Linkuri accesibilitate

Lovitură liberă - o campioană mondială plină de originalitate




Victoria Spaniei e mult mai importantă şi mai diferită decît ar fi de crezut. Nu numai pentru că Spania cîştigă pentru prima oară Cupa Mondială, deşi e una din vechile puteri ale fotbalului european. Spania a cîştigat Mondialele după o finală care a rezumat foarte bine starea generală a fotbalului şi acest lucru explică mai bine de ce Spania e într-o situaţie deosebită.

Olanda, adversarul din finală, a întruchipat perfect curentul majoritar în fotbalul ultimilor cîţiva ani: un joc tacticizat, cu perioade lungi de aşteptare şi mijloace multiple de blocaj. Olanda a jucat cu doi închizători, Van Bommel şi de Jong, în faţa unei apărări oricum fortificate de mijlocaşi şi atacanţi. În faza ofensivă, Olanda a contat pe contre purtate în mare viteză de Robben. Sistemul perfecţionat de Olanda e în principal o chestiune de disciplină şi exactitate. Sistemul e foarte greu de jucat şi respectat dar cultivă în primul rînd rigoarea, nu creativitatea. Spania a jucat în aproape toate meciurile Cupei Mondiale împotriva unor echipe care au aplicat mai rău sau mai bine acest sistem. În finală, Spania a întîlnit cea mai avansată variantă a sistemului şi din acest motiv ultimul meci al Mondialelor nu a decis doar cîştigătoarea trofeului ci şi noua direcţie pe care o va lua fotbalul.

Spania a rămas la datele cunoscute: un sistem de mare fluenţă, cu deplasarea întregului front de joc în pase scurte care caută breşe sau creează spaţii de joc. În aparenţă, sistemul spaniol e banal. Cu excepţia relativă a stoperilor Puyol şi Pique, toată lumea pasează, folosind la maximum spaţiul de joc. Însă ritmul şi precizia paselor spaniole cer calităţi tehnice ieşite din comun şi cel puţin un regizor de sistem. Spania e, practic, singura echipă din lume care poate conta pe o echipă fără verigi slabe, cu un nivel tehnic remarcabil. Toată echipa, are un control superiror al mingiei şi poate pasa perfect în spaţii mici sau în condiţii de pressing agresiv. Maşinăria e strălucit reglată de doi regizori de joc. Xavi şi Iniesta au dictat cadenţa şi au emis un flux de pase mereu în shimbare, în toate meciurile şi în faţa tutror adversarilor.

Andres Iniesta e un jucător desăvîrşit şi a încheiat Mondialele în poziţia supremă. Pe parcursul turneului, Lucio, Schweinsteiger şi Forlan au lăsat impresia că se vor detaşa, însă Iniesta are toate argumentele tehnice şi tactice ale jucătorului numărul 1.

Finala propriu zisă a fost o probă de rezistenţă pentru Olanda care a ştiut de la bun început că nu poate face faţă spaniolilor în joc deschis. Olandezii au blocat ultimii 25 de metri şi au încercat din răsputeri să-şi intimideze fizic adversarul. Tactica a avut succes, mai bine zis a reuşit să amîne deznodămîntul pînă în pragul penaltiurilor. Robben putea schimba cursul jocului dar a ezitat prea mult în minutul 62, faţa în faţa cu Casillas şi marea ocazie de gol a Olandei a fost irosită. Sistemul olandez a înregistrat pierderi pe parcurs. Regimul de joc dur a umplut echipa de cartonaşe. Arbitrul englez Webb a fost depăşit şi a cruţat Olanda aproape două ore. Olandezii trebuiau să termine în 9 prima repriză după atacurile periculoase ale lui Van Bommel şi de Jond. Webb a ezitat şi l-a eliminat tîrziu, în prelungiri, pe Heitinga, pentru o infracțiune minoră. Apoi, cu patru minute înainte de penaltiuri, Inesta a înscris şi Spania a obţinut victoria pe care o merita categoric.

Spania e o campioană mondială plină de originalitate şi o binefacere, în momentul în care fotbalul ameninţa să alunece în blocaj tactic total.
XS
SM
MD
LG