Linkuri accesibilitate

Doina Ruști: „Un roman al întîlnirilor, cu toate că acolo nu era vorba decît despre asasinarea tatălui meu.”


Doina Ruşti este cunoscută în primul rînd prin romanul Fantoma din moară (Ed. Polirom, 2008), recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, dar ea a mai publicat romanele Omuleţul roşu (Ed. Vremea, 2004), Zogru (Ed. Polirom, 2006), Lizoanca la 11 ani (Ed. Trei, 2009), Cămaşa în carouri şi alte 10 întîmplări din Bucureşti (Ed. Polirom, 2010) şi unele dintre textele sale au fost traduse sau sunt în curs de traducere în bulgară, franceză, spaniolă, italiană şi maghiară. În luna mai, scriitoarea a participat la prima ediţie a Festivalului Zilele Literaturii Române în Chişinău şi a descoperit că are foarte mulţi cititori şi în republica Moldova.

Doina Ruști: „Bineînţeles e chiar o datorie a scriitorului să ştie cine-i citeşte cărţile. Şi, în momentul în care am ieşit cu prima mea carte Omulețul roșu nu-mi puneam această întrebare, dar s-a întîmplat ca, imediat după publicarea romanului, să primesc o mulţime de scrisori, de emailuri, să mă oprească lumea pe stradă. A fost un roman, primul meu roman, publicat în 2004 în care eu am strecurat cîteva nume reale de persoane publice şi care au devenit personaje în romanul meu Omuleţul roşu, dar ele erau puse acolo pentru a-i atrage atenţia cititorului că în romanul meu există o doză de adevăr, întrucît în acel roman am povestit moartea tatălui meu şi am lăsat numele real al presupusului lui criminal, nedovedit nici astăzi. Dar nu m-am aşteptat ca, după publicarea romanului, să fie atîta lume care să se regăsească în el. Cu toate că nu vorbisem decît despre cîteva persoane, o mulţime de lume îmi spunea că, dacă e adevărat că personajul cutare îi reprezintă pe ei, mă întrebau de unde am ştiut că în ziua cutare au fost în acel loc.

O ziaristă de la Observatorul cultural s-a supărat pe mine pentru că i-am furat viaţa, deşi era un roman autobiografic. A stîrnit o sumă de valuri. Alţii au zis că e vorba despre un puternic director de editură unde eu fusesem angajată la Humanitas. Alţii l-au identificat pe un mare critic literar. Şi tot aşa. Şi a devenit un roman al întîlnirilor, un roman cu cheie, cu toate că acolo nu era vorba decît despre asasinarea tatălui meu.”

Dumitru Crudu: „Acest lucruri pe care le-ai aflat despre cititorii tăi te-au ajutat sau te-au împiedicat în scrierea următoarelor cărţi?”

Doina Ruști: „E greu de spus, dar în momentul în care ştii cam cine-ţi citeşte cartea, normal că nu mai poţi să scrii cu lejeritatea aia a unui scriitor autist. Pur şi simplu simţi nevoia din cînd în cînd să-i saluţi.”

Dumitru Crudu: „După Omuleţul roşu, care au fost celelalte saluturi pe care le-ai cifrat în cărţile tale?”

Doina Ruști: „În Zogru, de exemplu, am introdus un episod care se petrecea la piaţa Gemenii, în apropierea căreia locuiesc. Există un troleu care merge spre Unirii şi, de cîteva săptămîni, în perioada aia în care scriam Zogru, un cîine adevărat, un cîiine vagabond urca în troleu cu multă lejeritate, chiar îi împingea pe călători şi călătorea de la Gemenii pînă la Unirii şi acest episod se regăseşte şi în roman.”

Dumitru Crudu: „Şi numai pînă la Unirii?”

Doina Ruști: „Da, dar persoanele care intră în troleu în momentul în care urcă acel cîine apar şi în roman. Eu le-am salutat în acest fel.”
XS
SM
MD
LG