Linkuri accesibilitate

Distrus în mare parte de inundații în 1997, satul din Moravia a fost reconstruit din temelii, iar sătenii au învățat cum să se apere de revărsările tot mai frecvente ale rîului Bečva.









Am ajuns în Troubky într-o zi însorită de iulie. Autobuzul m-a lăsat la staţia din marginea satului. Strada centrală era toată în reparaţii, iar străzile adiacente – numai pietriş şi materiale de construcţii. Situat în Moravia, la 200 km sud-est de Praga, satul Troubky poartă semnele apelor, care din anul 1997 – inundă satul de 2000 de locuitori – la fiecare cîţiva ani. În 1997 – cînd aşa cum mi-o spun locuitorii - a fost anul marelui potop pentru ei: 350 case au fost distruse şi mai mulţi oameni şi-au pierdut viaţa.

Pe Maria, o doamnă în vîrstă de 66 ani, am întîlnit-o chiar în faţa primăriei: ”Am construit un sat întreg din nou, pe acelaşi loc. Este trist doar faptul că unele case au fost reconstruite în partea de jos a satului şi anul acesta au fost din nou inundate”.

În luna mai a acestui an, locuitorii din Troubky au înfruntat din nou apele rîului Bečva, rîu care mărgineşte partea de jos a satului.

Pe Josef Kratofil, în vîrstă de 64 ani, l-am găsit la terasa barului din sat: se răcorea cu o halba de bere: ”Cei tineri se descurcă mai bine, dar cei bătrîni, trec prin timpuri grele. Eu nu am avut apă în casă: numai în beci şi în grădină, dar chiar şi aşa şi acum avem multe de reparat. Mutăm lucrurile dintr-o parte în alta, ca să le uscăm. Am avut apă în grădină timp foarte îndelungat, acum nu creşte nimic acolo. Gospodăria mi-a fost de asemena inundată, am avut 20 de găini, şi mi-au rămas numai 5”.

Mă îndrept spre mahalaua de lîngă rîu, pentru că un alt sătean îmi spune că anume acolo, cu 13 ani în urmă doar acoperişurile rămăseseră deasupra apei, casele fiind afectate grav şi anul acesta. În mahalaua cu pricina casele sunt noi, colorate, cu geamuri deschise, iar la balcoane ghiveciuri cu flori. Aproape la fiecare poartă – grămezi de piatră, nisip, vase cu mortar.

Alenka Biehalova a ieşit în prag să-i convingă pe copii să lase bicicletele şi să facă amiaza. Cu geamuri albe, cu pereţi de culoare bej şi cu acoperiş din oale roşii, casa era parcă dintr-o revistă imobiliară. Stăpîna casei îmi arată, însă nivelul la care a pătruns apa în casă: ”Inundaţiile anul acesta au fost mai mici, dar daunele sunt oricum considerabile. Nu contează dacă în casă apa este de 10 sau 90 cm, mobila, covoarele, podeaua sunt toate distruse. Noi am avut şi primul etaj plin cu apă. Toată mahalaua noastră a fost sub apă. Apa s-a ridicat pînă la ferestre”.

Îmi spune că au primit ajutor financiar şi de la primărie, dar casa au reparat-o numai din banii oferiţi de Compania de Asigurări: ”Noi am avut asigurare şi atunci şi acum, dar sunt oameni care nu au avut atunci şi nu au nici acum. Nu s-au învăţat minte”.

Este mulţumită că primăria a anunţat continuu populaţia despre starea lucrurilor din sat: ”Suntem informaţi prin radio, dar şi prin intermediul telefonului mobil. Primăria a creat o bază de date şi ne informează direct prin SMS. Este foarte convenabil: chiar dacă eram evacuaţi, primeam informaţii despre situaţia din sat. De asemenea, dacă suntem la serviciu şi nu auzim radioul, primim informaţii prin telefon”.

Pe strada vecină, am fost ajutată să găsesc casa care a fost demolată complet în 1997, dar care a trebuit să fie ridicată din nou şi anul acesta. Stăpîna casei a ieşit la geam – la început supărată, iar apoi cu lacrimi în ochi: ”Pe noi nu ne întrebaţi nimic, mergeţi la Consiliul Sătesc, noi am fost acolo de 5 ori. Vă vor spune ceea ce ne-au spus şi noua: NIMIC. Nu vă spunem nici noi nimic!” Reacţia ei a fost suficientă să mă retrag, nu mai era nevoie să îi răscolesc durerea.

Tocmai mă îndreptam spre staţia de autobus, cînd radioul din Troubky îşi începuse programul zilnic. Prin boxele instalate la stîlpii de iluminare publică, difuza o melodie, parcă pentru a alina grijile şi întristarea sătenilor.
XS
SM
MD
LG