Linkuri accesibilitate

Leonid Bujor, ministrul educației își cere scuze pentru utilizarea unui cuvînt pejorativ în regulamentul de admitere în universități


Ministrul educaţiei, Leonid Bujor şi-a cerut scuze pentru termenul „ţigan” folosit în regulamentul despre admiterea în universităţi adoptat la 16 iulie. Ministrul Bujor a declarat agenţiei Unimedia că termenul ofensator a fost înlocuit astăzi prin cuvântul „rom”. „Îmi exprim regretul pentru strecurarea acestei erori. Am semnat o prostie”, a declarat ministrul.
Termenul jignitor fusese folosit la descrierea categoriilor de familii defavorizate ale căror copii au prioritate la studii universitare plătite din buget. Greşeala ministerului educaţiei fusese semnalată joi de către preşedintele Centrului Naţional al Romilor din Moldova Nicolaie Radiţa.
XS
SM
MD
LG