Mâine se împlinesc 2 ani din momentul declanşării războiului ruso-georgian. Un război care a durat 5 zile, care s-a încheiat la 12 august cu un acord negociat de preşedintele Franţei, a cărui ţară deţinea atunci preşedinţia Uniunii Europene. În cadrul acelui acord, se cerea Rusiei să îşi retragă trupele pe poziţiile dinainte de confruntare. Rusia a recunoscut la 26 august independenţa celor doua regiuni separatiste ale Georgiei, Abhazia şi Osetia de Sud şi nu s-a retras niciodată pe poziţiile de dinainte de război şi şi-a dublat numărul de militari desfăşuraţi în cele doua regiuni.
Georgia spune ca în acest război a pierdut 228 de civili şi 184 de militari. Rusia declară că au murit 64 de militari şi 164 de civili sud osetini. Zeci de mii de civili au fost obligaţi să plece în pribegie şi să-şi abandoneze casele. 25 de mii de georgieni nu s-au mai putut întoarce la casele lor din regiunea sud osetină. Diana Raileanu a stat de vorbă despre evenimentele tragice de acum 2 ani cu doi colegi de-ai noştri de la serviciul georgian.
Koba Liklikadze şi Demis Ponaldov stau la o distanţă de câţiva metri în biroul serviciului georgian al Europei Libere. Demis relatează despre situaţia din Abhazia şi Osetia de Sud şi susţine independenţa celor două regiuni, iar Koba, în august 2008 ca şi în timpul conflictului armat dintre Georgia şi Abhazia din 1992, a relatat de pe frontul georgian.
Au viziuni oarecum diferite asupra războiul.
Koba Liklikadze: “După evenimentele din august 2008, numărul celor care credeau că se poate negocia cu Federaţia Rusă a scăzut”. Koba aminteşte că tancurile ruseşti se află la o distanţă de 35 de km de Tbilisi şi pot ajunge în capitala Georgiei într-o jumătate de oră.
Acum doi ani, ca şi în timpul războiului din 1992-1993 între Abhazia şi Georgia, Koba Liklikadze relata de pe front. În 2008, spune el, georgienii au dat dovadă de mai mult patriotism şi iniţiativă.
Koba Liklikadze: „În 1993, reîntors la Tbilisi de pe front am văzut că oamenii din capitala Georgiei nu simţeau durerea Abhaziei, nu simţeau războiul. Ei continuau să chefuiască, să facă nunţi. Mai multe avioane zburau spre Dubai sau alte ţări pentru a aduce marfa, decât spre Abhazia pentru a-şi apăra ţara. În 2008 situaţia era exact opusă”.
Demis Polandov arată mai multă înţelegere pentru cei din Osetia de Sud şi Abhazia. În timpul războiului, îşi aminteşte el, informaţia care venea de pe front era foarte diferită.
Demis Polandov: “S-a vorbit despre atitudinea înţelegătoare a militarilor georgieni care i-ar fi avertizat pe localnici să nu iasă din ascunzişuri, pe de altă parte sunt martori şi înregistrări video care dovedesc că militarii îi atacau pe localnici”.
Războiul ruso-georgian, spune Demis, a distrus sute de familii şi a forţat mii de civili să-şi abandoneze casele.
Demis Polandov: “Locuitorii Abhaziei nu pot să-şi viziteze rudele din Georgia, or astăzi abhazii pot merge liber în ţara vecină însă înapoi drumul le este închis”.
În Georgia oamenii par acum mai decişi să-şi apere ţara. Odată cu redeschiderea liceului pentru cadeţi, la trei sute de locuri vacante au revenit peste o mie cinci sute de cereri, spune Koba Liklikadze. Oamenilor le este frică de o eventuală invazie din partea Rusiei, explică jurnalistul.
Pe de altă parte, în Abazia şi Osetia de Sud, zice Demis, politicienii dar şi oamenii de rând speră să obţină, cu ajutorul Rusiei, recunoaşterea independenţei şi de către alte state.
Georgia spune ca în acest război a pierdut 228 de civili şi 184 de militari. Rusia declară că au murit 64 de militari şi 164 de civili sud osetini. Zeci de mii de civili au fost obligaţi să plece în pribegie şi să-şi abandoneze casele. 25 de mii de georgieni nu s-au mai putut întoarce la casele lor din regiunea sud osetină. Diana Raileanu a stat de vorbă despre evenimentele tragice de acum 2 ani cu doi colegi de-ai noştri de la serviciul georgian.
Koba Liklikadze şi Demis Ponaldov stau la o distanţă de câţiva metri în biroul serviciului georgian al Europei Libere. Demis relatează despre situaţia din Abhazia şi Osetia de Sud şi susţine independenţa celor două regiuni, iar Koba, în august 2008 ca şi în timpul conflictului armat dintre Georgia şi Abhazia din 1992, a relatat de pe frontul georgian.
Au viziuni oarecum diferite asupra războiul.
Koba Liklikadze: “După evenimentele din august 2008, numărul celor care credeau că se poate negocia cu Federaţia Rusă a scăzut”. Koba aminteşte că tancurile ruseşti se află la o distanţă de 35 de km de Tbilisi şi pot ajunge în capitala Georgiei într-o jumătate de oră.
Acum doi ani, ca şi în timpul războiului din 1992-1993 între Abhazia şi Georgia, Koba Liklikadze relata de pe front. În 2008, spune el, georgienii au dat dovadă de mai mult patriotism şi iniţiativă.
Koba Liklikadze: „În 1993, reîntors la Tbilisi de pe front am văzut că oamenii din capitala Georgiei nu simţeau durerea Abhaziei, nu simţeau războiul. Ei continuau să chefuiască, să facă nunţi. Mai multe avioane zburau spre Dubai sau alte ţări pentru a aduce marfa, decât spre Abhazia pentru a-şi apăra ţara. În 2008 situaţia era exact opusă”.
Demis Polandov arată mai multă înţelegere pentru cei din Osetia de Sud şi Abhazia. În timpul războiului, îşi aminteşte el, informaţia care venea de pe front era foarte diferită.
Demis Polandov: “S-a vorbit despre atitudinea înţelegătoare a militarilor georgieni care i-ar fi avertizat pe localnici să nu iasă din ascunzişuri, pe de altă parte sunt martori şi înregistrări video care dovedesc că militarii îi atacau pe localnici”.
Războiul ruso-georgian, spune Demis, a distrus sute de familii şi a forţat mii de civili să-şi abandoneze casele.
Demis Polandov: “Locuitorii Abhaziei nu pot să-şi viziteze rudele din Georgia, or astăzi abhazii pot merge liber în ţara vecină însă înapoi drumul le este închis”.
În Georgia oamenii par acum mai decişi să-şi apere ţara. Odată cu redeschiderea liceului pentru cadeţi, la trei sute de locuri vacante au revenit peste o mie cinci sute de cereri, spune Koba Liklikadze. Oamenilor le este frică de o eventuală invazie din partea Rusiei, explică jurnalistul.
Pe de altă parte, în Abazia şi Osetia de Sud, zice Demis, politicienii dar şi oamenii de rând speră să obţină, cu ajutorul Rusiei, recunoaşterea independenţei şi de către alte state.
