Linkuri accesibilitate

Micul război care n-a zguduit de fapt lumea


Un tanc al forțelor sud-osete la Tskhinvali

Un tanc al forțelor sud-osete la Tskhinvali

Un comentariu al profesorului Ghia Nodia de la Universitatea Ilia din Tbilisi.


Care au fost rezultatele razboiului dintre Rusia si Georgia de la inceputul lui august 2008? Initial a parut ca acel conflict ar fi putut sa rastoarne totul in regiune si sa creeze o noua realitate globala. Dar nu s-a intimplat asa.

Dorinta Rusiei a fost atunci de a-si schimba fundamental statutul in spatiul post sovietic: sa puna capat tendintei Occidentului de a o indeparta si sa-si reimpuna rolul de forta dominanta in regiune.

Georgia si Ucraina au fost obstacolele traditionale in atingerea acestui obiectiv al Rusiei. Din motive culturale si istorice, Rusia are in Ucraina aliati puternici care ar fi putut ajunge in mod legitim la putere. Ceea ce s-a si intimplat.

In Georgia lucrurile sint mai complicate. Nici macar blocada economica impusa de Rusia nu a ajutat ajutat Moscova sa-si puna in practica obiectivele. A fost nevoie de o interventie chirurgicala.

Dar nici asta n-a functonat. Principalul rezultat al victoriei militare a Rusiei a fost obtinerea controlului asupa citorva văi din Abhazia si Georgia. Desigur, pentru o tara mica precum Georgia, a fost o pierdere dureroasa. Daca vom compara insa puterea militara a celor doua tari, e corect sa spunem ca Georgia a scapat usor.

Cel mai important este ca Rusia n-a reusit „sa-l spinzure pe presedintele Mihail Sakasvili de coaie” (potrivit presei occidentale, premierul rus Vladimir Putin si-ar fi exprimat exact aceasta dorinta) nici macar la figurat. Razboiul n-a produs in Georgia nici haos, si nici o criza politica sau una economica serioasa. In ciuda dificultatilor, institutiile statului georgian au facut fata testului. Atacurile opozitiei in primavara si vara lui 2009 nu au facut altceva decit sa creasca popularitatea presedintelui si sa-i discrediteze pe oponentii sai. Nimeni nu intrevede astazi tulburari interne in Georgia.

Nici folosirea persuasiunii de catre Moscova nu a avut prea mult succes. Kremlinul a incercat sa sprijine doi lideri georgieni aparent puternici (un fost premier si un fost presedinte in exercitiu), dar de fapt nepopulari si figuri de rangul doi in Georgia, care a aparent se asteptau ca prietenia cu Vladimir Putin sa le intareasca pozitia. Rezultatul a fost ca desi Zurab Nogaideli si Nino Burdjandze au inceput sa aiba aparitii mai dese la televiziune, popularitatea lor nu a crescut. Cei mai multi dintre georgieni vor relatii mai bune cu Rusia, dar nu cu pretul tradarii.

Efectul de demonstratie al razboiului - sa arate tuturor ce patesc cei care se pun cu Moscova - n-a functionat nici el. Venirea la putere a lui Victor Ianucovici in Ucraina (cel mai mare succes post conflict al Rusiei in fostul spatiu sovietic) n-a avut nimic de-a face cu razboiul. In acelasi timp, presedintele din Belarus Aliaksandr Lukasenka a devenit recalcitrant, iar in Moldova a venit la putere un guvern pro-occdiental. E clar ca razboiul cu Georgia nu a dus la o cotitura.

Activitatea sustinuta a Turciei in regiune a avut legatura cu razboiul. Ankara a propus o stranie „Platforma de Stabilitate si Cooperare in Caucaz”, menita probabil sa slabeasca pozitia Occidentului. Dar primul pas - o apropiere intre Turcia si Armenia - nu a dus la nimic si totul a ramas ca inainte.

Rusia a obtinut totusi un succes moderat pe frontul informational. Desi Moscova a fost criticata mai mult decit Georgia, razboiul a dus la o discreditare a conducerii georgiene in ochii Occidentului. Raportul Uniunii Europene din 2009, semnat de Heidi Tagliavini, respinge toate argumentele Rusiei, dar spune ca atacul Georgiei la Tshinvali in noaptea de 7 spre 8 august a fost nejustificat, iar asta a intarit impresia ca georgienii au inceput razboului si ca presedintele Georgei parea predispus la actiuni nesabuite. Asta a fost o victorie serioasa a Rusiei, din moment ce ei nu-i pasa de criticile venite din partea Occientului, in timp ce Georgia nu poate ignora aceste critici.

Asta a adus pagube serioase Georgiei: dupa razboi, liderii occidentali au avut mai putina incredere in Saakasvilii decit inainte. Fara insa sa insemne ca razboiul a creat obstacole de proportii in relatiile dintre Tbilisi si Occident, sau a slabit fundamental pozitia Vestului in regiune. Da, inaintarea Georgiei spre NATO a fost blocata, dar nu din cauza razboiului ci a summitului NATO de la Bucuresti din aprilie 2008. Ronald Asmus scrie in cartea sa „Un mic razboi care a zguduit lumea” ca e posibil ca decizia de a opri inaintarea Georgiei spre NATO sa fi fost una din cauzele razboiului.

Georgia nu are insa alternativa: trebuie sa continue integrarea cu Occidentul, si ramine cel mai de incredere partener al Vestului in regiune. Incetinirea cooperarii cu NATO a fost intructiva contrabalansata de o accelerare a relatiilor cu Uniunea Europeana.

In sfirsit, principalul rezultat al razboiului a fost o mai mare claritate asupra chestiunii legate de Abhazia si Osetia de Sud. In prezent, conflictele dintre Georgia si Abhazia si dintre Georgia si Osetia de Sud practic nu exista. Exista un singur conflict - Georgia-Rusia - fara sanse de a fi rezolvat curind. Georgia nu va renunta la pretentiile sale teritoriale, Rusia nu va renunta al rindul ei la recunoastrea celor doua regiuni separatiste. Asta, desigur, e rau. Dar e clar ca, desi Georgia isi va apara pozitiile, problema rezolvarii vechilor conflicte a fost scoasa de pe agenda.

Ghia Nodia este profesor de politologie la Universitatea de Stat Ilia. Punctele de vedere exprimate in acest comentariu sint ale autorului si nu le reflecta neaparat pe cele ale postului de radio „Europa Libera”/ „Libertatea”.

Traducere de Lucian Stefanescu.
XS
SM
MD
LG