Linkuri accesibilitate

Șansele reluării circulației feroviare pe ruta Chișinău - Odesa


Odesa
Odesa

Vice-premierul Osipov: „Suntem într-un stadiu foarte avansat de discuţii tehnice, care poate face posibil ca acest tren să fie relansat până la mijlocul lunii, dacă toate părţile se vor implica în rezolvarea problemei”.

Restabiliriea deplină a circulaţiei trenurilor prin regiunea transnistreană este doar una din propunerile pe care Chişinăul le-a avansat cu 2 luni în urmă Tiraspolului pentru soluţionarea câtorva dintre problemele ce creează „incomodităţi” populaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului. În afară de problema circulaţiei trenurilor, Chişinăul a propus soluţii şi pentru reconectarea reţelelor de telefonie fixă, la fel ca şi pentru asigurarea dreptului cetăţenilor la libera circulaţie. Dintre toate acestea, potrivit vicepremierului Victor Osipov, reluarea circulaţiei trenului Chişinău-Odesa părea să fie cel mai uşor de realizat.

Victor Osipov
Victor Osipov: „Suntem într-un stadiu foarte avansat de discuţii tehnice, care practic poate face posibil ca acest tren, în condiţii favorabile, să fie relansat încă până la mijlocul lunii august. Dacă, repet, toate părţile implicate vor susţine, se vor implica activ în rezolvarea problemei”.

Victor Osipov nu a precizat care dintre părţile implicate ar crea obstacole în reluarea circulaţiei trenului. Dar zilele trecute, responsabilul de relaţii externe de la Tiraspol, Vladimir Iastrebciac, a spus că în ciuda înţelegerilor la care au ajuns Chişinăul şi Tiraspolul prin mijlocirea Uniunii Europene şi a experţilor europeni, au apărut între timp condiţii noi care ar face imposibilă reluarea circulaţiei trenului.

Iastrebceak a spus că Ucraina ar fi cea care este nemulţumită de condiţiile tehnice ale garniturilor de tren care nu ar corespunde unor criterii moderne. Amintim că porţiunea de cale ferată din Transnistria şi întreaga infrastructură feroviară de la Bender a fost inspectată în câteva rânduri de experţi europeni care au constatat recent că aceasta corespunde condiţiilor tehnice şi de securitate pentru reluarea circulaţiei trenului Chişinău-Odesa. În plus, Chişinăul şi Tiraspolul au reuşit, se pare, să depăşească şi divergenţele legate de principiile de organizare a acestei rute, după ce în 2004 administraţia transnistreană a preluat controlul asupra infrastructurii feroviare de la Bender şi s-a separat de căile ferate ale Moldovei. Reluarea circulaţiei trenului, întreruptă în anul 2006, este se pare mult aşteptată de locuitori ai regiunii transnistrene, care călătoresc des şi la Chişinău, şi la Odesa.

“Sunt pentru cu ambele mâini. Îmi amintesc de acele vremuri sovietice, când în zilele lucrătoare trenul Chişinău-Odesa circula de trei ori pe zi şi de cinci ori în zilele de odihnă”.

„Puţin probabil să relanseze circulaţia trenului. Pentru că şi la Odesa, şi la Chişinău ajungi mai repede cu maşina, chiar şi cu microbuzul e mai simplu. Nu văd nici un rost. Mi se pare că rar cine va merge cu trenul”.

„Oamenii noştri lucrează, au afaceri şi acolo, şi dincolo. Va fi minunat dacă acest tren va circula. Suntem în secolul 21 şi peste tot în jurul nostru, oamenilor li se creează condiţii. Numai nu la noi. Suntem blocaţi din toate părţile: ba de Moldova, ba de alţii. Bine că în Ucraina s-a schimbat puterea şi parcă-i mai uşor. Lumea trebuie să poată circula în toate direcţiile”.

„E foarte comod cu trenul, eu cred că mulţi vor circula”.

„Este nevoie de acest tren. Va circula, însă la noi totul ia foarte mult timp. Cred că în vara asta încă nu vom ajunge cu trenul la Odesa”.

Opinii, culese la întâmplare pe strâzi din Tiraspol şi Bender.
Previous Next

XS
SM
MD
LG