Linkuri accesibilitate

„Colaborarea între Moscova şi Tiraspol va continua pe cel puţin 3 direcţii”


Andrei Safonov

Andrei Safonov

Politologul Andrei Safonov: „Federaţia Rusă continuă să privească Transnistria ca pe unul din punctele sale strategice din sud-estul fostei Uniuni Sovietice”.

Viceministrul rus de externe, Grigori Karasin şi-a continuat vizita în Republica Moldova întâlnindu-se la Tiraspol cu liderii transnistreni. Comunicatul oficial de presă citat de agenţia de ştiri Olvia spune printre altele că oficialul rus a promis continuarea asistenţei economice pentru Transnistria. Promisiunea, care nu cuprinde alte detalii, a fost făcută pe fondul unor speculaţii tot mai persistente că Moscova s-a săturat să-i finanţeze pe transnistreni, sau cel puţin pe cei aflaţi acum la putere.

Declaraţiile făcute de Grigori Karasin la Tiraspol semnifică o dată în plus că Rusia nu are de gând să cedeze regiunea transnistreană, este de părere politologul de la Bender Andrei Safonov.

„La fel ca în perioada guvernării comuniste şi după căderea acesteia Federaţia Rusă continuă să privească Transnistria ca pe unul din punctele sale strategice din Sud-Estul fostei Uniuni Sovietice”, spune Andrei Safonov, care crede că este puţin probabil ca această viziune a Rusiei să se schimbe în viitorul apropiat.

„Chiar şi recentele neînţelegeri legate de modul în care administraţia transnistreană cheltuia banii trimişti de Rusia pentru asistenţa socială, - spune Safonov, - nu vor putea să rupă legăturile dintre Moscova şi Tiraspol”.

Publicaţia Kommersant de la Moscova a scris săptămâna trecută că Rusia întrerupsese de ceva vreme sprijinul financiar pentru Transnistria, suspectând liderii de la Tiraspol de faptul că-şi însuşeau o parte din bani, prin intermediul filialei Gazprombank, condusă de fiul mai mic al lui Igor Smirnov. Oficialităţi de la Tiraspol au confirmat că de câteva luni, Moscova nu mai transferă bani în Transnistria pentru plata pensiilor, sprijin pe care Rusia îl acordă regiunii fără întrerupere de aproape trei ani. Publicaţia Kommersant şi unii comentatori de la Kiev au presupus că în felul acesta Rusia ar încerca să-l înlăture de la putere pe Igor Smirnov şi să-l înlocuiască cu cineva mai tânăr şi mai maleabil.

Politologul de la Bender Andrei Safonov crede însă că anunţul diplomatului de la Moscova Grigori Karasin privind continuarea finanţării nu înseamnă că neînţelegerile legate de finanţare au fost depăşite.

Andrei Safonov crede că aceste neînţelegeri ar putea să fie alimentate de anumite cercuri de la Moscova şi Tiraspol, interesate să-i demonstreze lui Igor Smirnov înaintea alegerilor parlamentare din decembrie din Transnistria şi a celor prezidenţiale de anul viitor că el nu este singugul centru de putere la Tiraspol şi că are şi oponenţi de care trebuie să ţină cont.

Expertul de la Bender este convins însă că o colaborare între Moscova şi Tiraspol va continua, ca şi până acum, pe cel puţin trei direcţii: cea a finanţării cheltuielilor sociale şi întâi de toate a plăţii pensiilor; în domeniul militar prin menţinerea grupului operativ de trupe ruse; şi colaborarea politică, mai exact reglementarea conflictului în baza federalizării sau con-federalizării teritoriului fostei Moldove sovietice, mai este de părere politologul transnistrean Andrei Safonov.
XS
SM
MD
LG