Linkuri accesibilitate


Presa de astăzi analizează pe larg scandalul Mocanu versus Plahotniuc. Timpul califică acest scandal drept „reglare de conturi” între oamenii de afaceri moldoveni amintind cititorilor şi păcatele foştilor parteneri ai lui Plahotciuc, cei care îl acuza astăzi pe Plahotniuc de toate relele. În acelaşi cotidian, Constantin Cheianu scrie astăzi că omul şi avocatul cu numele Nagacevschi a încetat să mai existe pentru el după ce acesta a acceptat să-l apere pe Plahotniuc în justiţie. „Coruperea Inocenţilor” - astfel se numeşte, în opinia lui Cheianu ceia ce i s-a întîmplat fostului PLDM-ist.

Nicolae Negru de la Jurnal de Chişinău scrie că cazul Plahotniuc pune într-o situaţie dificilă mass-media independentă, care trebuie acum să aleagă între să-şi ferească privirea, spunînd că e o telenovelă de tipul maini curate sau generalul Alexei, de care alegătorii moldoveni au parte ori de cite ori se dă startul campaniei electorale, sau să-şi facă datoria, încercînd să descîlcească ghemul de informaţii nedovedite, confuze, contradictorii pentru a-şi informa cititorii. Prima tactică este cea mai simplă pentru că te-ar feri de erori, dar, mai scrie Negru, cîinele de pază care nu latră, care preferă să se ascundă dintr-un motiv sau altul în cuşcă este un impostor şi trebuie înlocuit.

Vsevolod Ciornei de la Săptămîna constată însă că înghiontelile dintre oamenii de afaceri moldoveni care nu pot împărţi sferele de activitate şi îşi suflă unul altuia milioanele, sunt urmărite de o ţară de sărăntoci care încearcă să-şi numere bancnotele de zece din buzunare şi constată că nu prea au ce număra. Într-o ţară ca Moldova cînd îl acuzi pe cineva că a preluat în mod fraudulos afacerea altcuiva, oamenii simpli, acei cu bancnote mici în buzunare, se întreabă logic, fără să aibă nevoie de investigaţii şi analize, de unde o fi luat afacerea barosană acel altcineva, că e prea puţin probabil să fi o moştenit de la un tată sau bunic miliardar.
XS
SM
MD
LG