Linkuri accesibilitate

Dedesubturile înțelegerii ruso-bulgare privind Southstream (Evenimentul zilei)


Izolarea politică a PDL (România liberă)

Comentariile din presa britanica si italiana la perspectiva acordarii unui mare numar de pasapoarte romanesti moldovenilor sunt prezentate pe larg de ziarul Gandul. Publicatia a comentat in detaliu si acum o saptamana un articol aparut in Der Spiegel si care exprima aceeasi ingrijorare: spatiul european va fi cotropit de un val de imigranti moldoveni cu cetatenie romana. Gandul semnaleaza diferenta de ton a presei din cele doua tari. In timp ce in Marea Britanie se vorbeste despre prezenta inoportuna, in vremuri de recesiune, a unei forte de munca ieftine, cotidianul italian Il Giornale se concentreaza pe acuzatii aduse presedintelui Traian Basescu. Domnia sa ar patrona un “pervers laborator destinat crearii Romaniei Mari”. In fata consulatelor romanesti nou deschise la Cahul si Balti se dezvolta “in incubator un nou flagel care va impinge in Italia si spre alte tari ale Uniunii Europene o noua hoarda de nefericiti” – reproduce ziarul Gandul.

Romania libera si Adevarul insereaza stiri despre propunerea facuta Rusiei de cancelarul Angela Merkel, de a sustine ridicarea vizelor pentru cetatenii rusi in schimbul retragerii trupelor stationate in Transnistria.

Dedesubturile intelegerilor ruso-bulgare privind constructia conductei de gaze Southstream au interesat, in schimb, Evenimentul zilei, care citeaza surse din randul autoritatilor romane implicate in negocierile cu Gazprom: conducta Southstream este departe de a fi construita, nu e vorba decat despre intelegeri politice, menite sa acorde in avans Rusiei avantaje la negociere. Romania va discuta la toamna cu presedintele Gazprom, Alexei Miller, o eventuala participare la acest proiect energetic.

Editorialul Romaniei libere, semnat de Elena Vijulie, discuta izolarea politica a Partidului Democrat Liberal aflat la guvernare. Atat premierul Emil Boc cat si alti lideri pedelisti au evocat in ultimele zile ideea unei aliante la guvernare cu liberalii. Elena Vijulie arata ca propunerea a fost avansata de fiecare data in termeni inacceptabili, mai ales in conditiile in care atat liberalii, cat si social-democratii au destule motive sa fie resentimentari.
XS
SM
MD
LG