Linkuri accesibilitate

Rafael Haag (1895-1978) - biografia exemplară a unui iezuit român


Romania - Securitate file ofJesuit priest Rafael Haag, undated

Romania - Securitate file ofJesuit priest Rafael Haag, undated

Din dosarul de urmărire informativă „Radu Haralambie“


Închisoare, şicane, supraveghere permanantă. Aşa s-ar putea rezuma viaţa iezuitului Rafael Haag (n. 6. februarie 1895 în Colelia /Dobrogea, m. 15 aprilie 1978 la Bucureşti), sintetizată în cele 7 dosare de urmărire informativă, accesibile la arhiva CNSAS. Dosarul a fost întocmit imediat după ce fusese eliberat din închisoare, în 1964. Haag a fost condamnat, în 1952, la 18 ani de închisoare, pentru înaltă trădare. Fără a exagera se poate spune că Rafael Haag a fost un om de o onestitate şi verticalitate exemplară. A refuzat orice compromis cu autorităţile comuniste şi s-a opus tuturor încercărilor de colaborare cu organele de stat. În comparaţie cu numeroşi alţi preoţi catolici - mai ales din arhidieceza de Bucureşti - care au acceptat să devină colaboratori activi ai Securităţii, Rafael Haag a preferat să lupte de unul singur şi să nu-şi trădeze convingerile şi credinţa. După ce încercările Securităţii de a-l recruta după detenţie au eşuat, Haag, pur şi simplu, a fost încolţit de către o armată de colaboratori neoficiali, unii dintre ei extrem de zeloşi, ca de pildă preoţii catolici conspiraţi sub nume ca „Demenyi“ sau „Cristea Ion“, dar şi călugăriţe şi laici ca, de pildă, organistul catedralei Sf. Iosif care avea numele conspirativ „Johan Carol“.

Dosarul lui Haag aruncă o lumină extrem de proastă asupra unor reprezentanţi ai Bisericii Catolice din România şi mai ales asupra arhidiecezei de Bucureşti. Francisc Augustin, care pînă-n 1983 conducea arhidieceza ca Ordinarius Substitutus, fusese membru al Marii Adunări Naţionale şi un instrument docil al organelor de stat. Indirect a participat şi la prigoana contra lui Haag. Detaliile se găsesc în dosare şi nu au fost tematizate în puţinele studii care au apărut după 1990 sub semnătura unor istorici apropiaţi de Biserica Catolică. Rolul lui Francisc Augustin cît şi al predecesosului său, Traian Iovanelli (m. 7.9.1961), în perioada dictaturii comuniste, este prezentat într-un mod nediferenţiat, necritic şi, uneori, chiar uşor apologetic.

Pentru a-l „tempera“ şi „influenţa pozitiv“ pe Haag, care oficial n-avea voie să-şi exercite profesiunea, Securitatea organiza şedinţe, cu scopul de a-l blama şi intimida. Astfel, pe data de 31 octombrie 1973 s-a pus la punct un astfel de scenariu. La „şedinţa“ respectivă alţi preoţi din Bucureşti l-au criticat pe Haag pentru că „nu respectă legile ţării“, întreţine „legături cu străini“ şi ajută pe unii preoţi uniţi. [A se vedea addenda cu documentul transcris de Irina Macovei.]

Haag nu a fost naiv în ceea ce priveşte acţiunile Securităţii, avea însă o nemărginită încredere în oameni. Din cauza asta nu şi-a dat seama că unele dintre persoanele apropiate erau, de fapt, colaboratori ai poliţiei politice. Astfel o tînără, care a trecut printr-un instructaj teologic special al Securităţii, a reuşit să se apropie de Haag. Cîştigîndu-i încrederea, „Geta“ avea sarcina să-i sugereze că ar dori să devină călugăriţă, cerîndu-i sprijinul spiritual. Rezultatul acestei apropieri se poate vedea în numeroasele note ale colaboratoarei „Geta“, care, se pare, că fusese ulterior însărcinată să plece într-o misiune în Occident.

De încrederea lui Haag au abuzat şi cîteva persoane pe care le-a salvat în timpul dictaturii lui Atonescu de la deportarea în lagărele morţii din Transnistria. Haag care la începutul anilor 1940 era preot la Cernăuţi a botezat circa 100 de evrei, salvîndu-i astfel de prigoana rasială dezlănţuită. Fiul unui dentist convertit, cu care era prieten, conspirat sub numele „Andrei Marin“, acceptase după 1965 să-l spioneze pe Haag. „Andrei Marin“, pe atunci student, a furnizat Securităţii inclusiv informaţii despre propria familie cît şi despre o rudă a lui Haag care stătea la ei cînd venea în vizită din Occident.

Rafael Haag a locuit pînă în 1978 la Bucureşti, într-o cameră din clauzura călugăriţelor catolice, „Sfînta Agnes“. Rafael Haag a murit la 15 aprilie 1978 şi a fost înmormîntat la Cimitirul Bellu Catolic, din Bucureşti.



Addenda:

[Document din 31.10 1973, transcris de Irina Macovei]

I.M. 8. – Securitate Strict Secret[1]

132/I.I./ 1 – X - 1973[sic!][2] Ex. unic

NOTĂ - RAPORT

În ziua de 31 octombrie 1973, în baza aprobării date de conducerea unităţii, a fost avertizat la sediul organelor noastre preotul romano-catolic (iezuit) HAAG RAFAEL de la clauzura de călugăriţe „Sf. Agnes”, Prelungirea ŞOS. Olteniţei nr. 6, Sectorul 5.

Obiectul avertizării l-au constituit următoarele aspecte ale activităţii şi comportării lui HAAG RAFAEL:

- Difuzarea în rîndul soldaţilor din U.M. 1035 (vecină cu clauzura) a unor materiale de îndoctrinare religioasă dintre care unele întocmite de sus-numitul.

- Acordarea de ajutoare materiale unor preoţi greco-catolici care desfăşoară activitate clandestină.

- Relaţii cu cetăţeni străini (preoţi şi teologi) despre care nu a informat organele competente potrivit Legii 23/1971.

- Manifetări duşmănoase la adresa orînduirii noastre socialiste (şi a unor organe şi instituţii de stat).

În legătură primul aspect HAAG R. a afirmat că personal nu a dat niciunui soldat din U.M. vecină materiale de îndoctrinare religioasă recunoscînd însă că unele din materialele găsite la soldaţi îi aparţin, dar că au fost date de vreo călugăriţă fără ştirea lui.

HAAG R. susţine că a scris, multiplicat şi difuzat asemenea materiale în rîndul unor cunoştinţe dintre credincioşii catolici pînă în decembrie 1972, iar de la acea dată atrăgîndu-i-se atenţia de către vicarul Arhiepiscopiei romano-catolice să nu mai facă acest lucru a renunţat deşi părerea lui este că nu comite o crimă dacă trimite cunoştinţelor sale asemenea predici, căci combaterea ateismului este datoria lui de preot.

În acest an, susţine că a dat materiale de acest fel numai călugăriţelor din clauzură.

Referitor la problema acordării de ajutoare preoţilor greco-catolici Haag R. a afirmat că este de datoria lui să-i ajute şi că organele de stat nu au dreptul să se amestece în această problemă, precizînd că el chiar dacă dă unele ajutoare nu este răspunzător de ceea ce fac preoţii greco-catolici, căci ei ştiu că „guvernul actual nu le permite să facă slujbe pînă cînd problema bisericii lor nu va fi rezolvată” şi el susţine că această problemă nu e rezolvată pentru că „preoţii şi episcopii greco-catolici există şi doresc libertatea bisericii lor” şi ca dovadă Haag R. susţine că însuşi Papa i-a spus acest lucru şefului statului român şi i-a cerut măsuri concrete în acest sens, neacceptînd soluţia propusă ca foştii greco-catolici reveniţi la ortodoxism să rămînă ortodocşi, iar ceilalţi să treacă la romano-catolici.

Haag R. a enumerat cîţiva preoţi greco-catolici şi iezuiţi din Transilvania cărora le-a dat diverse sume de bani ca liturghii sau obiecte de îmbrăcăminte (Lazăr Ioan din Şomcuta Mare, Sîrbu Ioan din Sibiu, Neamţiu Gh. din Cluj şi alţii), arătînd că sumele respective le-a primit de la diverşi credincioşi din ţară, fie de la Caritas.

Sus-numitul a menţionat şi întîlnirile pe care le-a avut cu unii episcopi greco-catolici clandestini ca Dragomir Ioan şi Todea Alexandru prezentîndu-le ca întîmplătoare şi precizînd unele discuţii purtate cu aceştia (mai puţin importante, dar reale întrucît se verifică şi prin alte surse).

Asupra relaţiilor pe care le-a avut cu diferiţi cetăţeni străini, Haag R. a afirmat că în general a informat Arhiepiscopia romano-catolică chiar dacă uneori cu întîrziere, iar unele scăpări pe care le-a avut a considerat că nu sînt importante sau că despre unele a aflat vicarul Arhiepiscopiei pe alte căi.

Haag Rafael a recunoscut că în dicuţiile cu unele persoane a avut manifestări nepotrivite, dar a menţionat că niciodată în dicuţiile cu cetăţenii străini. S-a angajat ca în viitor să fie mai prudent (termenul e folosit de Haag R.) în discuţii.

Haag R. a afirmat chiar de la începutul discuţiei că a făcut aproape 15 ani de închisoare pentru credinţă susţinînd că în acea perioadă era şi la noi stalinismul care dorea să distrugă catolicismul astfel că preoţii romano-catolici au fost închişi fără să fie vinovaţi.

Sus-numitul susţinea că declaraţiile erau obţinute prin teroare şi mijloace violente şi că exprimau dorinţa organelor de instrucţie (a specificat şi unele cazuri şi exemple şi avînd o atitudine ironică şi de ură).

În încheierea discuţiilor Haag Rafael a precizat că el consideră că mai există încă la noi un regim de teroare de vreme ce organele noastre l-au chemat pentru aspectele discutate. Recapitulîndu-i faptele pentru care a fost chemat şi-a cerut scuze pentru afirmaţia făcută, angajîndu-se să nu se mai angreneze în astfel de activităţi.

(ss) cpt. Ilea Iosif.

ACNSAS, I 203455, vol. 5, ff. 19-20.

[1] Notă manuscrisă.

[2] Corect: 1.XI.1973. Discuţia cu Rafael Haag are loc pe 31 octombrie 1973.
XS
SM
MD
LG