Linkuri accesibilitate

Mark Gray, purtătorul de cuvînt al Comisiei Europene: „E momentul ca Bucureștiul să readucă România pe direcția pe care a promis că va merge când a aderat."


Amendamentele aduse Legii ANI intrerup evolutia incurajatoare a Agentiei si nu sunt conforme cu angajamentele asumate de Romania la momentul aderarii, arata Raportul privind progresele facute de Romania in mecanismul de cooperare si verificare in domeniul justitiei facut public, astazi, de Comisia Europeana. Executivul european recomanda Romaniei sa corecteze legea, insa nu intrevede suficiente motive pentru sanctionarea Romaniei prin taierea fondurilor europene, cum s-a intamplat, temporar, cu Bulgaria.

„In orice caz, amendamentele la legea ANI reprezinta un pas inapoi”, a spus, la Bruxelles, intr-o conferinta de presa purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Marc Gray. Mai exact raportul precizeaza ca noua lege compromite grav eficacitatea procesului de verificare, de sanctionare si de confiscare a bunurilor nejustificate, ca limiteaza transparenta intereselor financiare si economice ale demnitarilor si ale functionarilor publici si exclude sanctiunile.

Solutia ar fi corectarea legii - aceasta este recomandarea executivului european. In plus, Comisia recomanda dezvoltarea ANI pe mai departe, in special prin modificari ale dispozitiilor legislative privind Consiliul National de Integritate.

Mark Gray a declarat ca desi Comisia stie ca legea a fost declarata neconstitutionala, executivul va analiza temeiul in care a fost luata aceasta decizie.

Trebuie spus ca in raport apar si elemente pozitive. Unul dintre acestea: adoptarea noilor coduri de procedura penala si civila. Insa si aici exista semne de intrebare. „In sectorul justitiei, nu a existat disponibilitatea de cooperare in ceea ce priveste reforma, iar punctele slabe raman lipsa de eficienta a sistemului si lipsa de coerenta a jurisprudentei”, noteaza documentul.

Desigur, la Bucuresti, principala temere o reprezinta sanctiunile. Acestea nu vor veni insa. „Nu e cazul sa vorbim acum de sanctiuni, e momentul ca autoritatile din Romania sa isi respecte angajamentele si sa readuca Romania pe directia pe care au promis ca vor merge cand au aderat,” a declarat intr-o conferinta de presa Mark Gray, purtatorul de cuvant al Comisiei Europene.
XS
SM
MD
LG