebuie să se nască o idee naţională, care ar cuprinde toţi – românii basarabeni, ruşii, cei care se vor moldoveni, moldovenii, găgăuzii, bulgarii, evreii, toată lumea. Toată lumea să conştientizeze că e şi patria lor.”

Europa Liberă: Discutând cu Duvmneavoastră, domnule Petrachi, am impresia că aceste vorbe ale Dumneavoastră ar avea o mare priză la cetăţeni, la electori, la alegători. Dacă v-ar propune un partid să mergeţi în campania electorală, mergeţi?


Ştefan Petrache: „Nu, eu am să votez pentru un partid, dar de mers în campanie, nu.”

Europa Liberă: Şi atunci cine convinge lumea?


Ştefan
Petrache: „Eu ştiu că procedez rău. Îs conştient. Dar până una-alta asta este poziţia mea. Eu le-am avut pe toate, pe care am vrut să mi le am. Am fost şi bogat, şi sărac. Am fost şi flămând şi sătul. Am fost şi dezbrăcat şi la patru ace.”

Europa Liberă: Cum percepeţi schimbarea în Republica Moldova?


Ştefan Petrache: „Nu o văd. N-o ştiu, nu pot s-o cunosc. E totul în ceaţă.”

Europa Liberă: Dar ce schimbare aşteptaţi?


Ştefan Petrache: „Stabilitate politică, în primul rând. Pentru că fără asta n-o să fie stabilitate economică, fără asta n-o să fie stabilitate în societate. Marea majoritate a lumii înţelege situaţia Alianţei, situaţia ţării, sunt gata să rabde. Totul depinde acum de stabilitatea în interiorul Alianţei.”

*

Potrivit actorului Boris Bechet, artiştii sunt folosiţi de politicieni, doar pentru a aduce oamenii în casele de cultură. Căci, aşa cum spune domnul Bechet, dacă în provincie se prezintă politicienii, nu vin prea mulţi alegători la întâlnirile cu ei.

Boris Bechet: „Oamenii simpli nu vin, când vin politicienii, că nu prea îi interesează politica. Îi interesează copii, familia, casa, sănătatea. Fiindcă dacă soarta ţării e în mîinile politicienilor de obicei soarta ţării e de râpă. Sunt rari politicieni, care într-adevăr îi doare inima pentru ţară şi într-adevăr nu-i de ajuns să-i doară inima. Trebuieşte să mai facă câte ceva pentru ţară. De obicei majoritatea – nu. Nu îi interesează partea a
Boris Bechet
doua. Spun nişte nume de artişti mari, care oamenii îi interesează ce spun artiştii ceea, îi interesează cum cântă artiştii ceia, să primească o plăcere. Şi în timpul ăsta vin şi politicienii. Şi la început, pe la mijloc, mai spun şi ei aşa-zisele lor programe. Şi oamenii atunci sunt nevoiţi să mai asculte şi ceva politică. Ştiţi, cum înainte: era o carte sovietică totală şi nu se vindea. Se punea ca un fel de supliment la o carte, care-i interesa pe oameni şi atunci se vindea şi cartea ceea. Aşa e exact şi cu politica.”

Europa Liberă: De ce artiştii se lasă influenţaţi de politic?

Boris Bechet: „Artiştii au nevoie, simplu, de nişte bani. Politicienii plătesc pentru orice concert care-l dau în favoarea lor. Dar se întâmplă aşa, că unii artişti se duc şi pentru un politician, şi pentru altul. Care-l invită în momentul cela. Dacă e liber şi îl invită şi alţii, se duce şi cu altul.”

Europa Liberă: Dumneavoastră vă împăcaţi cu acest lucru?

Boris Bechet: „Vorba ceea – capra lor. Ei o mulg, ei o pasc. Eu n-am nici nu mă împac, nici nu mă dispac. Dacă un croitor bun îi coasă un costum bun, să zicem, domnului Voronin, acelaşi croitor bun poate să-i coase un costum bun şi domnului Ghimpu. Artiştii îs ca şi croitorii.”

Europa Liberă: Dar vedeţi, că artiştii mai merg şi în public. Şi atunci mulţi dintre spectatori, dintre fani, admiratori au reproşuri.

Boris Bechet: „Da. Au şi foarte mari reproşuri. Dar puneţi-vă şi în pielea artiştilor. Dacă un artist se duce şi face nişte miniaturi, vorbesc despre actorii teatrului dramatic. Dacă un actor tânăr la un teatru dramatic vine, dar are 1 200 de lei leafa. El are familie, el nu are apartament, el trebuie să ia o gazdă cu chirie, trebuie să se hrănească, trebuie să se mai îmbrace. Cu ce să trăiască artistul, dacă nu se mai duce?”

Europa Liberă: De ce nu cereţi politicienilor să investească în cultură, atunci?

Boris Bechet
: „Da, că ei numai grija asta o au, credeţi Dumneavoastră. Poţi să le ceri. Numai că artiştii sunt nişte oameni nicidecum nu au fost niciodată uniţi. Şi nici nu pot să fie uniţi. Nu există solidaritate. Artiştii s-au zbătut pentru poziţia lor în societate. Care-i mai bun? Şi care e mult mai bun?”

Europa Liberă: Domnule Bechet, de ce nu se insistă asupra unei legi bune a culturii?

Actorul Boris Bechet, în studioul Europei Libere
Boris Bechet
: „Nu cred în ceea ce priveşte cultura. Fiindcă, iată este o lege în privinţa teatrelor. Au făcut-o directorii de teatru. Nimeni în ziua de astăzi nu poate să-l schimbe pe un director de teatru, chiar dacă în teatrul cela merg foarte prost lucrurile. Şi atunci, directorii îşi bat joc de actori cum vor ei. Fac ce vor ei în teatru, eu vă spun sincer asta. Nu e un director de teatru, care să nu se comporte în teatrul cela cum s-ar purta un feudal cu sclavii lui. Arogant. Unicul ce fac ei, se duc la Ministerul Culturii şi, mai bine sau mai rău, cerşesc de acolo, de la ministru Culturii nişte bani, care să-i dea pentru teatru.”

Europa Liberă: Vreau să vă întreb, dacă revenim, totuşi, la alegeri şi artişti. În campania electorală cine pune condiţii? Politicianul artistului? Sau artistul politicianului?


Boris Bechet: „Depinde de artist. Dacă artistul are priză la public foarte mare, de obicei pun artiştii condiţii. Eu am în vedere „cât?”. Dacă artiştii au mai puţină priză la public, atunci politicianul mai poate să pună el condiţii – îţi dau atâta, că mai mult, înţelegi, nu pot. Da pe urmă, când o să venim noi la putere... Şi atunci artiştii se lasă uneori amăgiţi de chestiile astea: că o să le dea titluri, că o să li se dea ceea, că o să li se facă nişte facilităţi, ş.a.m.d.”

*

L-am întrebat şi pe politicianul Nicolae Andronic, preşedintele Partidului Popular Republican, ce părere are el despre artiştii, care fac campanie electorală împreună cu politicienii?

Nicolae Andronic: „Prin 94, cred că primii am antrenat aceşti artişti. Ştiu, care erau poftele pe atunci, ştiu care sunt poftele de acum. Îmi displace numai una: că mai târziu, după ce participă în campanie, aceşti artişti vin pe la televiziune, sau la radio şi încearcă să ne înveţe toţi moralitate. Pe când participarea lor de partea unui partid sau altul, şi mai ales a comuniştilor, a fost destul de dezolantă. Dar, cu toate acestea, oamenii şi-au hotărât problemele. Unul s-a ales cu apartament, altul cu maşină.”

Europa Liberă: Din artişti?
Nicolae Andronic


Nicolae Andronic: „Din artişti, da. Şi de aceea, mă rog, ce să spun? Aceasta este situaţia societăţii moldoveneşti. Când omul poate fi cumpărat. Adică, ce să cerem de la oamenii simpli, dacă fac aşa artiştii? Problema este: să mă mai duc eu la acest concert, ori nu.

Europa Liberă: Vreau să vă întreb: atunci când vine politicianul cu artistul, alegătorul vine la concertul artistului? Sau la întâlnirea cu politicianul?

Nicolae Andronic
: „Doamnă Valentina, cred că şi politicienii sunt într-o mare măsură artişti, ceea ce denotă discursul lor din Parlament. Este problema alegătorului să desluşească, care din cei de pe scenă este artist? Acela care candidează pentru funcţia de parlamentar sau preşedinte? Sau acela, care cântă?”

Europa Liberă: Politicianul însoţit de artişti, când rămâne după spectacolul artistului cu cetăţeanul mult mai puţin numeric la întâlnire, trăieşte o decepţie?

Nicolae Andronic: „Cred că aici se foloseşte încă principiul lui Stalin – că cetăţenii vor pîine şi veselie.”

Europa Liberă: Şi cântec.

Nicolae Andronic
: „Şi cântec. Şi atunci este o metodă de a chema cetăţenii la întâlnire. Aşa, vă spun eu, cetăţenii nu ar mai veni la întâlnire. Ei nu au interes să mai vină la întâlnire cu politicienii. De fapt, artiştii fac un fundal pentru politicieni, le asigură. Nu cred că mulţi, din sala ceea de 400 de oameni...; este interesant să rămâi în sală şi să asculţi oamenii, câţi ar vota pentru acela, care a fost cu artistul. Dar foarte mulţi votează şi pentru aceasta. Adică, aportul nu poţi să spui că nu este. O trecere de imagine. Cu toate că v-am spus: marea majoritate a artiştilor, că îi avem nu atât de mulţi, au fost în campanii cu diferite partide şi atunci oamenii de acum nu-i mai cred nici pe dânşii. Aceasta a adus la erodarea, spre regret, la erodarea imaginii acestor artişti.”

Europa Liberă: De ce nu s-ar uni oamenii de cultură, cerând de la politicieni o lege a culturii bune? Un sprijin? Altul, decât îl are cultura astăzi în Republica Moldova? Dar iată, se împacă cu gândul că merge, susţine un concert în campania electorală, câştigă cam cât ar câştiga la o nuntă şi pentru el e bine.


Nicolae Andronic: „Ei, vedeţi, şi la noi s-au împărţit oamenii aceşta, s-au divizat. Unii se socot cei mai patrioţi, alţii îi socot mai puţin patrioţi. Cel mai greu, cred, că o duc pensionarii, scriitorii, pictorii, care nu au o bucăţică de pîine şi care înainte de campanie primesc de la candidaţi. Aduceţi-vă aminte, înainte de campania electorală, cum toţi, mai erau doi-trei lideri de partide, care umblau cu sacoşa prin Uniunea scriitorilor şi împărţeau bani. Cred, că aceasta este o umilinţă foarte mare. Şi este dictată anume de starea aceasta, în care se află societatea moldovenească. Nu cred, că trebuie să căutăm, să vorbim despre moralitate.

Din anii 90 intelectualitatea a fost, de fapt, oglinda naţiunii. Spre regret, intelectualitatea nu s-a oprit să rămână un arbitru între cetăţeni şi politicieni. Să-şi păstreze acea imagine, care a avut-o. Intelectualitatea a venit şi a cântat osanale unor lideri de partid. Care până la urmă s-au compromis. Intelectualitatea a căutat şi ea să se aranjeze, şi să primească un ordin, o distincţie. Şi aceasta a dus şi la erodarea acestei imagini. Şi astăzi, cred, ca şi în politică, trebuie să apară şi oameni noi, care vor putea fi expresia intereselor naţionale.”

*

Directorul executiv ADEPT, Igor Boţan, are şi el explicaţii, de ce politicienii sunt însoţiţi de oamenii de artă la întălnirile cu alegătorii.

Igor Boţan: „Există tradiţia Republicii Moldova. De la declararea independenţei, practic, toate evenimentele politice de rezonanţă au fost însoţite de artişti. Care au fost principalii subiecţi ai fenomenelor politice. Care adunau cetăţenii şi le menţineau interesul pentru alegeri sau pentru referendum. Din păcate, până în prezent, acest lucru persistă.”

Europa Liberă: Dar nu se dau manipulaţi, folosindu-i în campania electorală? Fiind ademeniţi doar de sumele care li se plătesc? Am auzit, că un artist ar putea să ia exact suma, care-i revine de la un concert.

Igor Boțan
Igor Boţan
: „Aici lucrurile sunt mult mai complicate. Fiindcă partidele politice nu au dreptul să achite în cash, cu bani gheaţă artiştii. Şi de aceea trebuie să stăm cu ochii pe politicieni şi să-i întrebăm: au achitat serviciile artiştilor din fondul electoral? Sau în bani gheaţă? Şi atunci, societatea poate vedea partidele politice, care în mod flagrant, putem spune aşa, încalcă legislaţia privind organizarea alegerilor sau a referendumurilor. Acesta este un indicator foarte important. În rest, din păcate, viaţa culturală din Republica Moldova...”

Europa Liberă: E la pământ?

Igor Boţan: „E la pământ şi este ostatecă culturii de masă. Artiştii moldoveni putând câştiga un ban anume în campaniile electorale. Oricât ar blestema ei aceste campanii electorale, dar anume în această perioadă şi în perioada nunţilor artiştii moldoveni se pot menţine pe linia de plutire. Păcat, fiindcă mulţi din ei sunt cu adevărat talentaţi. Talente autentice.”

Europa Liberă: Cum vă explicaţi că unii şi aceiaşi artişti fac campanie electorală pentru mai multe partide?


Igor Boţan
: „Asta nu e problema artiştilor. Fiindcă artiştii doar sunt momeala pentru a aduce alegătorii la întâlnire cu candidaţii. Deci, dacă nu-s artişti, nu-s nici oameni la întâlnire cu reprezentanţii partidelor. Artiştii în situaţia asta sunt un fel de momeală. Oamenii vin la artişti, dar lor li se oferă în acelaşi timp un fel de advertaising, sau un fel de reclamă din partea partidelor politice. Deci, în aceste campanii, artiştii sunt principalii actori, iar mesajele şi întâlnirile cu politicienii sunt ceea ce la televizor este, de fapt, reclamă.”

Europa Liberă: Dar aceasta nu are şi efectul bumerangului? Pentru că lumea uneori e dezamăgită şi chiar în ceea ce spune artistul. Îmi amintesc, pe timpuri, Gheorghe Urschi făcea publicitate „Bonul meu şi bonul tău”. Mă întâlneam cu lumea şi ziceau: numai nu vă duceţi să depuneţi bonul acolo, unde le-a depus Urschi, pentru că nu se merită, că e doar publicitate.


Igor Boţan: „Eu cred, că astea sunt riscurile oamenilor de artă, care acceptă să participe în tot felul de campanii.”

Europa Liberă: Ar trebui sau nu să accepte?

Igor Boţan
: „Eu cred că ei sunt persoane cu discernământ şi înţeleg care campanie merită să fie promovate şi care nu. Iar în cazul lui Ursachi, este o persoană bine cunoscută şi apreciată. Eu cred, că exemplul la care vă referiţi Dumneavoastră era unul de acumulare a experienţei. Eu cred, că după acumularea acestei experienţe, domnia sa înţelege foarte bine, că anumite campanii nu trebuie promovate, utilizând numele lui.”

Europa Liberă: Ce cer artiştii pentru că fac publicitate? De ce nu ar cere o lege bună a culturii?


Igor Boţan
: „Asta am discutat-o chiar cu artiştii, în prezenţa lor şi am discutat despre sindicatele artiştilor. Ar trbui să facă un corp comun în relaţiile lor cu politicul, fiindcă anume clasa politică, care se foloseşte de serviciile artiştilor, apoi uită de ei şi de interesele lor până la următoarea campanie electorală. De aceea cred, că depinde de artişti şi de interesele lor. La care replica lor a fost, că artiştii de obicei sunt individualişti şi preferă să negocieze de unii singuri unele contracte cu politicienii. Cred, că şi la acest capitol suntem la acumularea experienţei.

Acumulând o anumită experienţă, artiştii vor ajunge la concluzia că trebuie, totuşi, să aibă un sindicat, să aibă manageri, care să le negocieze relaţiile lor cu politicienii, astfel încât să nu rămână dezamăgiţi, pe de o parte. Iar pe de altă parte, aşa cum spuneaţi şi Dumneavoastră, să fie acuzaţi că promovează anumite campanii, care ulterior sunt apreciate negativ, estimate negativ de către cetăţeni.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG