Linkuri accesibilitate

„Experiența ungară poate fi descrisă ca un efort total și concertat al unor guverne succesive de a păstra lucrările de artă jefuite în muzeele lor; Ungaria nu s-a confruntat niciodată cu trecutul ei”.


Intre știrile recente, una a atras atenția prin implicațiile ei pe plan cultural și politic. Urmașii baronului Mor Lipot Herzog, bancher și mare colecționar de artă în perioada interbelică, au intentat un proces, la Tribunalul Districtului Washington, împotriva Ungariei și a cîtorva dintre muzeele de stat ungare, solicitînd restituirea colecției de artă a lui Herzog, la care au drept în calitate de moștenitori.

Lucas Cranach cel Bătrîn din colecția Herzog, astăzi la Buapesta
In dosarul procesului figurează și o cerere fără precedent: în plus de cele 40 de lucrări de artă identificate în mod explicit - tablouri, sculpturi și alte lucrări semnate de El Greco, Lucas Cranach cel Bătrîn, Zurbarán, van Dyck, Velasquez și Monet - avocații cer guvernului Ungariei să întocmească o listă a tuturor lucrărilor de artă ale familiei Herzog, în prezent în posesia statului.

Cunoscut pe plan mondial, baronul Herzog, de origine evreu, a fost deposedat în anii celui de-al doilea război mondial de întreaga sa colecție, parte a ei confiscată de naziștii unguri, parte de cei germani, unele dintre piesele colecției ajungînd după sfîrșitul războiului în Rusia, luate ca pradă de război de autoritățile sovietice.

Intre ele s-ar afla tablouri de El Greco, Goya și Renoir. Ulterior, o mare parte a colecției, a cărei valoare este estimată astăzi la peste 100 de milioane de dolari, a fost restituită statului maghiar.
Sîntul Andrei de Francisco de Zurbaran


Cererile moștenitorilor, timp de peste un deceniu, sprijiniți în acțiunile lor de intervențiile unor senatori americani cunoscuți, ca democrații Christopher J. Dodd, Hillary Clinton și Edward Kennedy, au fost respinse constant, în 2008, un tribunal de la Budapesta anunțînd o decizie potrivit căreia statul nu ar avea obligația restituirii obiectelor de artă.


Citat de New York Times, unul din avocații familiei Herzog afirma că în timp ce alte țări au cooperat, Ungaria se situează pe un contracurent. Vice-consulul general al Ungariei la New York se apăra, declarînd pentru același cotidian că în cazul familiei Herzog refuzul restituirilor „nu a fost o decizie a guvernului, ci a tribunalului”.

Realitatea este mai complicată. In 1998, cu prilejul negocierilor internaționale pentru restituirea bunurilor de care au fost jefuiți evreii în perioada ascensiunii fascismului european și a războiului, numeroase state, între care toate cele din fostul bloc sovietic, s-au angajat să aplice legislația de restituire la domeniul artei, stabilind originea unor lucrări de artă suspecte, dezvoltînd procese juridice de restituire și de identificare a proprietarilor spoliați.

Or, cum se constata la o Conferință internațională desfășurată anul trecut la Praga, doar Cehia și Slovacia au adoptat și aplicat legi eficiente de restituire și au efectuat cercetările la care s-au angajat în 1998. Celelalte state est-europene, între care Ungaria, România, Polonia, Ucraina, statele balcanice și cele baltice, „nu au făcut progrese semnificative”. Rusia, de exemplu, a adoptat legislația de restituire în 1998 și în 2000, dar de la votarea ei în Parlament, nu a restituit nimic victimelor Holocaustului, cu excepția unor bunuri de familie, pe care le-a vîndut familiei Rothschild. In toate statele est-europene o doză bună de antisemitism stagnant, ca și teama față de crearea unui precedent ce ar obliga la restituirea bunurilor jefuite de guvernanții comuniști, explică situația actuală.

Om de afaceri german din Nurenberg de Georg Pencz, una din picturile recuperate și vîndute la Christies's
Rezumînd lucrurile, Agnes Peresztegi, directoarea europeană a Comisiei pentru Recuperarea Bunurilor de Artă declara pentru Associated Press că „experiența ungară poate fi descrisă ca un efort total și concertat al unor guverne succesive de a păstra lucrările de artă jefuite în muzeele lor”. Și tot ea atrăgea atenția asupra faptului esențial că „Ungaria nu s-a confruntat niciodată cu trecutul ei și nu și-a bătut capul niciodată cu instituirea unei comisii care să examineze activitățile statului în timpul războiului”.
XS
SM
MD
LG