Linkuri accesibilitate


Nu ştiu începând cu al câtelea deceniu de viaţă ziua de naştere a unui autor se cuvine a fi sărbătorită nu doar în familie & în cercul prietenilor, ci şi public – ca fiind un bun al tuturor celor care i-au citit – vorba vine – toate cărţile. Că doar n-o să aşteptăm semicentenarul! (Din câte ştiu, aniversarea de 40 de ani nu se sărbătoreşte…)

Scurt pe doi: astăzi (încă) tânărul poet român Dan Coman împlineşte 35 de ani, vârstă la care a publicat 3 cărţi – anul cârtiţei galbene, Timpul, 2003 (ed. a doua, Vinea, 2004); ghinga, Vinea, 2005; Dicţionarul Mara, Cartier, 2009 –, impunându-se drept unul dintre vârfurile celei mai tinere generaţii, dacă nu cumva chiar pe post de primus inter pares. Acum nişte ani, a fost suficient să-i citesc un singur vers – „am 27 de ani. sunt la casa mea. boala aeriseşte încăperile” – pentru a avea certitudinea că mă aflu în faţa unui creator ieşit din comun, pe care-l voi urmări cu atenţie, orice ar scrie. Cum era şi firesc, m-am grăbit să-mi împărtăşesc bucuria descoperirii – în cadrul emisiunii mele Carte la pachet, şi nu numai –, iar surpriza a venit în momentul în care pe ultima copertă a antologiei sale, d great coman, Vinea, 2007, tânărul autor a plasat chiar textul meu difuzat de radio Europa Liberă, fără să ne fi cunoscut până la ora aceea. (Mărturisesc că am fost flatat, de unde toată critica românească nu-şi dădea rândul să scrie despre poetul bistriţean.)

Când, în cele din urmă, ne-am vorbit, în toamna lui 2007 – fiind invitaţi, alături de alţii cca 100 de autori din toată Europa, la maratonul poetic de la Sibiu, pe-atunci capitala culturală a Bătrânului Continent –, am făcut-o ca şi cum eram prieteni de-o viaţă. Nu va trece nici un an şi Dan Coman îmi va încredinţa spre lectură manuscrisul celui de al treilea volum care, înainte să ajungă Dicţionarul Mara din seria „Rotonda” de la Cartier, a trecut prin mâinile unui redactor (şi poet, cu voia Dvs.), ieşind puţin altfel de cum a intrat – mai aerisit şi altfel structurat. A fost o plăcere să lucrăm la patru mâini, îndrăznesc să cred – de ambele părţi. N-am să uit niciodată ce figură a făcut Dan în clipa în care l-am rugat să semneze contractul cu Cartier – primul, în viaţa lui (şi avea în spate deja 2 cărţi, o reeditare şi o antologie!).

…tocmai am încheiat lectura romanului Apropierea, de Marin Mălaicu-Hondrari, în care poetul bistriţean apare, acum pe post de personaj, sub numele de The Great. Din câte înţeleg din text, exact în perioada sa berlineză a şi redactat Dicţionarul Mara. Ca să vezi (şi să… crezi) cum se leagă lucrurile. Ei bine, în finalul acestor note îmi face plăcere să-l redau literaturii, citându-i cap-coadă un poem,

Începutul

e acum începutul. locuim la bistritz, deasupra mării,
la doi ani lumină de ceva foarte, foarte fragil.
am crescut mari şi-acum că suntem oameni mari
îngrijim şi iubim o fetiţă.

la oamenii mari dimineaţa e altfel: doar
din reflex mai ducem acum ceaşca la gură
şi doar un caimac prăfuit mai suflăm înainte
de-a ne reface că bem
iar fumul iese din ţigară numai dacă învârtim de cheiţă,

fumul acesta de pluş în care fetiţa nu se poate lovi.

da, am crescut mari şi ca la toţi oamenii mari
şi la noi corpurile folosesc doar ca să ne recunoască fetiţa
şi folosesc doar pentru a înainta cât de repede-nspre ea

nişte mecanisme sigure de îngrijit mara

mara care tocmai a împlinit doi ani

aşa e începutul şi la început dragostea e când faci
ceai laricol, când n-are febră fetiţa, când zice tlinda
stai liniştit că-i dau eu laptele şi-o învelesc şi-o plimb eu

căci la oamenii mari e cu totul altfel
după doi ani capul lor e mereu
învelit într-o faţă de lemn
iar sub burţi nu mai găseşti decât
un foarte mic loc pentru baterii

şi oamenii mari doar cu baterii dintr-astea
mai pot trăi unul lângă altul
şi doar dacă e măcar un copil distanţă între ei

acesta e începutul şi pentru început
să lăsăm câteva clipe capul în jos

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG