Linkuri accesibilitate

Gheorghe Urschi: „Este clar că omul necăjit este cel mai aproape de fericire pentru că el o măsoară cu o şchioapă mică, concretă”.


Prestigioasa asociaţie internaţională de cercetări sociologice Gallup World Poll a făcut un clasament al ţărilor din punctul de vedere al fericirii cetăţenilor acestora. După chestionarea a mii de oameni pe parcursul anilor 2005-2009, acest top arată că, din 155 de ţări avute în vedere, pe primul loc, cu cei mai fericiţi oameni din lume, este Danemarca, iar la coadă este Togo. Republica Moldova se află pe onorabilul loc 63, lăsând în urmă 92 de ţări. Câţiva ani în urmă, un alt clasament internaţional îi situase pe moldoveni pe primele locuri ale nefericirii. Acum, iată, din spate îi privesc cu invidie, de exemplu, cetăţenii Rusiei, Ucrainei, României, Lituaniei, Letoniei ş.a.m.d. Cum se face că în ciuda, parcă, a evidenţelor, cetăţenii moldoveni se declară mai fericiţi decât mulţi de la case mai mari?, l-am întrebat în ajun de scriitorul, actorul şi umoristul Gheorghe Urschi:

Gheorghe Urschi: „Eu cred că privim cu alţi ochi fericirea şi cred că aici e vorba nu atât de fericire, cât de acest optimism al nostru cu care nu poate face timpul nimic. Noi cu îndărătnicie rămânem optimişti orice ni s-ar întâmpla. Acest lucru, să fiu sincer, mă bucură pentru că atâta timp cât vezi în depărtare o luminiţă la capătul tunelului înseamnă că exişti şi că te mişti către un obiectiv concret, palpabil, dar mă lasă abătut prin faptul că orice s-ar întâmpla moldoveanului, el ştie să dea peste cap un pahar cu vin şi să zică: „Las că am trecut prin multe, vom scăpa şi de asta cum am scăpat şi de celelalte.”

Europa Liberă: Poate e vorba de înţelepciune populară, poate ştie el ceva ce nu ştie toată lumea?


Gheorghe Urschi
: „Dacă e să o luăm la modul pragmatic, concret, nu prea văd ce l-ar face fericit pe moldovean. Criză politică, criză economică, ţară depopulată pe jumătate, acest germene al plecării de acasă, acest dor de ducă, de a-şi căuta norocul sub alte stele şi sub alt soare atât de nemilos, ne fură populaţia şi o duce prin toată Europa, chiar dacă moldovenii stabiliţi acolo, în alte ţări, devin dornici de noi, de artiştii lor şi ne mai fac nişte invitaţii. Am fost şi în Canada şi în Franţa şi voi merge în Grecia, în Italia, şi chiar facem nişte glume zicând: „pe vremuri veneaţi voi la mine acum umblu eu prin Europa după voi” şi mai zic aşa în glumă: „bine că aţi plecat, că avem şi noi la cine veni”. E greu de găsit care este suportul acestei îndrăzneli de a afirma că o ducem bine şi că suntem fericiţi.”

Europa Liberă: Dar poate, dle Urschi, avem o mică defecţiune de evaluare a fericirii? Nu există acel criteriu sau acel metru cu care să se evalueze necazul pe de o parte şi fericirea. Depinde cum te raportezi. Unul se raportează la te miri ce şi se declară în culmea fericirii, altul are de toate, are şi poveri sufleteşti şi îi este jenă să se declare fericit.

Gheorghe Urschi
: „Pesimistul vede jumătatea goală a paharului iar optimistul pe cea plină. Noi avem paharul gol dar ne pare că acuşi o să ne apucăm de băut. E ceva specific pentru neamul nostru.”

Europa Liberă: Dle Urschi, aţi spus că aveţi şi veţi avea destule întâlniri cu moldevenii imigranţi. Ce impresie v-au lăsat ei? Sunt un pic mai feriţici, mai trişti, mai conştienţi de necazul sau gradul lor de fericire?

Gheorghe Urschi: „În primul rând eu cred că ei pun preţ pe faptul că reuşesc acolo să câştige un ban care aici nu-l pot primi şi pun preţ pe acest aspect financiar al chestiuni. Am văzut şi aici, prin Moldova, generaţia de adolescenţi crescuţi fără părinţi, lăsaţi pe seama bunicilor. Dar ce autoritate au bunicii în faţa unul băiat de 15-16 ani, să-i spună: „fă asta sau nu fă asta”. Ei fac cum cred că e de cuviinţă şi dacă zice bunelul că „am să-i spun lui tata la telefon şi am să mă plâng”, el ştie că tata şi mama sunt departe, că au acolo necazurile lor şi vor închide ochii la micile lui ştrengării. Am văzut fete care după spectacol vin să facă poze cu mine şi cu colegii mei şi vedem cum se uită primarul de la o parte dezaprobator, vine la mine şi îmi spune: „trebuia să le trimiţi de aici pentru că nu au fost la spectacol. Au stat în bar cât a durat spectacolul matale şi au venit la urmă numai să facă o poză.” Cu telefoane mobile în mîni, cu ţigări scumpe, de gât cu nişte băieţi sau chiar bărbaţi în vârstă, la care soţiile sunt plecate în Italia, totul pe banii părinţilor. Am văzut în Paris şi generaţia de copii care cresc acolo cu mamă şi cu tată dar fără bunici. Şi fără părinţi e rău, dar fără bunici e rău de tot, pentru că tata şi mama pleacă de draga dimineaţă la lucru şi cad seara şi sunt bucuroşi să aibă copilul ce mânca la amiază şi bea un pahar de lapte seara. Despre educaţie şi despre manierele bunei cuviinţe nu prea cred că se vorbeşte acolo.”

Europa Liberă: Dle Urschi, se lasă impresia că dvs vorbiţi mai mult de gradul de nefericire al moldovenilor decât de niscaiva fericire pe care o revendică respondenţii şi au fost mulţi, au fost mii de oameni chestionaţi între 2005 şi 2009 de către această organizaţie de sondaj.

Gheorghe Urschi
: „Am spus din start că m-a luat prin surprindere acest top şi poziţia noastră în el, pentru că prea mari motive de fericire nu văd şi tocmai vice-versa dar cred că aici a fost luată în calcul nesfârşita noastră modestie şi felul de a ne mulţumi cu ce avem şi cât avem. E creu să încerc să privesc lucrurile în roz chiar dacă sunt umorist, dar umoristul are partea lui de satiră şi ironie şi de haz de necaz şi eu când vin în scenă şi văd lumea râzând îmi dau seama că ei măcar o oră şi jumătate sunt mai apropiaţi de această fericire iluzorie dar mai apropiaţi decât în restul vieţii când se izbesc numai de cotidian, de griji, de necazuri cotidiene. ”

Europa Liberă: Aţi spus iluzorie... ar putea fi şi terapeutică în anumit sens?

Gheorghe Urschi: „Da, este chiar terapeutică. Ţine de felul nostru. „Lasă, mai rău să nu fie” - acest „lasă” de care am mai rîs în repetate rânduri. „Uite acela ţi-a intrat în grădină. Las ca şi el e om, poate e flămând. Uite acela se bagă la femeia ta. Las că şi el e om.” Acest „lasă” ne caracterizează iar eu văd mai mult rău în el decât bine. Adică ne consolăm cu ce se întâmplă în jur. Că uite la alţii apa le-a luat casa şi vitele dar pe mine m-a ferit Dumnezeu, nu au fost inundaţii, am scăpat. E o distanţare şi încercare de a vedea viaţa ta parcă un pic mai frumos, mai cu horboţică decât a altuia.”

Europa Liberă: Ştiţi cum se spune: nu există fericire, există doar momente de fericire. E la fel de adevărată că, probabil, există diferite categorii, diferite tipuri de fericire. Unul este fericit că poate şi-a cumpărat o mobilă pe care şi-a dorit-o, altul este fericit că, în sfârşit, a găsit o carte pe care o căuta poate de mai multă vreme. Aţi observat această diferenţă uneori categorică dintre modul în care percepi fericirea?

Gheorghe Urschi
: „Cred în gradul de instruire a individului, cu cât este mai sus cu atât este mai puţin fericit pentru că vede lucrurile în profunzime. Cu cât e omul, nu vreau să spun mărginit, dar care gândeşte la noţiunile cele mai elementare, cele mai rudimentare, „Am avut ce mânca acum seara, am băut şi un pahar de vin, noapte bună şi poate ziua de mâine va fi şi mai priitoare pentru noi. A trecut o zi şi a mai trecut o zi şi am rămas vii” - dar nu toţi pot gândi la acest nivel. Este clar că omul necăjit este cel mai aproape de fericire pentru că el o măsoară cu o şchioapă mică, concretă, „pe mâine am acolo oleacă de cartofi în sac, oleacă de curechi, cam mucegăit, dar am să-l curăţ”. Asta e fericirea eu-lui gastronomic, să zic aşa. Dar cine încearcă să cuprindă lucrurile mai la modul general, mai greu se simte firicit. Îmi amintesc de o glumă de-a lui Cărare de prin anii 1970, zicea „moldovenii la război mergeau prin bombe şi prin mine cu pieptul deschis, dar când vedeau o carte o ocoleau. Dracu ştie ce-i acolo.”

Europa Liberă: Un lucru poate este cert că moldovenii au un foarte dezvoltat simţ al umorului dacă reuşesc să facă glume de acest fel.


Gheorghe Urschi
: „Cu atâta au mai rămas sărmanii de ei.”
XS
SM
MD
LG