Linkuri accesibilitate

Organisme financiare internaționale care impun disciplină bugetară guvernelor membre.

Din momentul aderării la FMI şi BM în anul 1992, imediat după primirea calităţii membru cu drepturi depline la ONU, Republica Moldova a obţinut în persoana acestor instituţii doi principali creditori externi, a căror asistenţa a fost apreciată şi recunoscută drept foarte importantă pentru dezvoltarea Moldovei de majoritatea experţilor. Totuşi, în perioadele în care dintr-un motiv sau altul nu a avut programe cu FMI, economia moldovenească a reuşit să evite eventuale crize de sistem, mai ales pentru că deficitul balanţei de plăţi a fost compensată în mare parte de transferurile băneşti ale celor aflaţi la munci în străinătate. În anii buni, remitenţele ajunseseră să depăşească 1 miliard de dolari, motiv pentru care lipsa celor cîteva milioane sau zeci de milioane - împrumuturi pe care le rata anual Chişinăul din cauza relaţiilor proaste cu organismele financiare internaţionale – nu mai era atît de observată la Chişinău.

Faptul că guvernul Alianaţei pentru Integrare Europeană a reuşit să încheie cu uşurinţă un program cu FMI imediat ce s-a intalat la putere după alegerile din vara anului trecut, lucru ce nu-i reuşise guvernării precedente, i-a făcut pe comuniştii trecuţi în opoziţie să critice alianţa pentru că ar fi îndatorat Moldova mai mult decît ar fi fost necesar. Analistul economic de la Expert Grup, Alex Oprunenco, dezaprobă remărcile opoziţiei, zicînd că asistenţa celor două instituţii financiare a fost un adevărat colac de salvare pentru bugetul moldovenesc confruntat cu deficite enorme din cauza recesiunii.

Alex Oprunenco: „Guvernul s-a pomenit cu un deficit foarte mare de bani şi nu avea de unde să ia o parte din aceşti bani. Nu putea să-i împrumute pe toţi de pe piaţa internă. Să nu uităm că guvernul comunist a avut programe cu FMI şi în perioade cînd nu aveam criză. Banii care vin de la FMI şi BM au rata de intreres mult mai joasă decît ar fi pe piaţa internaţională şi multe funduri de la BM sunt în general granturi. Republica Moldova nu are banii necesari pentru un salt în domeniul infrastructurii, care este fundamental pentru creşterea economiei din interior, nu graţie remitenţelor.”

Potrivit lui Oprunenco, stabilitatea financiară ulterioară va fi pusă în pericol de creditele experne doar dacă autorităţile nu vor profita de această asistenţă pentru a relansa economia, ci o va cheltui pe consum.

Oamenii sunt ceva mai sceptici, după cum rezultă din cîteva opinii culese la întîmplare pe străzile Chişinăului. ”Probabil se putea şi fără aceste împrumuturi,” ne-a declarat un trecător. „Oricum trebuie întoarse. Ş-apoi s-au luat şi mai înainte şi nu prea am observat îmbunătăţiri. Nu am nici o certitudine că vor fi cheltuiţi cum se cuvine.

Pentru altul: ”Aşa ţară mică fără datorii nu poate să trăiască. Nu ne putem ridica fără datorii. Cred că vor fi schimbări – măcar drumurile să se facă. Nu numai noi ne ridicăm pe credite. Şi Polonia s-a îndatorat, şi ţările baltice.”

„Important este ca atunci cînd iei un credit să-l investeţti în producţie, că asta este generatorul de venituri în economie. Păcat că comuniştii luau credite şi dădeau pensii şi salarii din asta...Atîta timp cît nu avem bani suficienţi, trebuie să-i împrumutăm, important e să-i folosim cu cap.”

Observatorii independenţi au remarcat de-a lungul anilor că politicile pe care FMI şi BM le-au aplicat faţă de Moldova nu au fost întotdeauna în acord cu interesele de securitate socială a populaţiei. Unii au ajuns chiar să constate că FMI-ul uneori acţionează ca un vraci medieval care prescrie aceiaşi cură de tratament pentru toate ţările, indiferent de sursa problemelor economice şi de durerea pe care o simte aşa-zisul "pacient".

Dar fireşte opinia generală este că un acord cu FMI trebuie să existe pentru că dă credibilitate ţării în afară, în faţa altor organizaţii internaţionale cu care Moldova are relaţii şi în faţa investitorilor străini.
XS
SM
MD
LG