Linkuri accesibilitate

Trupe OMON contra ecologiștilor de la Himky


O pădure din apropierea Moscovei urmează să fie defrișată pentru construirea unei autostrăzi care să lege capitala rusă de Sankt Petersburg.


Trupele spciale ale poliţiei din Rusia au reţinut în dimineaţa zilei de astăzi aproximativ 30 de activişti ai Mişcării pentru apărarea pădurii de la Himky, unde a început construcţia unei autostrăzi private Moscova-Sankt Peterburg. Împreună cu ecologiştii care au încercat să oprească ceea ce ei numesc „tăierea ilicită a pădurii” au fost reţinuţi corespondentul serviciului rusesc al Europei Libere, Iuri Timofeev şi jurnalista publicaţiei independente Novaya Gazeta, Elena Kostyuchenko. Reţinerea jurnaliştilor a fost condamnată deja de Uniunea Jurnaliştilor din Rusia.

Jurnalist RFE/RL arestat lîngă Moscova
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:48 0:00


Majoritatea activiştilor mişcării în apărarea pădurii de la Himky, inclusiv liderul acesteia Evghenia Chirikova, precum şi jurnalista de la Novaya Gazeta, Elena Kostyuchenko, au fost eliberaţi până în cursul serii prin decizii ale judecătoriei din localitatea Himky. Instanţa nu a găsit temeiuri pentru aplicarea pedepsei administrative şi asta pentru că, după cum transmit corespondenţii Radio Svoboda, magistraţii au considerat că este imposibil în principiu să fie încălcată ordinea publică într-o pădure. Corespondentul serviciului rusesc al postului nostru de radio, Iuri Timofeev a fost eliberat şi el din arestul preventiv, cu puţin timp în urmă, însă din lipsă de dovezi suficiente, el fiind reţinut sub aceeaşi acuzaţie de încălcare a ordinii publice.

Cei doi jurnalişti au fost reţinuţi în exerciţiul funcţiunii, aparent fără motive evidente, de faţă fiind jurnalişti şi de la alte media, iar momentul reţinerii a fost filmat pe video. Totodată, în imagini se poate vedea că activiştii nu au opus nici un fel de rezistenţă, deşi unii dintre ei au fost totuşi amendaţi prin decizia judecăţii pentru că nu s-ar fi supus ordinelor miliţiei. Jurnalista de la Novaya Gazeta, Elena Kostyuchenko a solicitat ajutorul medicului, imediat după ce a fost urcată cu forţa într-un microbuz împreună cu alţi activişti. Medicul, la care a avut însă acces mult mai târziu, a constatat că jurnalista avea câteva vertebre luxate în zona gâtului.

Trupele OMON cu destinaţie specială ale poliţiei ruse au ridicat tabăra activiştilor din pădurea de la Himky, după ce tot ecologiştii au cerut ajutorul miliţiei. Ei au chemat miliţia, după ce pe la ora 5 dimineaţa, aproximativ o sută de tineri, cu măşti albe pe cap semănând cu cele ale Ku-Klux-Klan-ului au dat buzna peste ei, ameninţându-i cu răfuiala fizică, dacă vor continua să zădărnicească tăierea pădurii. Sosită la faţa locului după ce tinerii mascaţi şi agresivi au plecat, miliţia a refuzat să mai stea puţin ca să le asigure protecţia ecologiştilor speriaţi. Ca să-i determine pe miliţieni să rămână, câţiva activişti s-au culcat sub roţile maşinii de miliţie, după care au venit trupele OMON şi i-a ridicat pe toţi.

Ecologiştii au o singură explicaţie pentru acţiunile OMON-nului. După ce acţiunea de intimidare a celor o sută de tineri mascaţi împotriva a numai 20 de activişti n-a avut succes, trupele speciale ale poliţiei ar fi avut misiunea să elimine astfel singurul obstacol din calea buldozerelor şi tehnicii care taie acum pădurea de la Himky.

Lupta pentru pădurea de la Himky a început cu aproape doi ani în urmă. Un grup de locuitori s-a opus deciziei autorităţilor privind construcţia unei autostrăzi private Moscova-Sankt Peterburg, spunând însă că nu are nimic împotriva autostrăzii, care ar putea să trecă şi prin altă parte, fără să afecteze însă natura şi dreptul lor la un mediu sănătos. Construcţia autostrăzii a început însă acum o săptămână, şi de atunci activiştii mişcării încearcă să oprească tăierea copacilor formând lanţuri vii în faţa tehnicii.

Apeluri cu îndemnul de a opri tăierea pădurii de la Himky au expediat preşedintelui Rusiei organizaţiile Greenpeace, Transparency International, mai multe organizaţii ecologiste din Rusia, care acuză numeroase încălcări ale legislaţiei ruse, inclusiv începerea lucrărilor fără actele necesare.
XS
SM
MD
LG