Linkuri accesibilitate

„Moldova nu are nevoie de un lider construit în laborator”


Vlad Filat anunță că PLDM va avea un candidat propriu la prezidențiale - Trădare a principiilor AIE? (Marian Lupu) - Bruierea imaginii alianței? (Ion Hadîrcă).


Mai sunt vreo cinci săptămâni până ce vom şti dacă moldovenii vor să-şi aleagă preşedintele prin vot popular, nu se ştie încă precis când ar putea fi apoi alegerile, dar tabloul posibililor concurenţi începe să se contureze. Premierul Vlad Filat a spus astăzi că partidul său va propune un candidat, după ce la sfârşitul săptămânii spunea la Străşeni că aşa cum a fost bun premier poate fi şi bun preşedinte.

Şi tot astăzi, Curtea Constituţională a decis că Vladimir Voronin nu mai poate candida, întrucât între al doilea său mandat, terminat anul trecut, şi un eventual nou mandat n-a existat vreo preşedinţie adevărată, ci doar cea interimară, a lui Mihai Ghimpu.

Liderul liberal-democraţilor a declarat astăzi într-o conferinţă de presă că partidul său va avea un candidat propriu la funcţia de preşedinte dacă referendumul din septembrie va schimba procedura de alegere a şefului statului. Anterior, cînd mai spera să poată alege un preşedinte în cadrul parlamentului, alianţa avea o candidatură comună la fotoliul de preşedinte - pe cea a democratului Marian Lupu.

Astăzi, Vlad Filat a dat clar de înţeles că vechea înţelegere nu mai are nici o noimă: „Republica Moldova are nevoie de un preşedinte puternic, pragmatic, hotărît. Un lider care nu poate apărea decît dintr-o competiţie reală şi corectă. Moldova nu are nevoie de un lider construit în laborator. Are nevoie de un preşedinte care să aibă legitimitatea şi forţa pe care i le poate da doar poporul”.

Filat a mai spus că partidul său încă nu a decis pe cine anume va miza, dar că s-a săturat ca alţi lideri din AIE să-i spună ce funcţie să ocupe: „Este un mesaj pe care vreau să-l adresez celor care în ultima perioadă de timp mi-au transmis pe diferite căi să nu candidez pentru funcţia de preşedinte - eu nu îi voi lăsa pe alţii din afara PLDM să-mi facă proiectul politic, să-mi spună unde să stau, ce scaun să ocup. Nu am acceptat şi nu voi accepta să mă conformez unor proiecte politice în care nu am crezut.”

Pentru unii colegii de alianţă a lui Vlad Filat, declaraţia sa de astăzi este un semn că PLDM-ul a intrat în campanie prezidenţială şi mai puţin i-ar păsa de campania pentru referendum.

Vice-preşedintele Partidului Liberal, Ion Hadîrcă: „Noi acum ne aflăm în campanie pro-referendum şi nu ne putem permite substituirea acestei campanii cu altceva. Se anticipează nişte lucruri care chiar bruiază imaginea alianţei şi atitudinea electoratului. Este important să avem un parcurs comun şi eficient în această campanie pro-referendum ca să avem un rezultat foarte bun - poate chiar o prezenţă de mai mult de 50 la sută - ca să nu permitem opoziţiei să poate contesta rezultatele acestuia. Asta e important acum.”

Va avea totuşi PL-ul un candidat pentru prezidenţiale şi cine va fi acesta? Iată răspunsul lui Ion Hadîrcă: „Este devreme să scoatem copilul încă nenăscut la botez. Se va discuta după referendum.”

Pentru liderul PD Marian Lupu, declaraţia lui Filat este, oarecum, o trădare a principiilor alianţei făurite anul trecut, trădare care, spune Marian Lupu, „nu va rămâne fără răspuns”.

Iată însă ce planuri îşi face AMN în legătură cu posibila campanie prezidenţială din toamna curentă, planuri împărtăşite Europei Libere de vice-preşedintele fornaţiunii, Vasile Balan: „Noi optăm pentru un candidat comun, dar, dacă nu va fi posibil, am putea constitui un bloc electoral pentru campania parlamentară şi atunci nu este exclus că vom susţine o candidatură înaintată de acest bloc”.

Colegii de alianţă a lui Vlad Filat consideră discutabilă şi propunerea acestuia de a scurta de la două la o lună durata campaniei dinaintea alegerilor. Cei mai mulţi dintre ei cred că alianţa nu trebuie să se grăbească şi să respecte termenele prevăzute acum în legislaţie.
Previous Next

XS
SM
MD
LG