Linkuri accesibilitate

Puţini înţeleg de ce ar fi nevoie de o nouă reformă când cele vechi nici nu au început.

România a dovedit, în vreme, că, deşi nu e capabilă să imagineze proiecte care să aducă în ţară banii Uniunii Europene la care avem dreptul (ar fi vorba despre mai bine de 30 de miliarde de euro de care putem dispune până în 2013), poate foarte bine să se împrumute şi să cheltuiască fără urmă şi firimituri banii băncilor străine sau cei rezultaţi din împrumuturile făcute pe piaţa internă. Aşa că dacă vei întreba guvernul cum a făcut primul milion datorii nu va şti ce să-ţi spună. S-a scurs pe undeva, prin fisurile instituţiilor deformate de prea multa reformă pe criterii politice la care au fost supuse. Generaţii întregi de politicieni şi-au salvat reputaţia de demagogi şi populişti aruncând peste umăr din carul triumfal bani luaţi direct sau indirect din coşul zilnic al populaţiei.

Pentru prima dată în istoria de aspirator de bani de la FMI a României, politicienii invocă acum toxicitatea acestor împrumuturi. De aceea, vor să ceară înlăturarea guvernului pentru că nu poate spune ce a făcut cu banii. Dacă nu şi-ar fi pierdut cu toţii bunul simţ olfactiv ar şti unde duce urma banilor, chiar dacă nu au miros. Dar pentru asta ar trebui să coboare în subteranele politicii, acolo unde trăiesc marii prădători şi unde-şi înfig unele partide rădăcinile. Nici n-ar trebui să ne mire că printre contestatari se numără mulţi dintre cei care au făcut din cerşitul la FMI o politică de stat şi capitol de ofertă electorală. Fondul a fost, multă vreme, al doilea guvern al României, cel care le scria programele economice şi sloganele electorale.

Reformele despre care vorbesc experţii FMI trebuiau făcute de multă vreme. Cam de pe vremea primului milion datorii. Mulţi politicieni români şi-au suflecat mânecile pentru a arăta că sunt gata să le pună în practică de dragul camerelor video, dar zelul lor s-a oprit când s-a întrerupt ultima transmisie în direct. Reformele din România suferă de progerie, s-au născut bătrâne şi cresc într-un an cât alţii în zece, ca Făt Frumos, doar că sunt deja reumatice, ştirbe şi mai pline de boli ca bugetul de datorii. Lucrurile par să meargă şi aşa, căci puţini înţeleg de ce ar fi nevoie de o nouă reformă când cele vechi nici nu au început.

Negocierile cu FMI funcţionează după un model patentat pe plan intern de-a lungul multor guvernări. Există un strat social bine reprezentat care funcţionează doar prin mecanismele milei instituţionale. Acolo sunt, în mare parte, banii dumneavoastră. Aceşti oameni, ca şi politicienii români, mai ales cei aflaţi la guvernare, ştiu foarte bine să acţioneze mecanismele empatiei şi omeniei în cei care dispun de resurse financiare. Sunt capabili de orice ca să primească o porţie. Apoi, după ce-şi astâmpără foamea endemică, încep să relativizeze şi să descopere motivele pentru care nu ar mai trebui să returneze împrumutul.

Însă mai important decât aceste consideraţii este la ce ne folosesc banii pe care-i căpătăm ca să ne democratizăm şi reformăm mai mult. Se pare că la nimic. Sau poate că nu doar lenevia, prostia ori corupţia ci şi povara împrumuturilor ne sufocă tot mai mult în mlaştina crizei, al cărei final pare pe zi ce trece adâncimea ei maximă.
XS
SM
MD
LG