Linkuri accesibilitate

Nu zic că totul e minunat, înţeleg suferinţa omului răvăşit, dar nici să beştelim, plini de ură, guvernanţii înainte de vreme nu mi se pare normal.


Printre sinistraţii disperaţi, îndureraţi, buimaci, pe care în aceste zile îi arată toate televiziunile, am remarcat deunăzi un omulean desfigurat de ură. Omuleanul acela, căruia apele îi intraseră în ogradă, zicea că guvernanţii nu fac nimic pentru el, că guvernanţilor le e totuna de suferinţa lui. El îi beştelea pe conducători, îi făcea cu ou şi cu oţet, iar vocea îi era plină de mînie şi de dezgust.

Mărturisesc că am rămas tablou. Manifestarea nervoasă-mînioasă a sinistratului m-a descumpănit. Şi asta în pofida faptului că suferinţa lui era imensă, iar guvernanţii încă nu au atins perfecţiunea.

Nici vorbă, atunci cînd îţi pierzi munca de ani de zile, cînd viaţa îţi este întoarsă pe dos, poţi să-ţi pierzi cumpătul şi să devii violent, mînios, pătruns de ură. Drama sinistratului acela nu poate fi pusă la îndoială, fără doar şi poate. E normal să-l compătimim şi să-l ajutăm în măsura în care putem. Însă beşteleala mînioasă a guvernanţilor conţinea ceva dizgraţios.

Vorba e că guvernanţii, cel puţin în aparenţă, fac cîte ceva, încearcă parcă să-i ajute pe sinistraţi. Membrii guvernului sînt mereu la faţa locului şi au promis că sinistraţii vor beneficia de case, indemnizaţii şi înlesniri, că nu vor fi lăsaţi în voia sorţii. Nu zic că totul e minunat, şi, repet, înţeleg suferinţa omului răvăşit, dar nici să beştelim, plini de ură, guvernanţii înainte de vreme nu mi se pare normal, cel puţin deocamdată. E mai raţional şi mai corect să-i lăsăm un timp să-şi vadă de treabă, să-şi îndeplinească promisiunile şi să numărăm bobocii toamna. E limpede că mai repede casele promise nu pot să apară. Şi asta ar trebui să înţeleagă şi sinistratul plin de năduf, în ciuda suferinţei care l-a copleşit.

Şi mai este ceva. Or fi poate guvernanţii vinovaţi de ce i s-a întîmplat sinistratului mînios. Dar o mare de vină ar putea fi chiar a lui. Nu mai trăim în Ţara Sovietelor şi, prin urmare, nu numai statul, ci şi noi înşine trebuie să avem grijă de propriile case, să dăm dovadă de responsabilitate. Şi, mă întreb, a fost oare suficient de responsabil omuleanul mînios? S-a gîndit cel puţin el vreodată la asigurarea locuinţei? I-a trecut vreodată prin minte că locul în care locuieşte e periculos şi poate fi inundat? A încercat de-a lungul anilor să se mute într-un sat mai ferit? Nu ştiu.

Cred însă că beştelirea prematură a guvernanţilor cu mînecile suflecate e inoportună şi contraproductivă.
XS
SM
MD
LG