Linkuri accesibilitate

Ana Blandiana: „Memorialul se datorează revelației că nimic nu se va schimba, atîta timp cît nu se schimbă mentalitatea de tip comunist. Trebuie să înțelegem rezidurile vechii societăți în societatea actuală”.


Cea mai mare victorie a comunismului, o victorie relevată dramatic abia după 1989, a fost crearea omului fără memorie. A omului nou, cu creierul spălat, care nu trebuia să-şi amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism. Realizarea Memorialului victimelor comunismului şi al rezistenţei în România este o formă de contracarare a acestei victorii. Un mijloc de resurscitare a memoriei colective. La întrebarea, dacă poate fi reînvăţată memoria, Memorialul are un răspuns afirmativ.

*

Elena Postică
Un monument dedicat luptei contra comunismului, un monument unic, care elogiază lupta împotriva puterii, lupta împotriva uitării. Acesta este Memorialul de la Sighet, România. Sala 22. Basarabia în gulag. Pământ, care a fost un poligon de încercare pentru experienţele partidului comunist al Uniunii Sovietice şi NKV-ului. Deportări pe viaţă, exterminarea elitelor, colectivizarea satelor şi industrializarea forţată, rusificarea culturii şi a vieţii publice, alterarea mentalităţilor. Pe pereţii sălii pot fi văzute fotografii şi texte despre această experienţă sângeroasă, tipică pentru fiecare dintre cele 15 republici ale imperiului dispărut în 1991. Materialul din această sală 22 a fost oferit Memorialului Sighet de Elena Postică, vicedirectoarea Muzeului naţional de istorie a Moldovei, interlocutoarea mea la Sighet.

Elena Postică: „Am selectat câte ceva din arhiva Muzeului naţional de arheologie şi istorie a Moldovei şi am transmis aceste imagini, aceste documente la Sighetul Marmaţei pentru a fi expuse în această sală, dedicată Basarabiei, dramei prin care a trecut Basarabia, după ocupaţia de la 1940, ocupaţia sovietică.”

Europa Liberă: Acum sunteţi pentru prima oară aici, la Sighet?

Elena Postică: „Da, sunt pentru prima dată şi sunt foarte impresionată de ceea ce s-a realizat aici.”

Europa Liberă: Şi emoţionată?

Elena Postică: „Şi emoţionată, bineînţeles. A fost o mare bucurie să vizitez acest Memorial. Este, într-adevăr, un loc unical, nu numai pentru spaţiul nostru românesc. Este unicul Memorial amplasat în incinta unei închisori. Este vorba de închisoarea de la Sighet, unde în primii ani postbelici, în perioada dictaturii comuniste din România, şi-au găsit moartea multe personalităţi ale vieţii politice din România interbelică, inclusiv din Basarabia. Ceva, vă spun, neobişnuit. Este important ca tânăra generaţie să cunoască adevărul despre trecutul nostru totalitar. Or, a fost o perioadă, când existau anumite teme tabu şi tinerii n-au avut de unde cunoaşte ororirile dictaturii comuniste. Cu atât mai mult, cu cât este vorba de mii şi milioane de persoane, care au fost supuse represiunilor politice.”

Europa Liberă: S-ar părea că alte generaţii îşi pierd interesul pentru trecutul istoric.

Elena Postică și Valentina Ursu
Elena Postică: „Într-o măsură aveţi dreptate. Dar depinde şi de noi, cei mai pregătiţi în acest domeniu, ca să zic aşa, de generaţia în vârstă. Depinde de ei, cum ei ştiu să transmită acest mesaj tinerilor de azi. Fiindcă, într-adevăr, din manuale multe lucruri nu vei învăţa. A fost o datorie morală a mea, ca să contribui într-un fel la amenajarea acestei săli. Or, este vorba de teritoriul nostru, de drama Basarabiei sub ocupaţia sovietică. Am transmis mai multe materiale, fotografii extraordinare, care ne vorbesc desptre basarabenii în gulag, despre deportările din iunie 1941, din iulie 49 şi, în genere, despre represiunile politice, la care au fost supuşi cetăţenii actualei Republici Moldova, începând cu cei din stânga Nistrului. Or, ştim că acolo teroarea roşie s-a declanşat încă în anii 20-30, pe când fusese constituită Republica autonomă moldovenească.

Să sperăm că vom reuşi şi noi să facem ceva, ce ne-ar reprezenta în primul rând şi ca popor, ca ţară. Un muzeu prin care vom demonstra şi noi că nu ne uităm trecutul şi suntem în măsură să recuperăm acest trecut, să ni-l asumăm şi în aşa mod, într-un fel, să ne şi distanţăm de el. Or, nu putem mereu să ne întoarcem în trecut, să trăim cu gândul la trecut. Trebuie să ne făurim prezentul şi să privim mereu în viitor.”

*

Începând cu anul 1998 Memorialului Sighet i-a fost adăugată o dimensiune temporală prin organizarea unei şcoli de vară pentru adolescenţi. Iniţiativa aparţiene scriitoarei Ana Blandiana, preşedinta Fundaţiei Academia civica şi fondatoarea Memorialului victimelor comunismului şi al rezistenţei. Printre elevii întâlniţi aici la această Şcoală de vară este Nicoleta Spânu, liceană venită tocmai de la Bălţi.

Nicoleta Spânu
Nicoleta Spânu: „De obicei ascult Radio Europa Liberă şi s-a întâmplat să ascult un interviu cu doamna Ana Blandiana despre implicările sociale. Eu ştiam mai mult despre literaturi şi despre proiectele sale literare. Am rămas uimită şi am căutat neapărat despre ce Fundaţie este vorba şi ce oferă Fundaţia. Şi aşa am aflat şi despre şcoala de vară, şi m-am documentat. Şi după asta am scris şi eseul, şi am ajuns aici.”

Europa Liberă: Ştii că există şi o sală, unde e găzduit şi postul de Radio Europa Liberă?

Nicoleta Spânu: „Aici în Sighet? Nu ştiu. Chiar aici în Sighet? În Memorial?”

Europa Liberă: Chiar aici în Memorial. Vrei să te conduc până acolo?

Nicoleta Spânu: „Da, mulţumesc.”

Europa Liberă: Dacă e scris Libertatea pe calea undelor, aici vom găsi şi Europa Liberă. Iată un aparat de radio foarte, foarte vechi. În continuu poţi auzi vocile notorii ale Europei Libere.

Nicoleta Spânu: „Nu ştiu care emisiuni sunt acuma.”

Europa Liberă: Sunt emisiuni din arhiva postului de Radio Europa Liberă.

Nicoleta Spânu
Nicoleta Spânu: „Pentru noi tinerii este până la urmă şi asta o istorie. Să auzim anumite emisiuni, care sunt difuzate acuma, dar de fapt sunt realizate în trecut.”

Europa Liberă: Vreodată păriţii ţi-au spus că ascultau pe ascuns Europa Liberă?

Nicoleta Spânu: „O făceau şi ei. Contează foarte mult de fapt să fii informat.”

Europa Liberă: Era periculos nu numai să fii redactor al Europei Libere, ci şi ascultător al acestui post de radio. În arhivele Centrului internaţional de studii asupra comunismului există numeroase fişe de încarcerare, din care rezultă, că pentru ascultarea şi comentarea unei emisiuni a posturilor de radio „imperialiste”, aşa li se spunea, se putea face un proces politic, soldat cu până la 10 ani de închisoare. 10 ani de închisoare este o pedeapsă destul de dură. Tu esti tânără, foarte tânără. Crezi că le-a fost greu colaboratorilor Europei Libere să activeze pe timpul regimului odios comunist?

Nicoleta Spânu: „De fapt, ceea ce înseamnă comunism a şi împiedicat libertatea de a te exprima. Până la urmă, este că radio a rămas şi rămâne şi astăzi ca fiind unul important pe piaţă, o sursă credibilă. O sursă, care oferă informaţia necesară şi la timpul necesar. Şi aduce adevărul în casele oamenilor.”

Nicoleta Spânu: „Văd o fotografie şi îmi este cunoscută.”

Europa Liberă: Pare-se că îţi este cunoscută din Facebook, nu?

Nicoleta Spânu: „Nu.”

Europa Liberă: De pe pagina de Internet a Europei Libere?

Nicoleta Spânu: „Da, exact. Pagina Europei Libere.”

Europa Liberă: Deci, este colegul nostru Victor Eskenasy-Moroşan.

Nicoleta Spânu: „Da.”

Europa Liberă: O poză. Îţi este cunoscut cineva de aici?

Nicoleta Spânu: „Este Regele Mihai, împreună cu Regina Ana şi cu cele două fiice ale sale în faţa sediului din München al Europei Libere.”

Europa Liberă: O poză impresionantă?

Nicoleta Spânu: „Da, cred că a fost pentru Europa Liberă şi este o mândrie de-a interacţiona direct cu Regele Mihai Întâi.”

Europa Liberă: Emisiunile postului de Radio Europa Liberă au fost întotdeauna dedicate, aşa cum se anunţa zilnic, apropo, la începutul programului, liberului schimb de informaţii, cu convingerea că anume aceasta contribuie la consolidarea păcii şi a bunei înţelegeri între popoare.

*

Crearea Muzeului de la Sighet a fost precedată şi apoi susţinută de activitatea Centrului internaţional de studii asupra comunismului. Întâi istorie orală, dar în paralel strângerea de documente, fotografii, obiecte şi hârtii, care să poată fi folosite în crearea celor peste 50 de săli în fostele celule ale închisorii. Creat în 1993 de Ana Blandiana şi soţul ei, Romulus Rusan, fiinţând mereu în criză de fonduri şi personal, Centrul a reuşit, totuşi, să producă proiecte de reabilitare şi dotare a Muzeului.

Ana Blandiana
Ana Blandiana: „Faptul că noi, vorbesc de soţul meu şi de mine, am făcut acest proiect şi l-am înaintat Consiliului Europei a fost o iniţiativă, practic, particulară. Alianţa civică care însemna foarte mult în România la ora aceea, care putea să scoată în stradă sute de mii de oameni, ca să pledeze pentru idei absolut teoretice, de genul adevărul despre revoluţie, legea lustraţiei, adevărul despre mineriade. Deci, Alianţa reprezenta ceva. Iar faptul, că în numele ei am propus acest Memorial se datorează revelaţiei că nimic nu se va putea schimba, atâta timp cât nu se schimbă mentalitatea oamenilor. Iar mentalitatea de tip comunist şi chiar spaima care continua să existe... Pot să vă spun într-o paranteză, că atunci când am început Departamentul de istorie orală, să înregistrăm experienţe umane ale foştilor deţinuţi politici, foarte mulţi dintre ei ne refuzau, pentru că le era încă frică. Mi s-a părut extrem de important nu pentru trecut, ci pentru viitor, adică trebuia să înţelegem ce a fost, ca să înţelegem ce este. Să înţelegem reziduurile vechii societăţi în societatea actuală şi care o împiedicau să funcţioneze într-un mod democratic.”

Europa Liberă: Eu aici chiar o să-mi amintesc un citat de-al Dumneavoastră. Scriaţi undevă că: „Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiţie.” Până la urmă e importantă şi memoria, dar mult mai importantă justiţia.

Ana Blandiana: „Justiţia în România nici acum încă nu este în stare să fie o formă de memorie. A fi o formă de memorie pentru justiţie ar însemna să preia ideea de a face dreptate pentru crimele petrecute. În timp ce justiţia din România sau nu se sesizează deloc, sau atunci când este sesizată, dă neurmărirea NUP, neurmărire penală, pentru că au trecut atâţia ani. Atâta doar că în crimele de gen crimele comunismului sunt imprescriptibile.”

Europa Liberă: Doamna Blandiana, acum 20 de ani regimul comunist aici în România îşi juca ultimele scene. Dar iată că mai recent partidul comunist român a fost reînfiinţat şi sute de membri îşi pot spune liniştiţi tovarăşi la şedinţe de partid şi la plenare. Şi asta după o activitate atât de îndelungată a Comisiei Tismăneanu, comisie care a condamnat comunismul.

Ana Blandiana
Ana Blandiana: „Nenorocirea României a fost că imediat după 89 a fost dizolvat Partidul comunist. Pentru a fi dizolvat în celelalte partide. Deci, el a dispărut ca adversar. Pur şi simplu el a îmbrăcat, vechii lui membri au îmbrăcat hainele tuturor celorlalte partide, subminându-le din interior. Iar răul a devenit un fel de ceaţă, cu care nu puteai lupta. În Cehoslovacia, şi după aia în Republica Cehă, Partidul comunist a existat tot timpul. Are întotdeauna în jur de 10 %. Deci, niciodată nu va ajunge la putere. Sunt convinsă că nici în România nu o să aibă nici o şansă, dar...”

Europa Liberă: V-aţi explicat vreodată cum a guvernat nouă ani Partidul Comuniştilor în Republica Moldova?

Ana Blandiana: „În ultimii 10 ani de istorie a Republicii Moldova, până la transformarea din ultimii ani, a fost un semnal de o gravitate extremă. Că comunismul poate să reînvie. Că nu e adevărat că s-a terminat definitiv. Nu. Adică, în anumite condiţii este în stare să renască, cu tot ce reprezintă monstruos în el. Pentru că asta s-a întâmplat la Dumneavoastră în ultima perioadă Voronin.”

Europa Liberă: Aici, la Memorialul de la Sighet, aţi găsit loc şi pentru posturile de radio din Occident, care mulţi ani au jucat un rol în această luptă cu comunismul, cu ororile comunismului.

Ana Blandiana: „Pentru noi, cei din ţările de Est, a fost vocea speranţei. Nu numai Europa Liberă, dar ea în cea mai mare măsură. Europa Liberă, BBC, Vocea Americii. Europa Liberă, în mod evident, a avut cea mai mare audienţă. Ţinea locul întregii prese, care nu exista. Era singura modalitate de informare, nu numai despre ce se întâmplă în lume, ci şi despre ce se întâmplă la noi. Noi despre noi.”

Europa Liberă: Păi duşmanul Europei Libere era Securitatea română.

Ana Blandiana: „Exact. Exact, iar noi aflam ce se întâmplă în România de la Europa Liberă, evident.”

Europa Liberă: Ce vă propuneţi pe viitor?

Ana Blandiana: „În fiecare an ne propunem să mai reuşim încă un an să facem rost de bani.”

Europa Liberă: Se zice, că atâta timp cât entuziasmul Anei Blandiana nu va pieri, atâta timp va exista această şcoală.

Ana Blandiana: „Dacă nu voi obosi, dar sunt convinsă că şi dacă vom obosi, eu şi Romulus Rusan, tinerii care sunt în jurul nostru, un cerc de istorici tineri, cu care lucrăm, or să continue. Nu numai prin Memorial, dar în general sunt convinsă că prin micile elite care se crează, în literatură, în teatru, în film. Până la urmă intelectualitatea este cea care trebuie să reziste acestui val de murdărie, în ultimă instanţă, care este indigestă prin amestecul de prostie, vulgaritate. Dar cred că istoria nu se opreşte niciodată. Adică fac parte dintre persoanele care văd partea plină a paharului. Deci, am mare încredere, aşa cum am încredere în scriitorii tineri, aşa cum se vede ce buni sunt cineaştii tinerii. Sunt convinsă că generaţiile următoare vor avea, chiar dacă cuantumul elitei va fi mic, ei sunt cei care vor trebui să ducă lucrurile mai departe şi chiar cei care vor răspunde. Întotdeauna am fost convinsă că intelectualii sunt cei care sunt vinovaţi pentru totul. Pentru că cu cât înţelegi mai mult, cu atât eşti responsabil pentru ceea ce ai înţeles. Asta-i valabil şi pentru comunism.”

*

Fizician, filosof, scriitor, profesor universitar, stabilit de mai mulţi ani la Paris, Basarab Nicolescu a ţinut şi el o prelegere în faţa studenţilor, veniţi la această Şcoală de vară de la Memorialul de la Sighet.

Basarab Nicolescu
Basarab Nicolescu: „Lucrul de memorie este extrem de important pentru o comunitate, pentru o naţiune. Adică o naţiune, o comunitate, care nu-şi cultivă memoria e sortită dispariţiei. E o lege inevitabilă. Deci memoria e un lucru capital. Iar aici la Sighet, într-adevăr, e un înalt loc al memoriei. Şi deci, în căutarea adevărului trebuie ca să ne implicăm pe noi înşine. Nu putem aştepta ca adevărul să vine de la altul. Să ni se spună ce este adevărul. Avem nevoie de date, bineînţeles, să ştim ce s-a întâmplat. Dar după aceea trebuie să asimilăm în sinea noastră. Şi atunci vom găsi înăuntrul nostru care este adevărul.”

Europa Liberă: În Republica Moldova, unde pe de o parte avem noua guvernare, noua coaliţie liberal-democrată, şi pe de altă parte în opoziţie, dar o opoziţie încă destul de consistentă, Partidul Comuniştilor. Cetăţeanul Republicii Moldova cum caută acest adevăr istoric?

Basarab Nicolescu: „Păi, cred că prin documente, prin literatură.”

Europa Liberă: Ambele tabere vin cu adevărurile lor.

Basarab Nicolescu: „Bineînţeles. De asta spuneam că adevărul este înăuntrul nostru. Să nu ascultăm pe ceilalţi. Noi ascultăm, colecţionăm datele, dar în sinea noastră e o scânteie divină. Există o lumină în noi, care ne face să nu minţim. Şi să înţelegem trecutul părinţilor noştri, trecutul bunicilor noştri, trecutul şi viitorul copiilor noştri. Dacă ne întoarcem înspre noi cu date. Deci, pot să ne îndoctrineze cât vor, oricine. Ce este important, este că tinerii de acum au o formaţie, care se deschide spre lume. De exemplu Internetul este o sursă extraordinară de informaţie. În Occident se circulă uşor. Deci, adevărul nu se mai poate ascunde, este deschis. Totul este deschis. Totul este cum integrezi.”

Europa Liberă: În Republica Moldova a fost creată o comisie. O comisie asemănătoare celei Tismăneanu. Comisia Cojocaru a activat la Chişinău. Credeţi că are sorţi de izbândă? Să fie condamnat comunismul în Republica Moldova, din moment ce există un partid comunist?

Basarab Nicolescu: „Trăiesc de peste 40 de ani în Franţa.”

Europa Liberă: Ştiu.

Basarab Nicolescu: „Din 1968. Tot ceea ce pot spune, este că este foarte greu de condamnat comunismul în sine. Pentru că el are multe perioade, are multe lucruri de la originile lui, care merg, cum spunea unul dintre conferenţiari, până la Platon. Până la toate societăţile ideale. Deci, e foarte greu de prezentat în termeni negru-alb. Adică crimele trebuie judecate, într-adevăr. Aşa cum s-a făcut, de altfel, în România. Cred că e un lucru bun în sensul condamnării crimelor. Se pot comite crime chiar în numele unor idei foarte bune.”

Europa Liberă: Dar faptul, că a fost pus în legalitate în România partidul comunist e un lucru normal?

Basarab Nicolescu: „Într-o societate democratică trebuie să acorzi libertate tuturor. Asta e greaua lecţie a democraţiei. Pentru că noi, cu mentalităţile nostre totalitare, ce facem? Interzicem imediat. Să-i lăsăm să moară pe graiul lor, dacă aş spune în felul ăsta. De ce nu? Să se exprime, dacă au câţiva alegători, foarte bine, dacă n-au pe nimeni şi asta cu atât mai bine. Şi asta e tot. Într-o societate democratică, toată opinia trebuie să se exprime, iar cele mai bune câştigă inevitabil. Atât pot să spun cu experienţa din Franţa, unde toată opinia se exprimă, de la extrema stângă la extrema dreaptă, dar extrema stângă e foarte minoritară, extrema dreaptă este foarte minoritară şi cine câştigă? Câştigă partidele într-adevăr democratice.

Deci, printr-un joc normal acum că există pericolul întoarcerii a unei societăţi totalitare, este cu totul altceva. Dar contextul e foarte diferit faţă de trecut. În sensul că mondializarea de care vorbim tot timpul, faptul că acum este un fel de imperiu mondial, dacă putem spune aşa, de o societate mondială. Acum nu mai există sisteme închise, sisteme în vase închise, în care oricine poate să facă ce vrea – Stalin face ce vrea cu poporul lui, Ceauşescu face ce vrea. Acum e mult mai greu. Cu alte cuvinte, condiţiile noi istorice, după umila mea părere, doar după experinţa mea şi în România, şi în Franţa, condiţiile reîntoarcerii unui sistem totalitar sunt infime. Din nefericire, ce nu este exclus, sunt manifestări temporare, care pot fi foarte periculoase. Asta e cu totul altceva. Temporare.”

Europa Liberă: Dumneavoastră aţi găsit răspuns la întrebarea ce e suferinţa?

Basarab Nicolescu: „Da. Cred că suferinţa e de două feluri – e o suferinţă inutilă. Chiar dacă este foarte mare, dacă ea nu este integrată într-o dezvoltare personală spirituală. Există o suferinţă foarte utilă şi extrem de importantă, când ea este integrată. Integrată în fiinţa noastră. În sensul că devine o capacitate de acţiune. Nu este o capacitate de tăiere a acţiunii. Este dimpotrivă şi care dă un spaţiu spiritual extraordinar. Şi de ce avem nevoie acum? Că suntem în Moldova, că suntem în România, că suntem în Franţa sau în America, în fond, cu niveluri foarte diferite de dezvoltare, bineînţeles, societăţile...

Europa Liberă: Mai ales de mentalitate.

Basarab Nicolescu: „Tocmai, de mentalitate. Aici e problema, pentru că diavolul este înăuntru, în mintea noastră. În mentalităţi, cum spuneţi aşa de bine. În obiceiuri mentale. În sensul ăsta suferinţa celorlalţi, dar trăită prin noi, adică înţeleasă şi integrată în noi.”

Europa Liberă: Lecţia însuşită?

Basarab Nicolescu: „Lecţia însuşită, cum spuneţi aşa de bine, poate da, această eliberare a factorului spiritual, de care avem nevoie astăzi. De ce? Democraţia fără dimensiunea spirituală nu poate supravieţui. Democraţia stă, mai ales acum economică peste tot, se fondează pe un factor homo economicus. Dar există o fiinţă spirituală în om. Şi fără această dimensiune spirituală, democraţia ajunge la un impas. Aşa cum am văzut în istorie. Nu trebuie să uităm lecţiile istoriei. Deci, în sensul ăsta lucrurile de educaţie sunt extrem de importante. Educaţia prin înţelegerea, integrarea suferinţei, a dezvoltării conştiinţei individuale. A terminării cu aceste obiceiuri mentale, pe care le-aţi invocat.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG