Linkuri accesibilitate

20 de ani de la decretul lui Gorbaciov de reabilitare a victimelor regimului stalinist


Forstul președinte Gorbaciov în 2009

Forstul președinte Gorbaciov în 2009

În RSSM, în plină epocă a dezgheţului au fost condamnaţi etnici români, ruşi şi ucraineni deopotrivă, unii fiind declaraţi alienaţi mintal pentru că au luat în serios mesajul de destalinizare lansat de Hrușciov.


Înainte de a pleca în penultimul său concediu în calitate de lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov semnează un decret important din perspectiva politicii memoriei. Dat publicităţii în data 13 august 1990, acesta se întitula „Despre reabilitarea drepturilor tuturor victimelor politice ale anilor 1930-1950”. Documentul vine cam târziu, după ce câţiva ani la rând presa sovietică a abundat în materiale despre victimele politice din perioada stalinistă.

Ce prevedea acesta, prin comparaţie cu raportul secret al lui Hruşciov din 25 februarie 1956? Cum era şi firesc, decretul din august 1990 este mult mai radical decât demersul hruşciovist de la mijlocul anilor 1950. În timp ce Hruşciov reabilitează victimele Marii Terori din 1937-1938 şi a deportărilor ulterioare, inclusiv a unor popoare întregi pe timpul celui de-al doilea război mondial, Gorbaciov vorbeşte de ţăranii care au suferit în urma colectivizării forţate lansate la începutul anilor 1930.

Pentru prima dată în istoria sovietică sunt menţionaţi oficial într-o categorie aparte clerul şi toţi credincioşii care au fost represaţi în timpul lui Stalin. Decretul lui Gorbaciov face referire la organele extrajudiciare - Osoboe soveşcianie, de troici şi dvoici - care au condamnat pe nedrept milioane de oameni nevinovaţi. Spre deosebire de părintele dezgheţului, Mihail Gorbaciov conştientizează nevoia reabilitării complete a tuturor celor care au avut de suferit sau au fost executaţi în timpul lui Stalin, nu numai sau, cu precădere, a membrilor de partid, cum a accentuat Hruşciov cu referire la teroarea din anii 1930.

Care erau limitele decretului lui Gorbaciov? Ultimul lider sovietic trece sub tăcere victimele terorii bolşevice din anii războiului civil, din anii NEP-ului, cele din anii lui Hruşciov, mai ales din 1957-1958 când mii de oameni sunt condamnaţi din simplul motiv că nu acceptă limitele impuse procesului de destalinizare sau ar fi preferat ca urmaşul lui Stalin să fie Malenkov, nu Hruşciov.

În RSSM, de exemplu, în plină epocă a dezgheţului au fost condamnaţi etnici români, ruşi şi ucraineni deopotrivă, unii fiind declaraţi alienaţi mintal pentru că au luat în serios mesajul de destalinizare lansat de Nichita Sergheevici. Gorbaciov nu vorbeşte de asemenea de victimele represiunii politice din perioada brejnevistă, pe care o condamnase încă în ianuarie 1987 doar pentru faptul că a provocat stagnarea şi regresul economiei sovietice.

Gorbaciov trece sub tăcere, de asemenea, victimele politice din perioada sa, precum rusul Saharov, de exemplu, eliberat abia în decembrie 1986, sau românul Gheorghe David de la Chişinău, condamnat la doi ani de tratament psihiatric forţat chiar în plină Perestroikă, în 1986, pe motiv că i-a scris lui Gorbaciov personal şi i-a criticat politica sa externă, în Afganistan în special, dar şi politica de rusificare a moldovenilor şi cerea reabilitarea alfabetului latin.

După conţinutul acestui decret, dar şi după reacţiile la evenimentele din URSS, Gorbaciov mai era, în august 1990, un comunist fidel.
XS
SM
MD
LG