Linkuri accesibilitate


După aproape 10 ani de anunţuri reduse la numărătoarea soldaţilor pierduţi, războaiele din Irak şi Afganistan au devenit cu totul altceva: un punct neglijabil şi iritabil, ştirea care strică ştirile, pasajul anume pe care mediile de informare îl folosesc pentru a rupe ciclul noutăţilor tonice sau la modă.

Aşa cum ar fi trebuit s-o ştim deja, din 1945 încoace, armatele poartă războaiele pe care le pierd mediile de informare, opinia academică şi victima lor, opinia publică. Vietnamul a fost primul „succes” în materie. Afganistan şi Irak sînt desăvîrşirea acestei operaţii care a reuşit, în ultimii aproape 10 ani, să transforme două războaie în non-evenimente dezagreabile. Evoluţia spre controlul mediatic şi birocratic al politicii militare şi externe e cu atît mai gravă cu cît ambele războie scoase din uz prin asemenea manevre sînt, prin definiţie, războaie „de bună intenţie”, dacă se poate spune aşa.

Intervenţia militară (sau „invazia” cum nu încetează să repete mediile de informare occidentale) nu a urmărit anexarea statului inamic ci îndepărtarea unor administraţii sau forţe militare periculoase atît pentru populaţiile locale cît şi pentru statele occidentale. Obiectivul militar principal al acestor intervenţii a fost dublat de o funcţie civil-adminsitrativă, aproape incompatibilă cu funcţiile tradiţionale ale unei armate: construcţie de infrastructură, contacte cu reţelele tradiţionale ale locului, educaţie, iniţiere şi dezvoltare de instituţii.

Însă inamicul acestui efort conjugat a fost, de la bun început, mai puternic acasă decît în teatrele de luptă. Presa, mediile academice, vocile „neangajate”, birocraţiile de stat şi în genere etosul pacifist-anti-occidental-multiculturalist-corect au surpat, în spatele frontului, orice urmă de susţinere publică. Evoluţia acestei presiuni defetiste a continuat cu anunţurile succesive de retragere programată din Irak şi Afganistan, „pînă în 2014”.

Ne aflăm în cea mai bizară şi iraţională situaţie cunoscută în istoria conflictelor militare. Nu e nevoie de prea multă reflecţie pentru a observa că nimeni nu poate cîştiga un război, anunţînd data la care va înceta să îl poarte. La fel de evident, Taliban, forţa terorist-militară care încearcă să preia puterea în Afganistan, a întîmpinat acest anunţ, salivînd la gîndul răzbunării. Liderii Taliban ştiu, deja, că nu trebuie să fie precauţi în declaraţii şi că adversarul anglo-american e slăbit de condiţionările politice de acasă. Prin urmare, viitorii stăpîni ai Afghanistanului, sau măcar, regizorii viitorului război civil, au anunţat, din timp, că aşteaptă clipa retragerii pentru a-şi regla conturile cu „trădătorii” care i-au sprijinit pe englezi şi americani.

Războialele afgan şi irakian se apropie, într-adevăr, de sfîrşit. Un sfîrşit impus şi desăvîrşit prin auto-suprimare. Acest pas masiv în direcţia greşită nu va întîrzia să transmită un mesaj de slăbiciune fundamentală. Din nefericire, nu e lipsă de state şi lideri în stare să înţeleagă foarte bine mesajul.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG