Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: Cameră fără rezervare pe coasta dalmată


Coasta Dalmației în Croația

Coasta Dalmației în Croația

Pensionari buni psihologi și turiști amețiți la Dubrovnik.


În Jurnalul de corespondent aflam de la Dan Alexe ce se poate intampla atunci cand ajungi în Croaţia, la mare, fără rezervare la hotel şi cât de mult te ajuta experienţa est-europeană in asemenea circumstanţe?

Călătorul est-european care ajunge în Dubrovnik, în Croaţia, pe coasta dalmată, în luna august fără o rezervare de cameră, riscă să se trezească într-o situaţie din care numai cunoaşterea mentalităţii fost-comuniste îl poate salva sau nici măcar asta.

Aşa am ajuns eu zilele trecute în Dubrovnik, cu bani puţini, coborând de pe vapor fără să fi rezervat nimic la începutul lunii august, ceea ce în mod normal e o sinucidere socio-economică. Hotelul era exclus, Dubrovnik fiind, poate, cea mai scumpă destinaţie din toată Marea Mediterană. Trebuia să închiriez o cameră la particulari.

Primul lucru pe care îl vezi când cobori de pe vapor în Dubrovnik sunt pensionarii care aşteaptă cu panouri în mai multe limbi „camere de închiriat”. Dumnezeule, oamenii aceştia ar trebui să fie angajaţi de serviciile secrete, într-atât sunt de buni psihologi. Majoritatea ştiu imediat, abia privindu-te, câţi bani ai la tine, ce vicii ai, dacă îţi înşeli nevasta, dacă ştii să te târguieşti şi dacă au să-ţi poată da pe un preţ maximum o garsonieră prezentată drept apartament.

După o lungă discuţie sterilă cu o doamnă care vroia să-mi dea o cameră chiar în apartamentul ei şi în care, spunea ea căutând să mă hipnotizeze, aveam să dispun de propria mea cheie, stăteam disperat cu bagajele în căldură ascultând argumentele ei şi anume că nu am de traversat decât sufrageria sau cum zic ei livingul. Mă dispera însă ideea că pentru 40 de euro pe noapte dimineaţa trebuia să împart baia cu cineva.

În acel moment a intervenit însă un domn sobru care m-a asigurat că pentru 60 de euro îmi va da un apartament numai pentru mine. Aflat într-un fel de comă de oboseală am scos harta oraşului şi i-am cerut să-mi arate unde-i apartamentul. A pus degetul undeva aproape de oraşul vechi, medieval, la care eu i-am zis pe loc, da, şi i-am plătit patru nopţi în avans.

În drum spre apartament mi-am dat seama că mergem departe de centru şi că acel domn îşi făcuse în meseria lui ilegală degete atât de groase, încât putea fără probleme de conştiinţă să arate ceva pe hartă acoperind jumătate din ea şi spunând „aici suntem”, fără să îi pese de câţiva km.

Apartamentul s-a dovedit a fi o garsonieră deasupra unei brutării, iar camera dădea spre generatorul de curent electric sau frigiderul industrial al brutăriei. Marea şi oraşul vechi erau la mulţi km, iar toată experienţa mea est-europeană nu mi-a folosit la nimic.

Dubrovnice, iată-mă!
XS
SM
MD
LG