Miguel Ángel Martínez este vicepresedinte al Parlamentului European si este membru al PE la a doua legislatura. Proeminent membru al Internationalei socialiste, Martinez a activat in miscarea de rezistenta in perioada regimului Franco. Intre 1995 si 1999 a fost presedinte al Adunarii Parlementare a Consiliului Europei.
Europa Libera: Dle Martinez, cate generatii au fost marcate de regimul dictatorial al generalului Franco in Spania si in ce mod?
Miguel Ángel Martínez: Stiti, Franco era general intr-un guvern democratic in sarcina caruia cadeau responsabilitati uriase, exact asa cum in Chile Pinochet a fost numit de Salvador Allende. Franco a facut o alianta cu alte forte politice, cu biserica si cu altii. Asta era in 1936. Povestea lui Franco de dictator si criminal incepe in 1936 si se termina la moartea lui, in 1975. Iar sistemul lui a supravietuit un an si jumatate. Deci 36 -76, iata, 40 de ani. Cate generatii? E generatia tatalui meu, care era in puterea varstei atunci, generatia mea care atunci ma nasteam.
Europa Libera: Ce amintiri aveti de atunci?
Miguel Ángel Martínez: Pai imi aduc aminte cum mergeam sa il vizitez pe tata in inchisoare. Apoi, primele mele 8 luni de viata intrauterina le-am petrecut in pantecele mamei mele in inchisoare. Ea a fost incarcerata gravida fiind si vedea cum fetele erau omorate zi de zi.
Europa Libera: Si astazi, cum este predata in scoala aceasta perioada?
Miguel Ángel Martínez: Nu este predata inca. Insa guvernul actual a decis sa fie predata o materie numita „Educatie pentru cetatenie”. In cadrul acestei materii ar putea fi predate copiilor niste lectii despre acea perioada. Insa pentru copii Franco este ca secolul 16.
Europa Liberă: Da, dar face parte din trecutul nostru.
Miguel Ángel Martínez: E adevarat dar nimeni nu vrea sa se gandeasca la asta. Pentru ca fiecare, la un anumit moment, a fost interesat sa spuna : „sa lasam asta la o parte”. Acum construim timpuri noi. Fortele conservatoare din Spania au refuzat condamnarea perioadei Franco.
Europa Liberă: De ce?
Miguel Ángel Martínez: Pentru ca au spus: „Haideti sa uitam! Am fost de acord sa lasam asta deoparte ca sa ne putem concentra pe reconstructie. Problema este ca sunt peste 200.000 de oameni ucisi, ai caror nepoti vor sa stie unde sunt. Am descoperit ramasitele pamantesti ale unor oameni ucisi, chiar pe drumuri. Totusi 200.000 sunt multi. Acesti oameni nu au murit in razboi. Au fost pur si simplu ridicati de acasa si la colt i-au impuscat.
Europa Liberă: Deci, pana acum nimeni nu a fost interesat ca despre aceasta perioada sa se vorbeasca in scoli…
Miguel Ángel Martínez: Ba da. Au fost interesati. Dar nu au considerat-o o prioritate. Dezvoltarea economica, intrarea in UE, construirea democratiei, consolidarea societatii civile, a sindicatelor, acestea au fost prioritatile noastre. Vreti sa stiti cum am ajuns sa fim o tara democratica? Fortele de rezistenta, care au infundat puscariile, ca mine, impreuna cu jumatate din structurile regimului Franco, primul ministru Adolfo Soarez (care nu a fost doar un simplu membru ci chiar secretarul general, liderul Partidului Fascist) au inteles ca daca nu se produce o schimbare vor disparea. Au crezut apoi ca si intr-o societate democratica ar putea avea puterea si majoritatea. Ceea ce cumva era adevarat. As putea spune, deci, 60% a aparatului fascist a inteles ca nu poate ramane intr-un tunel pentru totdeauna, o partea a bisericii a inteles ca nu poate trai in trecut, bancile si celelalte forte financiare au inteles ca au nevoie de dezvoltare iar miscarea de rezistenta a fost destul de inteligenta ca sa spuna: „OK! Sa lasam deoparte diferentele. Haideti sa construim o noua tara si o noua societate!”.
