Linkuri accesibilitate

Hugo Chavez amenință Statele Unite cu întreruperea livrărilor de petrol venezuelean


Preşedintele din Venezuela, Hugo Chavez, a ameninţat că va opri livrările de petrol către Statele Unite dacă Washingtonul ajută Columbia să lanseze un atac militar împotriva ţării sale. Chavez a rupt legăturile diplomatice cu Columbia joi, după ce preşedintele columbian, Alvaro Uribe, a spus că Venezuela găzduieşte tabere de antrenament pentru formaţiuni de gherilă care luptă împotriva guvernului de la Bogota.
Preşedintele Chavez a spus că dacă Statele Unite vor fi de partea columbienilor în această dispută, va opri livările de petrol către americani „chiar dacă asta va însemna ca venezuelenii să mănânce pietre”.
Venezuela, membră în Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), este cel mai mare producător şi exportator de petrol din America de Sud.
XS
SM
MD
LG